Love at first...

Again

Era miezul noptii iar Alice nu se trezi inca, Dimitri adormi langa ea. Ema nu putea dormi, statea langa ea nu putea crede ce se intamplase. Trecura ore in sir iar Alice inca era in coma, doctorii nu ii dadeau prea multe sanse, decat daca se trezea in cateva minute, inainte de a trece de pragul de opt sau noua ore... le trebuia camera in care statea Alice pentru a interna alt pacient, desi ea nu era in moarte cerebrala.
Parintii lui Alice chemasera un preot, pentru a se ruga ca sa se trezeasca ea mult mai repede.
O asistenta venise pentru a le cere parintilor acordul pentru a-i dona organele unei alte tinere. Acestia nu au acceptat deoarece sperau ca fiica lor se va trezi curand.
Nimeni nu stia ce sa faca...desi...
-Priviti, se ineaca, deci poate respira, asistenta! strigase Dimitri cu lacrimi in ochi.
-A inceput sa respire?!.... va rog sa iesiti din salon, chemati-l pe dr. Green, acum!
-Scoateti tubul, e in stop! Aduceti pedalele, incarcati la 100J, liber! Haide...incarca 150J, liber!
-I-a revenit pulsul.
-Ne-ai speriat pustoaico! spuse dr. Green.
-Ce s-a intamplat? De ce sunt in spital?
-Respira, ai lesinat din cauza ca nu ai mancat deloc timp de doua zile si ai stat in coma timp de 12 ore, eram gata sa te deconecram de la aparate dar se pare ca esti o luptatoare, ii explicase dr. Green.
Acesta iesise din salon unde asteptau parintii lui Alice, Ema si Dimitri.
-Sa stiti ca fiica dvs. este o luptatoare, va rog sa o lasati o ora pentru a-si reveni, i-am recomandat sa doarma putin, va recomand si dvs. sa faceti la fel!
-Multumim mult!
Dimitri s-a dus sa o vada prin geamul de la usa camerei, Alice era atat de frumoasa dar el se temea ca se vor desparti din cauza sarutului pe care il avuse cu Zoe.
Acesta se duse la toaleta, unde se privise in oglinda si incepuse sa planga...se tot intreba: de ce, o iubeam dar a fost un moment de slabiciune, de ce a trebuit sa o sarut pe Zoe, ma urasc, tot ce trebuie sa fac este sa ma duc sa o vad pe Alice si sa ii spun adevarul...pare a fi usor...
Desi cand ajunse in fata camerei nu mai avea deloc curaj, deschise usa, o privise pe Alice care parea mai frumoasa ca niciodata...
-Hey, Alice, ce mai faci?
-Buna, ma doare capul...de ce m-ai mintit?
-Ai aflat?!
-Tu mi-ai spus...cat timp eram in coma, te-am auzit, desi nu pot sa cred ca m-ai mintit, puteai sa imi spui ca te-ai sarutat din greseala...te-as fi inteles.
-Imi pare atat de rau, nici nu stiu de ce te-am mintit, ma ierti?
-Da, te iert...
Dimitri o saruta pe Alice, promitandu-i ca nu va mai saruta alte fete, in afara de ea, desigur.
Dupa cateva zile Alice a fost externata si s-a intors la liceu, unde s-a intalnit cu Zoe, ea i-a zambit si a continuat sa mearga pe coridorul care ducea spre clasa ei.
La finalul orelor, Zoe o asteptase pe Alice, pentru a o intreba:
-Hey, ti-a sous Dimitri ca ne-am sarutat?
-Da, i-am spus, ii raspunse Dimitri, luand-o de mana pe Alice.
-Te credeam altfel Zoe, dar m-am inselat, ii spuse Alice uitandu-se in ochii ei de parca ii vedea adancul sufletului ei negru.
Mergand prin parc, Alice isi amintise locul unde cazuse si locul pe care il vazuse in timp ce era in coma. Ea intrase in panica deoarece isi amintise ca era singura si nimeni nu parea ca voia sa o ajute, Dimitri o lua in brate, spunandu-i:
-Nu esti singura, ma ai pe mine, te iubesc!
Alice respira adanc si ii raspunse:
-Eu mai mult!
Dimitri o conduse acasa. Cum ajunse, Alice se duse in camera ei, unde o astepta Thor, motanul ei pe care parintii i l-au luat dupa ce a venit de la spital.
Thor era un motan negru cu ochii albastrii ca apa marii, cand ajunse acasa el se punea langa ea si incepea sa toarca.
Alice incepu sa isi faca temele, ascultand muzica ei trista.
Dupa cateva ore mama ei ii aduse mancare, rugand-o sa manance, deoarece trebuia sa isi ia pastilele.
Dimitri o sunase si ii spuse sa coboare caci avea o surpriza pentru ea.
Alice cobori, simtindu-se ametita, Dimitri statea in fata casei cu un buchet de flori, era fericit. Dar, cum intunericul nu exista fara lumina, asa si durerea nu exista fara fericire.
Alice statea in fata usii, asteptandu-l pe Dimitri sa vina.
-Hey, la multi ani, doar nu credeai ca voi uita?!
-Din cate se vede eu am uitat...spuse Alice tinand buchetul cu o mana si cu cealalta punand-o pe frunte.
Se simtea atat de rau incat nici pe Dimitri nu il putea pacali..
-Ce ai patit? Iti este rau, nu-i asa?
-Da, ma doare capul, iar inima ma inteapa, adica mi s-a mai intamplat dar nu atat de tare, cheama salvarea, te rog, spuse ea scapand buchetul...
Afara a inceput sa ploua, topind zapada ramasa, era o zi atat de gri incat prevestea ceva rau.