the Twins (BoyxBoy)

7

Ne aflăm pe 21 decembrie, ultima ședință și după calm până pe întâi. Aceeași rutină, acum suntem în biroul tatei și ascultăm liniștea de mormânt care este colorată cu respirațiile noastre apăsate. Am refuzat să mai ies din camera mea până a pentru că simțeam că pot claca oricând, iar azi am fost obligat să vin aici că nu m-aș fi ridicat din pat și aș fi plins non-stop.

-Noi vom petrece Crăciunul la niște prieteni, am vrut să vă anunțăm. Îi aud vocea fratelui meu. Nimeni nu-i răspunde, dar mama dă ușor din cap în semn afirmativ. Mă uit la fratele meu și mă întreb dacă știe la ce mă gândesc. Acum m-am mai liniștit și pot gândit, măcar puțin. Vreau să vorbesc, dar decid să tac. Nu cred că-i momentul acesta.

Se face ora ședinței și, la fel ca de fuecare dată, ne putem fiecare câte un zâmbet de politețe și respect. Intrăm în sala de ședințe și rămân șocat să aflu cu cine urmează să începem un contract de afaceri. Ne așezăm la locurile noastre și pot să-l văd pe David că-i recunoaște, dar și pe ei că știu perfect cine suntem. Hmmm, interesant.

Mă întreb cu câte chestii ne-a mințit Michael și, până la urmă, de ce n-a stat acasă dacă avea ceva rupt. Văd că are frate, părinți și sunt bogați, care e faza. Inițial am crezut că e certat cu fratele său, dar văd că sunt aici.

Părinții mei încep să vorbească, iar părinții lor sunt atenți și mai intervin din când în când. Michael și Miquel se uită la noi de parcă ar vrea să afle ce gândim. Credeți-mă, dacă ați știi ce gândesc, m-ați interna să fiu sub supraveghere 24/24.

(***)

S-a terminat și întâlnirea, așa că eu, împreună cu fratele meu, am încercat să plecăm cât mai rapit cu putință. Vrem să ajungem înapoi acasă și să stăm în liniște cu propriile gânduri. Îmi aud numele și după pe al lui David, dar nu ne oprim din a coborî scările clădirii. Liftul era ocupat, c-am fi coborât cu el. Simt o mână pe umărul meu, iar primul instinc a fost să-i dau un pumn, dar mă controlez și ne întoarcem cu fața la ei.

-Pe 25 la Julia acasă. O să vă explic situația. Eu cu David râdem ironic, iar ei par extrem de confuzi. Îi dau mâna jos de pe mine și ne continuăm drumul. I-am putut auzi cum au oftat, dar nu m-am întors cu fața la ei. Chiar sunt curios cum poate să ne explice această situație interesantă, dar, din păcate, și-a ales cea mai proastă zi prntru asta. Nu putea alege ceva zi mai cu "soare"?

Am ajuns acasă, iar fără niciun cuvânt, ne-am dus la al doilea etaj și ne-am așezat de-o parte și de alta a ușii lui Eric. Amândoi ne scoatem medalionele de la gât și se strângem în pumni. Îl aud cum oftează și-mi întorc capul spre el. Îl văd că încearcă să nu plângă și mă ridic, venind lângă el. Mă așez în dreapta sa și-l trag într-o îmbrățișare pentru a se liniști. Își lasă capul pe umărul meu și respiră adânc.

-Crezi că un pshiholog ne-ar putea ajuta? Deja asta nu mai e că-i ducem dorul, e ceva post traumatic. Îi aud vocea și după se îndepărtează puțin de mine. Mă privește în ochi și-l aprob. Are dreptate, dar acum suntem amândoi la fel de distruși pentru a ne convibge să mergem.

-Ai dreptate, dar te poți convinge să mergi la unul pentru a-i spune toată faza? Eu nu pot. El dă negativ din cap la întrebarea mea și se ridică de pe podea. Urcăm la al doilea etaj și intrăm în camerele noastre.

Primesc notificare pe telefon, iar pe ecran apare un număr necunoscut. După o mică scanare a mesajelor lungi, an aflat că este Miquel. Aparent mi-a scris care e faza cu acei oameni răpiți.

"Cei doi sunt Leo și Ben. Au dispărut acum vreo 3 săptămâni. Înainte mi-au dat mesaj că merg în cartierul lui Tom și după n-am mai auzit nimic de ei. Prina oară i-am suspectat pe oamebii lui Tom, dar am aflat că n-au nicio treabă cu ei. (Chiar îl iubesc pe Tom și mă bucur că n-a făcut asta, deși sunt conștient că a făcut și mai rele)

După ce ne-am dat seama că n-au nicio treabă cu dispariția lor, am decis să aflăm ce alte grupări mai sunt prin acel cartier și i-am găsit pe cei din vest. (Chiar de ei sunt răpiți)

Faza este că noi ne-am tot gândit cum putem să-i scoatem de acolo că n-am vrea să anunțăm presa sau poliția. Am ajuns la concluzia că, dacă îi luăm de acolo (știm cum să facem asta și unde sunt), va trebui să găsim o metodă prin care să ke distragem atenția.

Poate ești supărat că ți-a spus Michael cine suntem, dar crezi că ne poți ajuta? Vă va explica de ce n-a zis nimic, dar avem nevoie de tine (eventual și David) pe 23, la miezul nopții.

Nu aștept un răspuns, dar sper să te văd acolo. Avem nevoie doar de-o distragere, nimic mai mult. Te salut. "

Voiam să mă iau de faptul că ăsta trebuia să fie un sms (short message service) și este lung cât casa, dar nu voi zice nimic. Voi fi acolo, poate chiar au nevoie de ajutor, chiar va fi intetesant. Îi trimit mesajele și lui David, continuând cu un "Vrei să vi și tu? ", iar răspunsul său e afirmativ. Măcar așa nu ne vom mai gândit la Eric și tot ce se petrece în luna aceasta.

Beau un pahar de apă și mă așez în pat. Pun capul pe pernă, dar nu reușesc să dorm. Scot din sertar o pungă cu un praf alb și-l inhalez. Pun totul la loc și pot dormu mai liniștit, acum că aproape nu mai știu ce se petrece în jurul meu.