Love at first...

Linistea

Cu totii stim acea liniste, la miezul noptii cand nimeni nu mai trece pe strada, cand suntem doar noi, stelele si luna. Ce ne putem dori mai mult? Ne putem dori ca persoanele pe care le iubim sa fie langa noi...dar uneori nu se poate.
Dimitri o suna pe Alice, lasandu-i sute de mesaje cu: "vreau sa vorbim"; "stii ca te iubesc?"; "imi e dor de tine"...
Alice nu putea iesi din camera, deoarece era vina ei, nu credea ca va recunoaste asta dar..
-Buna Dimitri, imi pare rau, trebuia sa te intreb inainte, dar...
-Nu este numai vina ta, trebuie sa inchid...este foarte cidat, mi s-a parut ca te-am vazut sarutand-o pe Zoe, zi-mi, te rog, ca nu erai tu!
-Nu eram eu, nu ti-as face asta...spuse el cu o voce tremuranda.
-Bine...Te iubesc!
-Eu mai mult!
In drumul spre liceu Alice se simtea din ce in ce mai rau, nu mancase nimic iar asta isi spuse cuvantul. Ajunse in parcul in care Dimitri o luase de mana, iar cand se apropia de liceu, inainte de a mai face un pas, lesina.
Cateva colege au inceput sa alerge la ea, printre care si Ema.
Ema tremura si voia sa stie ce sa intamplase dar Alice nu raspundea la primul ajutor. Dupa cateva minute ajunsese salvarea..
-Ce s-a intamplat, stiti cumva de cate minute este in starea asta?
-De 10 minute, credem ca a lesinat, spuse Ema cu lacrimi in ochi.
-Cine o cunoaste mai bine sa urce in masina repede.
Ema urcase in masina. Pe drum Alice era deja conectata la aparate pentru a respira.
Dupa cateva ore, parintii lui Alice au venit la spital, ea suferise un atac vascular de la cazatura suferita, acum intrand in coma.
Acea liniste pe care toti o vrem s-ar putea sa ne fie luata de altii, de persoanele care ne salveaza atunci cand avem nevoie de ele. De ce ne dorim acea liniste? viata noastra nu poate fi atat de rea, ne putem gandi la cei care au vrut liniste si...nu mai sunt printre noi, de ce vrem liniste daca avem o viata.
Unii oameni isi doresc sfarsitul in timp ce altii strang din dinti ca sa ramana...
Dimitri ajunse la spital, unde a vazut-o pe Alice...
-De ce? Ce s-a intamplat? Este vina mea, mereu este vina mea, spuse el lovind cu pumnii de peretele camerei.
-A lesinat, iar cand a cazut a dat cu capul de o bordura, nu a fost nimeni care sa o prinda si lovitura a fost in osul temporal si a avut o hemoragie si acum e in coma, spuse Ema tinand mana lui Alice.
-De la cat esti aici?
-De patru ore, de ce?
-Vrei sa te duci sa mananci ceva?... stau eu cu Alice.
-Sa imi spui daca se trezeste.
Ema plecase din camera, Dimitri s-a pus langa Alice, tinandu-i mana plina de perfuzii.
-Hey, sunt eu, Dimitri, daca ma auzi imi pare rau ca te-am mintit atunci. Daca te trezesti promit sa nu te mai mint... este adevarat, am sarutat-o pe Zoe, dar nu am vrut. Este numai vina mea.
Cat timp Alice era in coma, visa ca era in parc, pe o banca. Era si Dimitri acolo, stateau unul langa altul privind lacul cu lebede...era atat de liniste, se auzea doar "imi pare rau, este numai vina mea, vina mea".
Dimitri ii spuse:
-Cred ca ar trebui sa te intorci, o sa am nevoie de tine, vreau sa te intorci.
-De ce? aici este atat de liniste...nimeni nu minte, suntem doar noi...
Dimitri se ruga de Alice sa se trezeasca dar starea ei devenea din ce in ce mai rea, daca nu se va trezi curand va avea parte de acea liniste deplina, moartea.