Învățărurile familiei Macovei

7. Rugăciune ascultată

    Ștefan Macovei se așeză mai bine în fotoliul confortabil din salon, în timp ce răsfoia ușor paginile Bibliei pentru copii. Felicia ședea lângă el, pe fotoliul alăturat, cu micuța Ruth în brațe. Zâmbi împlinit pe deplin când își ridică privirea și văzu întreaga familie adunată la părtășia de seară, cu inimile pregătite de a-L lăuda pe Dumnezeu.

— Tată, ai găsit povestea?

   Nerăbdarea din vocea lui Damaris îl făcu să zâmbească ușor amuzat. Era rândul lui să aleagă întâmplarea din Biblie pe care urma să le-o relateze copiilor, dar odraslele ce stăteau cocoțațe de-o parte și de alta a fotoliului nu mai aveau răbdare.

— Da, draga mea. Sunteți pregătiți?

— Daa, răspunseră ei la unison și în cameră se așternu tăcerea, întreruptă doar de sunetul respirațiilor entuziasmate.

    Ștefan o privi pe Felicia care îl încurajă tăcută să înceapă. Își drese glasul și zise:

— Biblia ne prezintă o familie din Vechiul Testament care avea o problemă. Numele bărbatului era Elcana, iar femeia se numea Ana.

   Ștefan făcu o pauză scurtă cerându-le copiilor să rostească numele cu voce tare ca să le memoreze. După aceea, ridică ușor Biblia și le arătă imaginea care îi reprezenta pe cei doi.

— Ana pare puțin supărată, remarcă Caleb imediat.

— Și chiar era, aprobă tatăl. Știți de ce?

   Când copiii scuturară ușor din cap, el continuă:

— Ana era o femeie care avea inima întristată¹ și sufletul amărât² pentru că era stearpă. Asta înseamnă că nu avea copii. Ea își dorea foarte mult să poată avea măcar unul, dar după câțiva ani de căsătorie lucrul acesta nu se întâmplase. Totuși, Ana știa că există un Dumnezeu care avea puterea să facă orice lucru, așa că a hotărât să se roage ca dorința ei să fie ascultată.

   S-a dus la templu și a început să se roage multă vreme³ și chiar a plâns și a vărsat lacrimi ca Dumnezeu să ia aminte la cererea ei. Biblia nu ne spune cât timp s-a rugat Ana, dar scrie că a petrecut mult timp acolo. Preotul Eli, care ședea la templu a crezut la început că Ana este beată pentru că ea își mișca doar buzele și nu i se auzea glasul⁴, însă când a descoperit adevărul, a binecuvântat-o și i-a zis: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!” (1 Samuel 1:17).

    Ștefan întoarse paginile cărții și le arătă mai departe imaginile de la templu. Ruth se foi în brațele Feliciei, dorind să vadă așa că se apropie de ea și-i oferi atenția pe care o ceruse.

— Să știți dragii mei că după ce Ana s-a dus acasă, Domnul Şi-a adus aminte de ea⁵ și Ana a rămas însărcinată cu un băiețel.

— Ce nume i-au pus? se arătă Damaris  curioasă.

— Samuel, care înseamnă Dumnezeu a ascultat.⁶ El și-a adus aminte de insistențele Anei și i-a împlinit dorința pentru că Ana nu a renunțat după prima rugăciune în care nu a primit ceea ce își dorea, ci s-a rugat atât de mult până a căpătat răspuns. A mers la templu, s-a rugat și a plâns, într-un cuvânt a făcut tot ce a ținut de ea. Știți copii... Rugăciunea este singurul mod prin care un creștin vorbește cu Dumnezeu și de aceea este foarte important să o practicăm în fiecare zi. Nu trebuie ca în rugăciunile noastre doar să cerem, ci suntem chemați să Îl lăudăm pe Dumnezeu, să Îi mulțumim pentru tot ceea ce ne dăruiește, să ne rugăm pentru alții și apoi să-i spunem și ceea ce avem noi nevoie.