Călăuza misterioasă

Capitol 3 Oglinda bunicii

La un moment dat viteza alunecării se reduse atât de mult încât se transformă într-o cădere lină, de parcă cineva o purta pe braţe. Nu avu curajul să deschidă ochii decât în clipa în care simţi că s-a oprit din cădere. Privi mai întâi printre gene şi observă lumina discretă ce se revărsa prin ochiurile dreptunghiulare ale uşii ce despărţea încăperea în care se afla Elena de o altă încăpere.

E oare cu putinţă? Această încăpere îi era foarte cunoscută. De această încăpere o legau foarte multe amintiri dragi din copilărie. Era odaia în care bunică îi spusese foarte multe poveşti frumoase, mai ales în zilele geroase din vacanţele de iarnă.

Simţi în suflet o bucurie de nedescris.Ce mult şi-ar dori macar o dată să o mai poată cuprinde în braţe, să îi poată spune cât de mult o iubeşte şi ce mult înseamnă pentru ea toate poveţele înţelepte pe care i le-a dat blânda femeie de-a lungul timpului! Lacrimile i se iviră printre gene. Acest lucru nu mai era posibil. Bunica trecuse la cele veşnice de câţiva ani.

Se ridcă în capul oaselor la marginea patului şi privi prin odaie. Pe fereastră se putea observa cerul decorat cu nenumărate stele,iar puţin mai spre dreapta ferestrei se zărea lumina lunii.

Pentru a se încredinţa că totul este real, Elena atinse cu degetele carpeta cu motive populare, ţesută în casă chiar de mâna bunicii. Îi simţi moliciunea firului de lână şi acest lucru o înfioră de plăcere. Apoi privi la oglinda de pe peretele de lângă pat. Această oglindă era ea însâşi o comoară plină de amintiri.

Cînd avea vreo cinci anişori, Elenei îi plăcea să se imagineze mireasă şi se privea în această oglindă de parcă s-ar fi văzut în viitor ,asemeni Ilenei Cosânzeana, fiica de crai din poveştile bunicii ,în aşteptarea lui Făt Frumos cel viteaz. Mai târziu ,când ajunsese o mândreţe de fată, iar băieţii timizi încercau prin gesturi stângace să îi atragă atenţia, Elenei îi placea să se admire în oglindă şi să cânte cântece de dragoste. Toate aceste amintiri pareau desprinse dintr-o poveste, poveste în care ea însăşi era personajul îndrăgit.

Un zgomot uşor o trezi din visare. Cineva era în camera alăturată. Din nou simţi puternic în timpane bătăile inimii. Pentru a se întări rosti binecunoscuta rugăciune : "Doamne, Iisuse Hristoase, milueşte-mă!"