Jack and Jager

Capitolul 5: Rugăciuni și lămpi stricate

     Au trecut câteva zile și Codrin nu a mai dat nici un semn de viață. Ori asta ori am fost eu prea ocupată și l-am ignorat.
     Diriga ne tot freacă la cap cu bacalaureatul, am de făcut eseuri peste eseuri, teze peste teze, stresul tot crește și crește, iar eu vreau din ce în ce mai des să fiu călcată de un tren. Viața mea e perfect normală. Cum mă cunosc pe mine destul de bine și știu că fac lucrurile în ultimul moment, am stat toată ziua să-mi rezolv treburile pentru școală. Este sâmbătă seara și eu plâng silențios pentru că am chef de băută dar nu pot. Faină e viața de a doișpea.
      Îmi dau jos ochelarii și mă întind în pat obosită. Nu știu dacă e în imaginația mea, dar pot să jur că în camera mea miroase a creier ars. Renunț la tentativa mea de a face tema la mate și plec din cameră, destinația mea fiind dușul. Apa caldă mă mai relaxează puțin, dar nu suficient.
      Telefonul meu se luminează din cauza unui apel primit, acesta venind de la Ana. O înjur în gând și răspund la apel, încercând să nu ud telefonul. Compania zicea că e rezistent la apă, dar nu prea am eu încredere în chestii de genul.
       -Zi rapid că sunt în duș, murmur eu, aproape să-mi scap telefonul. Ai de morții tăi, înjur cu voce tare. Se face liniște câteva secunde.
       -...pot să vin și eu? întreabă o voce masculină, cu amuzament în voce. Realizez în final cine e la telefon.
        -Morții mă-tii Codrin, îl înjur și el râde de mine. Nu mai râde ca boul și zi odată ce vrei, zic eu impacientată. De ce mă suni de pe numărul lui Ana?
        -La care cerință vrei să răspund prima dată? Știi, ar cam trebui să fii mai specifică.
        -Du-te bă dracu, zic și îi închid în nas. Vai dragă doamne, de parcă îmi poate deranja el dușul. Incredibil.
        Maică-mea la bunică-mea o perioadă, foarte chill, am casa la dispoziție. Îmi pun muzică la boxă și dansez până în bucătărie, unde îmi pun o cană de cafea și îmi iau o felie de pizza. Cam multă pizza am mâncat săptămâna asta, ar cam trebui să-mi și gătesc ceva. Nici eu nu mă cred. Rămân cufundată în gânduri, contemplând la ,,de ce becul e rotund și nu pătrat" sau ,,dacă mă arunc de la geam, în ce unghi trebuie să pic ca să mor". Subiecte foarte normale.
       Cafeaua parcă mă adoarme și mai tare. Mă pun în pat și, fix când să adorm...
       -În Iordan, botezând, cu moartea pe moarte călcând, cântă o voce afonă, în șoaptă fix lângă urechea mea.
        Îmi deschid ochii larg și cred că am avut un atac de cord, după care apuc lampa de pe noptieră și atac chestia care cântă. Lampa se aprinde și pâlpâie, făcând atmosfera și mai creepy. Întins pe jos era Codrin care se ținea de cap și nu se mai mișca.
         -Tâmpitul pământului! Era să fac atac de cord, deșteptul planetei! Ce dracu cauți la mine acasă? urlu la el, după ce i-am dat un picior.
          Mă uit nervoasă din pat la el. Codrin nu mișcă. Mă ridic în fund confuză ca dracu. Bă sper că nu l-am omorât. Deja văd știrea la televizor ,,Un băiat omorât de o fată nebună pentru că a trezit-o din somn". În următoarea secundă mă trezesc pe jos pe spate. Nenorocitul m-a tras de picior afară din pat.
          Începem să ne ,,batem". Ne cărăm pumni și palme, tot tacâmul. Nu știu cum, dar ajunge el peste mine și începe să râdă, după care se oprește și doar se uită la mine. După se ridică și pleacă. Ok? Asta a fost dubios. Mă ridic de pe podea și mă pun în pat, și fix când să adorm din nou...
         -Dă-te fă mai încolo, zice Codrin și sunt împinsă din pat pe podea. Îmi bag pula și mă duc în bucătărie și îmi pun o cană de cafea. Ceasul arată ora 3:44 dimineața. Mă întorc în cameră și Codrin dormea dus. Oftez și mă pun în pat, îl iau la întrebări de dimineață, sunt prea obosită acum.

•••

    Mă trezesc cu senzația că ceva mă strivește.
    Încerc să mă ridic, dar ceva pe spatele meu mă blochează. ,,Ce dracu?!" mă întreb în gând și realizez ce-mi blochează calea. Era Codrin, care dormea bine mersi pe spatele meu. Da ce-s eu mă, saltea de la Dormeo? M-am enervat și l-am împins pe o parte, ăsta căzând ca sacul de cartofi pe podea. Râd de fața lui speriată și mă duc să fumez o țigară. În bucătăria mea era Ana. De unde apar frate?! Ies din pământ?!
       -Împachetează niște haine fă, merem în vacanță, exclamă Ana fericită.
      -Ce? întreb, confuză. Unde? Și mai important, cu cine?
      -Mergem la Predeal, să facem revelionul cu clasa, dar vin numai vreo 10 și diriga a zis că putem aduce prieteni, zice Ana și-mi pot da seama că i s-au aprins beculețele. Asta e ocazia să tragem o băută legendară.
       -Sandra ce bună ai fost aseară, zice Codrin somnoros, frecându-se la ochi. Mă înec cu cafeaua și încep să tușesc. Ana se uită la noi ca la doi proști.
       -Și tu la fel, când ți-ai primit lampa în cap și plângeai după mami, zic eu și Ana râde silențios. Zici că suntem în filmele cu proști, serios. Codrin doar se uită urât la mine și-mi ia brusc cana și bea din ea și linge marginea.
       -Ai de viața mea Codrin, zice Ana scârbită.
       Ăsta crede că mă poate enerva?
       Îi smulg cana din mână și iau o gură de cafea și ling și eu marginea. Codrin se uită perplex la mine și Ana are o privire de ,,nu-i cunosc pe ăștia doi".