Melania P.O.V.
Nu ştiu cât timp am stat aşa îmbraţişaţi, cert este că tricoul lui Sebi era ud mai ceva ca atunci când vine de la antrenamente în fiecare seara. Nu ştiu cum mai are putere în unele zile să o mai cheme şi pe Lizi, dacă înţelegeţi ce vreau să zic..... cum te mai poţi gândi la aşa ceva când părinţii tăi au murit! Da mai du-te dracu eu cea raţională ! NU pot să am și eu un moment de linişte că trebuie eu să mi-l stric! NU MAI VREAU SĂ MAI PLÂNG TREBUIE SĂ FIU PUTERNICĂ ! urlu eu la mine. Iar m-au apucat nebuniile, iar vocea mea interioară iar a dispărut. Apare numai când are ea chef sau când îşi aminteste.
- Ai idee ce s-a întâmplat cu ei, Seb ? spun eu cu vocea sparta.
- Avionul lor s-a prabuşit. Nu vreau să te încarc şi pe tine cu procesul.
- Cu cine vorbei la telefon ?
- Cu un avocat care vrea să mi te ia. Vrea să te dea sprea adopţie daca eu nu vreau să am grija de tine. O să mă cert cât de mult e nevoie ca mica mea surioară pe care o iubesc prea mult ca să o las spre adopţie să fie bine. Nici nu ai idee cât de mult voi avea de luptat de acum în colo.
- Cu ce?
- Cu mâinile goale. Zice el rânjind.
- Ai citit Divergent?
- Normal.
- Cred că ţi-sa urcat prea mult la cap!
- Nu îmi spune că ţie nu îţi place!
- Ba da dar nimeni nu poate să fie ca Tobias aşa ca nu nu mai încerca să fi ca el.
- Cred că am o ţintă mai buna ca el. Şi mie îmi place frica lui Tris aşa ca.....
- Perversule!
- Hei eu am vârsta necesară ca să fie legal să fiu pervers! după ce aud asta, orice urmă de tristeţe dispare făcând loc unui hohot de râs incontrolabil. Sebi îmi urmează exemplul si se desprinde din îmbrăţişare ca să poată să se ţină de burtă. Nici nu îmi dau seama de ce râdem aşa. Probabil avem nevoie de descarcare că nimic nu a fosc chiar atât de amuzant. Era a nu stiu câta oară când lacrimile îmi mângâiau obraji în acea zi, dar fiind singura dată când chiar era din cauze mai frumoase . Sunt foarte norocasă că Sebi e fratele meu.
- Mă bucur că te pot face să râzi din nimic. Acum e ceva ce chiar vreau să îţî arăt. Zice în timp ce mă apucă de mână şi mă trage în camera lui. Nu am mai fost până acum în camera lui. Când am intrat bărbia mea atingea podeaua. Nu mă așteptam la asta. Camera lui era întunecoasă şi ordonată. Avea o bibliotecă gigantică ce conţinea cărţi de care nici nu auzisem până atunci. Nu le-am ţinut minte titlurile, erau prea complicate. Apoi mi-am dat seama că nu erau toate în română.
- În ce limbă sunt?
- În ce limbă sunt ce? Spune el în timp ce caută ceva la biroul din dreapta bibliotecii. Stătea cu spatele la mine.
- Cărtile din biblioteca ta.
- Română si rusă.
- Şti rusă?
- Ştiu mai multe dacât crezi. Da, ştiu rusă la fel de bine ca română. Zice el în timp ce cotrobăie agitat prin lucruri. Nu vreau să ştiu ce caută. Camera lui are o aură sinistră aşa că îmi este frică de obiectul pe care îl caută.
- Câte limbi cunoşti?
- Cam 5. Română, rusă, engleză, franceză si japoneză. Astea le ştiu la perfectie. Vreau să mă apuc de spaniolă si poate germană.
