Călăuza misterioasă

Capitol 4 O îmbrăţişare plină de duioşie

 Uşa se deschise, iar în prag apăru o siluetă de femeie micuţă. Vocea caldă  a femeii nu trăda uimire pentru prezenţa Elenei în acel loc, ci din potrivă, foarte degajată i se adresă acesteia:

-Draga mea ,te-ai trezit la timp pentru a mânca din colacii calzi pe care tocmai i-am scos din cuptor. Mai ţii minte, când erai de-o şchioapă , că abia ţi se vedea năsucul de marginea mesei, cât de nerăbdătoare aşteptai să scot colacii din cuptor?

În acel moment Elena ,fără să se mai gândească la nimic, făcu câţiva paşi alergând şi o cuprinse în braţe  pe femeia micuţă din prag. Locul cuvintelor fu luat de un şuvoi de lacrimi , iar în gâdul ei  se contură o rugăciune de mulţumire "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru această clipă!"

- Lângă colacul cald ţi-am pregătit şi un pahar cu vin ,aşa cum scrie în sfânta carte că de .." vinul veseleşte inima omului, iar pâinea, inima omului o întâreşte"

- Bunică, sincer îţi spun că nu prea înţeleg ce mi se întâmplă! Parcă aş călători dintr-un vis în alt vis.

Apoi bătrâna continuă:

- Ştiu de ce ai poposit aici, pentru că aici sunt rădăcinile tale şi fiecare om e legat de locul în care s-a născut şi a copilărit. Aici se află paradisul sufletului tău..

Omul când e necăjit se refugiază în amintiri pentru că pe acest tărâm primeşte forţa de a merge mai departe.

Te crezi nefericită şi consideri că în mare parte este vina soţului tău, însă, draga mea, priveşti din unghi greşit viaţa.

Mulţi oameni caută fericirea departe de ei, dar nu observă că fericirea face parte chiar din viaţa lor.

Ei cred că fericirea e asemeni unui foc de artificii care te copleşeşte, însă în realitate ea este alcătuită din luminile plăpânde ale micilor bucurii din viaţă. Poţi să o cauţi o viaţă întreagă şi nici măcar să nu observi că ţi-a fost tovarăşă de drum în tot acest răstimp. După care bătrâna, parcă preocupată de ceva, îi spuse fetei:

- Nepoţica mea cea dragă, acum că te-ai mai întărit puţin, poţi porni din nou la drum.

Elena ,fără să se opună, o îmbrăţişă din nou pe cea care mereu îi înseninase privirea ,indiferent care ar fi fost pricina tristeţii. Pentru prima oară îi sărută chiar mâna în semn de respect.

Deschise uşa şi în sinea ei se întreba care va fi următoarea destinaţie. Şi pentru a prinde mai mult curaj zise : "Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă"