Călăuza misterioasă

Capitol 5 : Frumoasa vârstă de 18 ani

Când a atins clanţa uşii, mâinile îi tremurau de parcă ar fi fost electrocutată, dar când deschise uşa şi vazu interiorul dormitorului extrem de familiar ce se contura în lumina timidă a lunii, respiră uşurată, deoarece avea senzaţia de extenuare şi nu doarea decât să se cuibărească în pat lângă fetiţa ei şi să traga un pui de somn. Era prea obosită ca să se mai intrebe de ce dormitorul ei e amenajat cu mobila cea veche. Intră sub plapumă şi o lua pe fetiţă în braţe, însă corpul acestui copil nu era a unuia de trei anişori ,ci mai degraba a unui de şapte ani. Începu din nou să tremure din toate încheieturile şi ridicându-se din pat se îndrepta către birou şi cu inima bubuindu-i în urechi, aprinse veioza. Fetiţa ce dormea angelic, nu era fiica ei ,ci sora ei mai mică. Simţea că genunchii nu o mai ţin, dar aşa clătinându-se se duse în faţa oglinzii şi îşi privi reflexia în oglindă. Se frecă la ochi şi işi dădu şi câteva palme peste faţă pentru a se trezi, dar reflexia din oglindă indica acelaşi lucru, înfăţişarea ei era cea de la 18 ani, cu obrajii tari, bine conturaţi, faţa rotundă şi talie de invidiat.

Îşi îndreptă apoi privirea către birou şi observa manualul de limba română, clasa a XII-a, în interiorul căruia era un maculator îmbrăcat în copertă albastră de vinilin. Îl deschise la ultima pagină scrisă unde cu creionul era însemnat un citat din poezia Nunta Zamfirei de George Coşnuc "Şi-avea o fată, - fata lui -

Icoană-ntr-un altar s-o pui /La închinat. " Citind aceste versuri, Elena zâmbi deoarece atât de mult o impresionaseră la vremea respectivă încât transformă aceste versuri într-un vis ce avea să se împlinească în ziua în care avea să devină mireasă. În ziua nunţii ei s-a simţit cea mai frumoasă mireasă din lume tocmai pentru că se potrivea descrierii din aceste stihuri .

Dădu două pagini de caiet in urmă şi vazând data, realiză că s-a întors în timp cu 10 ani . Oare acest lucru chiar era posibil? Nu-i venea să creadă.

Zorii zilei începură a miji, iar micuţa adormită dădea semne a se trezi. Din nou emoţiile puseseră stăpânire pe biata tânără şi îi era teamă ,deoarece nu ştia cum să reacţioneze pentru a nu părea ciudată. Micuţa Ana Maria se sculă din pat somnoroase şi deschizând uşa , se îndreptă către baie. Elena puse repede piciorul pe prag ca uşa să nu se mai poată închide şi chiar ţinea mânerul cu străşnicie srângându-l. Fetiţa când s-a întors a privit-o mirată şi a întrebat-o:

- Eşti cumva uşier? Elena surâse încurcată şi îi facu loc ştrengăriţei să treacă.

- De ce eşti trează la ora asta? Doar e sâmbătă! Poţi dormi până târziu!

Cred că ştiu! Ori ai avut un coşmar, ori eşti emoţionată că ai întâlnire cu Gabriel? Cred că ultima parte e de vină! Ha! Ha! Ha! şi râsul cristalin al micuţei dadu o muzicalitate aparte încăperii. În timpul avalanşei de întrebări ale Anei, tânăra reliză două lucruri ce îi inundară sufletul de fericire şi de emoţie : tatăl ei era incă în viaţă ,şi avea să-l revadă şi pe cel pe care îl simţise ca fiind sufletul ei pereche şi de care o lega amintiri nespus de frumoase, dar pe care l-a îndepărtat în mod conştient crezând la acea vreme că e decizia cea mai înţeleaptă. Cât de mult avea să regrete acel moment!