Învățărurile familiei Macovei

3. Cărămizi pentru o casă trainică

- Caleb, te rog să le chemi pe surorile tale la cină! Tatăl tău va apărea dintr-o clipă în alta.

Ascultător, Caleb ieși pe veranda din fața casei, căutându-le din priviri pe cele două fetițe. Soarele se afla aproape de orizont, iar razele strălucitoare nu aveau astâmpăr, căci Caleb fu nevoit să-și îngusteze ochii pentru a vedea împrejurimile.

- Damaris! Eva! strigă el, dar fără a primi niciun răspuns.

Bănuind unde puteau fi surorile sale, Caleb coborî scările verandei și se îndreptă spre hambar. Ușa deschisă îi întări bănuielile și atunci când auzi glasul ascuțit al Evei, fu sigur de prezența lor acolo.

- ... este căselul meu. Eu mă joc cu el.

- Eva, dar vreau și eu să mă joc cu Lyca...

Caleb realiză imediat că surorile lui se certau. De fapt, Eva era cea care punea paie pe foc. Având doar cinci ani, Eva era o fire energică și foarte egoistă. Niciodată nu ținea cont de dorințele celor din jurul ei și făcea tot ce-i trecea prin minte, fără să-i pese de consecințe.

- Fetelor, nu vă mai certați!
Caleb păși în hambar, privindu-le pe amândouă cu subînțeles. Eva, Lyca este cățelul familiei și noi toți putem să ne jucăm cu ea.

Damaris își privi fratele cu fața tristă, buza de sus tremurându-i ușor.

- Așa am zis și eu, dar Eva...

- Nu vleau ca Damalis să se joace cu Lyca mea!

Eva strânse protector cățelușa la piept și îi privi urât pe cei doi frați mai mari. Își trase nasul și zise:

- Nici tu Caieb nu ai voie să te joci cu Lyca.

Caleb nu răspunse provocării ei, cunoscând prea bine felul de a fi al surorii sale și știind că nu era cazul să mai întețească cearta.

Eva îi mai privi o dată pe frații ei cu un aer de superioritate și în momentul următor o luă la fugă spre casă cu Lyca în brațe.

Caleb se aplecă la nivelul lui Damaris și o îmbrățișă strâns.

- Niciodată nu mă lasă să mă joc și eu cu Lyca, zise ea oftând, în timp ce lacrimi tăcute îi brăzdau pielea catifelată a feței.

- Nu te necăji din această privință, Damaris. Vom vorbi cu tati despre acest lucru și sunt sigur că el va găsi o soluție!

Fata încuviință din cap, mai ușurată. Un zâmbet trist îi învălui chipul angelic și zise:

- Crezi că Eva ne va da cățelușa să ne jucăm și noi, dacă tati îi va cere acest lucru?

- Da. Acum hai să mergem înăuntru, mama ne așteaptă.

* * *

În casă, miresme delicioase învăluiau bucătăria. Felicia, soția lui Ștefan Macovei, era cu adevărat o bucătăreasă desăvârșită, pregătind cele mai alese gustări pentru ea și familia ei.
Aceasta așeză ultimul platou de friptură pe masă și cercetă totul îndeaproape, pentru a se asigura că nu lipsește nimic.

- Cred că putem începe, zise ea, uitându-se înspre soțul ei care ședea în capul mesei.

La semnul domnului Macovei, liniștea se așternu peste încăpere. Acesta își privi familia cu recunoștință, pe fiecare în parte văzându-l ca o binecuvântare trimisă din cer. Soția lui era așezată în partea dreaptă, iar în partea stângă se aflau cei doi copii mai mari: Caleb de zece ani și Damaris de șapte ani. Eva, fetița lor de cinci ani, era lipită de Felicia, iar micuța Ruth de numai un anișor se legăna în brațele mamei încercând să apuce obiectele de pe masă.