Melania pov .
Iac. Doamne. Nu credeam că arată așa. Imaginea cu fratele meu nud mă va bântuii ceva vreme sigur. Sunt în bucătărie și aerul este foarte tensionat. Nu îmi dau seama din ce cauză dar mă simt urmarită. Nu apuc să mă întorc. Cineva mi-a îndesat în gură o cârpă și nu pot să vorbesc. O altă cârpă cu un miros ciudat îmi acoperă nasul . O altă persoană îmi imobilizează mâinile la spate. Toate astea s-au întâmplat într-o fracțiune de secundă. Mirosul cârpei mă face moale și toate încercările mele de a iesi din strânsoare sunt din ce în ce mai blege. Nu că aș fi reușit oricum să dărâm doi munți de bărbați. Stiu că sunt bărbați deoarece sunt lipiți de mine( unul în față și unul în spate,cel care îmi ține mâinile îmobilizate fiind în față) iar penisurile lor se simt extrem de ciudat lipite de mine. Și, într-un final adorm.
***
Mă trezesc într-o caneră întunecată și sunt legată de perete cu lanțuri. Îmi este foarte frig. Sunt îmbrăcată cu un tricou subțire si o pereche de pantaloni scurți. Nu știu ce s-a întâmplat cu încălțările și șosetele mele, cert este că nu mai sunt în posesia mea. Nu știu unde sunt și încet încet mă trezesc la realitate. Am fost răpită. Încep să mă agit. Inima mea atinge viteze pe care nu le-a mai experimentat. Încerc să scap din strânsoarea lanțurilor. Mare greseală. Lanțurule mi-au intrat în carnea încheieturilor de la mâini. M-am oprit din zbătut din cauza durerii. Sângele meu era peste tot pe podea. Căcat. Ce dracu' fac acum ? Și exact în acel moment se deschide ușa și un bărbat intră. Nu îmi pot da seama cum arată pentru că e întuneric. Când deschide ușa lumina care patrunde vine fix spre mine și mă face să mijesc ochii. Se uită spre mine și tot ce pot să văd sunt ochii lui. NU! Nu acei ochi. De ce? Acei ochi verzi ce îmi bântuie toate visele stau chiar în fața mea. Și dacă eu acum doar visez și peste o secundă mă trezesc în patul meu? Dar durerea îngrozitoare de încheituri și greutatea lanțurilor mă face se îmi dau seama că nu este un vis și că persoana cu ochii verzi chiar stă în fața mea și mă priveste malefic.
- Hmm. De mult timp aștept să ne revedem micuța mea. Vine încet spre mine. Ți-a fost dor de tati? Spune și râde înecat. Lui tati i-a fost dor de tine.
- Tu. Nu. Ești. Tatăl. Meu. Îi scuip cuvintele. Mă apucă de bărbie și mă forțează să mă uit în ochii lui. - Scupete, tati e aici acum și o să aibă grijă de tine. Mami o să vină să te vadă mai târziu. Acum. M-am săturat de întuneric. Vreau să te admir și să văd cât a crescut fetița lui tati. Ori nu m-a auzit ori nu îi pasă. A doua varianta pare mai plauzibilă.
Îmi dă drumul la bărbie și se îndepărtează. Apasă pe un buton și camera se umple de lumina orbitoare. Îmi mijesc ochii și îl aud cum încuie ușa apoi un sunet de cheie trântită pe podea îmi inundă timpanele. Vederea începe să mi se acomodeze. Tatăl meu natural este înalt și foarte bine făcut. În visele mele nu am observat că are aceeași culoare la păr ca mine. Sau eu ca el. Nu mai contează. Orice gând că eu aș semăna cu el îmi provoacă greață. Mă uit mai atent la el. Are o sclipire ciudată în ochi. Se apropie de mine. Mă dezbracă din priviri. Ce doamne... Groaza pune stapânire pe mine. Mă simt exact ca o gazelă pândită de un leu. Un leu care miroase a parfum de firmă, sânge și metal. Doamne ce aproape e !
- Ești leită mamei tale. Ai părul meu, ochii mamei mele dar corpul Natașei. Și conturul sânilor și al șoldurilor. Până și forma feței. După ce și mama ta te vede, o să îți aduc un prieten. Cum îl chema ? A. Da. Laurențiu. A fost ușor de dresat. Cipul a fost implantat cât el a fost în șoc. Ce cip? A da stai. Tu nu ști de cip. E un cip de control al creierului. Pe scurt nu mai este el. Este ce vreau eu când vreau eu. El îți va da cadoul meu. Sunt sigur că îți va placea. Acum că și ultimul Prior a murit, nu mai ai unde să fugi. Am scăpat de rasa aia de spurcați. Iar tu nu ești o Prior. Ești a mea. Ești Melania Delavrone. În nici un caz o Prior. Întrerupe contactul vizual apoi zâmbeste într-un mod în care mă face să mă înfior. Acum e cu spatele la mine. Se apleacă după cheie, descuie și pleacă stingând lumina și lăsându-mă iar în întuneric.
Nu. Este imposibil. Seb este pe undeva pe aici, sigur mă minte ca să mă facă slabă. De ce te-ar minți? Ce interes ar avea? Oricum ai să mori. De ce gândesc așa? Pentru că ăsta e adevărul toanto. O să te violeze și o să te omoare. Și nu vorbesc despre faptul că o să fi moartă de plăcere. Din contră. Cum se face oare că așa numita conștiință apare când am cel mai puțin nevoie de ea? Dacă vrei să plec spune. Da vreau să pleci.Atunci când ai să mori ai să scapi și de mine. Până atunci, suportămă. Nu am timp să îmi ascult stupizeniile. Nimic nu e la locul lui.
Nu știu cât timp a trecut. Nu realizez nimic în întunericul ăsta. Probail au fost ore sau puteau fi la fel de bine minute. Nu mă mai simt în interiorul corpului meu. Sunt din nou doar un călător în propria mea viață și viața trece nestingherită pe lângă mine. Nu mă deranjează. Este o zi ca oricare alta doar că sunt legată în lanturi la propriu. Nu cele formate de mintea mea, cele pe care le simt zilnic. Nu mă mai sinchisesc să deschid ochii. Deja m-am obijnuit cu frigul, lanțurile frica: totul e bine și va fi și mai bine. Dacă doar eu voi fi cea care suferă. Laur trebuie eliberat și eu .... Eu nu sunt importantă. Nu sunt și nu voi fi.
***
Sunt sleită de puteri. Îmi e foame , sete, somn, rău. Toate la un loc. Burta mea explodează. Foame. Durere. Greață. Miroase a sânge. A metal. Sângele meu este peste tot. Vomă. Am vomat numai suc gastric. Nu am nimic în stomac. am gura uscată. Nimic nu ține cu mine. Sângele de la înceieturi s-a uscat. Dar tamponul meu a cedat iar picioarele mele sunt pline de sânge. Se prelinge neîncetat pe coapsele mele. Nu îmi pasă dacă intră cineva. Nu mai pot să rezist. O să mor de foame, de sete, de durere. Pentru prima dată înteleg termenul de "a muri de foame" și "a muri de sete".
Nu mai pot. Mai bine mor acum. Va fi mai simplu. Aud un scârțâit și deschid ochii. Și atunci o lumină apare în fața mea. Pentru un moment am crezut că ăsta mi-a fost sfârșitul. Dar apoi am realizat că era doar ușa.
De data aceasta era o siluertă feminină. Suplă dar voluptuoasă în zonele dorite. Scundă cu părul lung. Aprinde lumima și mă silește să mijesc ochii. Tot ce văd este o ceață de păr blond și o rochie roșie. Nu face nimic altceva decât să închidă ușa. Are în mână ceva ce seamănă cu o sticlă si o punguță. Nu spune în continuare nimic dar se apropie de mine. Nu avea tocuri. Aș fi crezit că o curvă poartă mereu tocuri. Vine și lasă pumguța și sticla la picioarele mele. Scoate din buzunar o cheiță și îmi că drumul din cătușe. Nu pot sta în picioare și cad peste ea, dar ea ma prinde. Mă simt în siguranță în bratele ei. Îmi mișc puțin capul și îi întâlnesc privirea îngrijorată.
- Ai crescut așa mare....spune cu îndurerare.
Acei ochi, acea privirea, acel glas, mirosul ei.....în cap îmi vin o serie de imagini.
Eu micuță, în baie, înfășurată într-un prosop, la ea în brate.
Eu plângeam. Ea cânta.
Eu suspinam. Ea mă mângâia.
Eu adormeam. Ea plângea. Plângea pentru mine.
