oare în ecou încă doare
fără semne de punctuație
întreabă pianul care moare
până nu îi putrezesc de tot clapele
punct și de la capăt
nu mai știu să te știu
dar știu cheia sol de la fantome
îmi cântă coșmarurile
un os în minus
un litru de sânge mai puțin
sărută-mă iarna
punct și de la capăt
răspund pereții
dar țipă în violet major
asemenea coșmarurilor mele
mintea îmi zumzăie
de ceva ce-mi pare a fi
un început de demență
și rămășițele râsetelor de pe bănci
ultimul punct
am murit odată cu pianul
și îmi arde gura de la sărutul pierdut promis.
CITEȘTI
de sticlă
Poésiesunt transparentă dacă mă pui fix în lumina apusului. nu mai trebuie să-ți spun cine sunt; e suficient să vezi. tot tot tot.
