FĂRĂ SCĂPARE

Saptesprezece

Vrajita și nedumerita, Giselle îl privea cu ochii ei mari și albaștri, facand-ul sa se piardă în oceanul din ei.
- Am făcut ceva greșit? Întreba ea cu voce tremurânda. Stiind ca acum ochii ei albastri se umezesc, nesuportand gandul ca din cauza lui se intampla asta, Rafael ramase cu spatele la ea înjurând încet. Își trece mâinile prin parul negru, expira zgomotos pentru a elibera tensiunea din corpul lui, fără rezultat, de altfel.
- Nu tu ai făcut ceva greșit. Ii spune el cu spatele la ea. Tu ai acționat perfect natural, normal. Eu am făcut ceva greșit. Eu.
   - Nu înțeleg, reuși ea sa șoptească pentru a-și masca vocea sugrumata de lacrimi.
  - Nu vreau sa te pangaresc, Giselle. Ești tânără, ai un viitor strălucit înainte. Încă mai poți sa îți construiești o viata demna de o lady.
Lui Rafael nu ii venea sa creadă ca tocmai a dat glas unor gânduri sumbre pe care le avea de ceva timp. În momentul în care a decis sa o răpească a știut ca o vrea pentru el. Dar ea era o lady delicata, aristocrata, nu era potrivita pentru lumea lui. Acum era liniște pe mare, apele erau liniștite, dar el știa ca este doar o chestiune de moment. Lumea lui era încărcată de violente, lupte sângeroase, furtuni imprevizibile. Nu era un loc prielnic pentru o floare delicata ca ea. Ooo, ar fi protejat-o chiar cu prețul vieții lui. Ar fi făcut tot posibilul sa o tina în siguranță. Dar viata trăită pe muchie putea avea deznodământ tragic, dacă s-ar întâmpla ceva cu el, cine ar proteja-o apoi? Ce viata ar fi dus ea pe urma? Sclavie... Nu putea permite asa ceva. Și el a fost sclav, la un moment dat, nu ar permite sub nici o forma sa ajungă ea în postura aceea. Mai ales ca femeile aveau o soarta mult mai rea. Dar dacă se atingea de ea, o compromitea intr-un fel ireversibil. Nu ar mai fi avut o șansă să își refacă viata.
   Prinse cu putere de spătarul scaunului și strânse de marginile de lemn atât de tare încât ii trosnira în mâinile puternice. Avea sa îl sfărâme dacă nu se calma. Iar era năpădit de furie. Își dorea o femeie pe care nu o putea avea.
   Prins în negura gândurilor, nici o simte cum se mișca în spatele lui, abia când mâinile ei micuțe și reci îl ating delicat pe antebrațe, realizează ca ea a venit lângă el. Atingerea ei ușoară îl scoate din prăpastie. Se gandise sa ii arate cât de divina putea fi apropierea dintre un bărbat și o femeie. Cat de prost a fost! Se lasă întors de făptura asta mica și face tot posibilul sa își stăpânească furia de dragul ei. Nu ar fi vrut sa o sperie din nou. Giselle ii pune mâinile pe obraji, apoi ii mângâie cicatricea cu degetele ei subțiri de la mana dreapta, iar cu stânga ii mângâie parul.
  - As vrea sa ma mai ți puțin în brate. Ii spune simplu, cu obrajii încă umezi de la lacrimile vărsate înainte.
Atunci el o ridica pe brate și se așează cu ea peste el în fotoliul lui zdrentuit. Observase ca lucrul asta o făcea sa se simtă bine, o liniștea. Și ii făcea și lui plăcere să o tina asa aproape de inima lui. Când se văzu cu capul sprijinit de pieptul lui cald și se simțit învăluită de bratele lui protectoare, ea începu sa ii povestească cu voce stinsa.
   - Eu am fugit de viitorul despre care vorbești tu. Lordul cu care urma sa ma căsătoresc mi- a ucis părinții, crezând ca rămân fără protecție și atunci as fi fost nevoita sa ma mărit cu el.
  Simtindu-l cum se încordează tot, ea își puse palma pe obrazul lui stâng, managaind din nou cicatricea lui marcata și în suflet, nu doar pe piele. El știa ca trebuia sa o lase sa ii spună atât cât se simțea ea confortabil sa ii spună, altfel nu ar mai fi scos nimic de la ea.
   - Dar tatăl meu a ținut sa își protejeze averea, asa ca zestrea a fost doar de ochii lumii. M-a numit moștenitoarea lui. Lucru care l-a înfuriat peste măsură pe duce.
  Bun, se gândea Rafael, deci avem de-a face cu un duce.
   - Atunci a încercat sa ma violeze, sperând ca, acoperita de rusine, ii voi ceda, atât mana cât și averea care venea la pachet, cu toate ca el este foarte bogat. Nu am înțeles de ce obsesia asta pentru mine, în mod special. Dar tot ce îmi doream era sa scap de el.
  "Pentru ca ești frumoasa din cale afara, pentru ca oameni ca mine ar ucide sa te aibă, pentru ca viermi infecți ca el au ucis sa te aibă. Dar te voi scăpa de nenorocitul  asta." Gândea el în timp ce se lasă mangaiat de mana ei micuța, pe obrazul pangarit de sabie.
   - La renumele și reputația lui, chiar dacă ma credea cineva, toți i-ar fi dat lui câștig de cauza. Știam ca eram prinsa în capcana, probabil m-ar fi dus la altar sub amenințarea armei, pana la urma. Asa ca am reușit sa ii alunec printre degete, pentru ca nu este un bărbat agil sau atletic, am apucat o vaza grea și i-am dat cu ea în cap. Am fugit spre port, am lăsat vorba la însoțitoare sa îmi fie adusa zestrea, sa pot supraviețui pana ajung în America. Măcar pe mare mi-a pierdut urma, cel puțin asa sper.
  - Nu se va mai atinge de tine, asta îți jur. Dar de ce America?
   - Tatăl meu deține o proprietate acolo. M-a dus de câteva ori când eram mica. Iar ducele nu știe de existenta ei.
   - Acolo vrei sa ajungi?
   - Nu știu. Acum mi-e bine asa, în bratele tale. Asa ca vezi tu, nu am nevoie de protecția financiara a vreunui lord, nici de protecția titlului. Viitorul meu este asigurat și fără maritisul obligatoriu. Eu nu mai sunt obligata sa o fac, am protecția titlului tatălui meu, averii sale, nu ai ce sa pangaresti.
  Încerca ea sa ii explice fără sa intre, din nou, în detalii.
  Ce avea el sa se facă cu fata asta? Era confuz, era disperat chiar, pentru ca o dorea atât de mult, dar nu avea loc de romantism în viata lui tumultuoasa.
  Fără sa mai stea pe gânduri, ii lua gura cu asalt intr-un sărut înfometat, cu disperare. Ii culca capul pe bratul lui, managaind obrazul și maxilarul ei cu cealaltă mana, adancind sărutul. Nu mai era blând și tandru, ca data trecuta. Era vijelios, adânc, aproape brutal. Dar Giselle nu se sperie de intensitatea acestui sărut, se lasă în mâinile lui, savurând senzațiile inebunitoare. Rafael nu se mai satura de gura ei, nu ii venea sa pună capăt sărutului, ar  saruta-o pana ar fi lasat-o fără suflare. O săruta de parca era ultimul lucru pe care l-ar face, cu o sete disperata. Poate spera ca se simte scandalizata și ii ușurează decizia de a o lasa în port în America. Dar ea ii spulbera planurile agatandu-se de el, cerând mai mult cu gemetele ei rugătoare.
   Fără un cuvânt, o ridica în picioare și începe sa ii desfacă nasturasii rochiei, fără sa întrerupă contactul vizual cu oceanul din ochii ei. Nu vedea nici teama, nici mirare în ei, doar curiozitate, dorința.
  Giselle era copleșită de emoții, nu știa la ce sa se aștepte, știa doar ca avea încredere în el și ca nu voia sa se miște și sa riște sa îl îndepărteze din nou. Nu ii plăcuse când o lăsase singura atunci, și se simțise foarte nefericita, ii era dor de el. Era vrajita de el, pur și simplu. De forța lui emanata prin toți porii, de siguranța care i-o oferea simpla lui prezenta. De atingerile lui care ii trimiteau fiori pana în suflet.
  Degetele lui abile scăpara repede de rochia ei, apoi, tot în tăcere, ii trase camasuta peste cap și ii îndepărta lenjeria cu gesturi simple, firești. Giselle era surprinsa ca nu se simte nici rușinata,  nici îngrozită, se simțea doar emoționată, sub privirea lui arzătoare se simțea ca o zeița.