Jack and Jager

Capitolul 19: accelerație

   Bună ziua (nu mă ardeți pe rug vă rog eu mult), m-am întors!

   Am zis să scriu și eu ceva pe aici, deși nu am nici o idee unde pot duce cartea asta.

   Structura capitolului e puțin diferită, mai ales perspectiva și sincer, nu știu ce altceva să zic.

   Nu pot promite nu știu ce capitole de acum încolo, dar am scris ceva aproape un an mai târziu (jesus ce fac cu viața mea)

RED KINGDOM - TECH N9NE
AFTERLIFE - XYLØ

     Apăs mai tare pedala de accelerație, turația motorului sunându-mi în urechi, împreună cu bătăile accelerate ale inimii mele.

     Wow, acest Jeep are o putere serioasă sub capotă.

      Gândul că i-am furat mașina de sub nas mă face să mă simt periculos de bine. Faptul că am zgâriat-o când am ieșit din parcare și mai bine chiar.

      Scena nefastă mi se tot învârte în cap, în timp ce copacii trec pe lângă mine, cu o viteză amețitoare. Tipa dezgustător de perfectă și mâna ei cu unghii lungi, de pe umărul lui. Mâna lui pe talia ei. Zâmbetul lui ștrengăresc prins în conversație cu ea. Prostia mea, gelozia mea, pierderea mea.

Pierderea lui, pentru că tocmai a rămas fără mașină. Idiotul a uitat că și-a lăsat cheile la mine.

  Cum poate totul să meargă într-o direcție, iar apoi să o ia în ritmul complet opus? Nu am răspunsul la această întrebare. Doar soluția: gonind pe drumuri întunecate, în pustietate, unde nici dracu nu mă poate găsi. Așa se simte libertatea? Sau așa se simte furia?

    Spiritul furiei încă clocotește în mine. O simt prin ritmul accelerat al inimii și prin dorința de a distruge ceva. Doar dau radio-ul mai tare și continui pe drumul pe care l-am ales.

    Am fost un nenorocit de rebound, deși nu mi s-a confirmat asta, sunt 100% conștientă de asta. Am aflat că fata este fosta lui.

  Tipic, prea tipic. Cineva cade tot timpul în plasă în final.

   Refuz să întrețin așa ceva. Refuz să-mi mai irosesc timpul. De gândit, tot mă voi gândi, pentru că nu pot scăpa de gelozie și furie. Bănuiesc că realizezi cât de mult ții cu adevărat la cineva numai când se întâmplă așa ceva.

     În timp ce Sandra gonea pe drumuri lăturalnice, Codrin era prins între gânduri contradictorii. Nu putea scutura gândul că făcuse o greșeală în noaptea banchetului, așa că atunci când oportunitatea de a transmite un mesaj se prezentă, nu ezită. Știa, bineînțeles, că Sandra îi furase mașina și o lăsă. O lăsă, dintr-un fel de scuză nerostită pentru acest dezastru sentimental, pe care nimeni nu-l înțelegea.

     În timp ce-și aprinse o țigară, îl cuprinse dezgustul: de ce făcuse asta? De ce stricase tot? Dar apoi își puse întrebarea câștigătoare: cum să strici ceva ce nu e acolo? Codrin încă era convins că trăia într-o iluzie; situația nu putea fi reală. Sentimentele nici atât. Așa că fractură iluzia înainte de a se cristaliza complet: îi salvase și ei, și lui timpul.

     Mai rău de atât nu se putea la momentul actual: o inimă frântă, una confuză și o situație dată naibii. Morala primită nu-l ajuta absolut deloc; și-o încasase de la Vlad și Ana, dar nu se putea gândi la asta.

     Nu poți lua în considerare un sfat dacă ce se întâmplă nu este real.

Sau începe să fie real?