Dreyden Black și Devika White nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată, dar soarta lor a fost pecetluită cu mulți ani în urmă. Un secret macabru îi apropie fără să-și dorească, iar atracția dintre ei devine repede periculoasă.
Mai multe crime t...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
4. BÂRLOGUL DIAVOLULUI
Eram blocată!
Nenorocitele de porți refuzau să se deschidă, indiferent de cât de tare trăgeam eu de ele. Tocmai îmi rupsesem o unghie, iar prăjiturile cu ghinion au ajuns strivite sub tenisii mei atunci când am făcut un pas în spate. M-au luat toate căldurile, iar anxietatea mi-a împânzit creierul într-o pânză de idei trăsnite. Mai aveam puțin și plângeam. Aveam impresia că în orice secundă afurisită curtea întunecată avea să se lumineze, un bătrânel cu o pușcă de vânătoare urma să apară de nicăieri în fața mea, iar creierii mei aveau să se împrăștie pe asfalt mai ceva ca glazura prăjiturilor, înainte să apuc măcar să-i explic ce dracului căutam pe proprietatea sa.
Era de rău.
Singura persoană care „știa" unde eram era plecată la o petrecere și nu avea să se întoarcă până dimineață.
Telefonul meu mobil rămăsese pe biroul din camera mea.
Motivul plauzibil pentru care venisem aici era storcit sub teniși mei, iar singura modalitate de a ieși de aici, nu-mi plăcea deloc. Conacul ăsta era prea sinistru să intru în el. Curtea era extrem de mare, avea ziduri din piatră și porți din oțel pe care erau gravați îngeri auriți, iar pomii înalți izolau complet locul.
Am încercat să mă cațăr pe gard de trei ori și am căzut de fiecare dată înapoi, mă durea fundul și între timp începuse din nou ploaia.
Minutele s-au scurs rapid, dar nimeni nu părea să vină naibii încoace, să vadă cine era dubioasa care încerca să le escaladeze gardul, ceea ce m-a făcut să cred că sistemul de deschidere al porților se defectase, nimeni nu era acasă, iar eu eram blocată aici. Asta, sau proprietarii dormeau.
Am dat capul pe spate, plină de frustrare. O singură dată am vrut să-mi ies și eu din zona de confort și am ajuns în schimb captivă la un necunoscut acasă.
De parcă nu-mi stătea bine să fiu aventurieră printre filele unui roman fierbinte de-al meu! Am sâsâit și am lovit cu piciorul într-o pietricică. Mă mâncase undeva și acum eram nevoită să mă scarpin. Nu aveam ce face, trebuia să intru în casă, să văd dacă era cineva înăuntru și să explic cele întâmplate fără să încasez vreun glonț sau măcar să găsesc panoul de comenzi și s-o șterg naiba de aici. Vremea se înrăutățea din nou, parcă în ambiția mea. Un fulger a luminat cerul și am simțit cum mi s-au ridicat firicelele de păr pe brațe.
Îmi tremurau mâinile. Un sentiment prost mi s-a înfipt în capul pieptului, iar inima mi s-a răsucit între coaste, de parcă încerca săraca să mă avertizeze, dar era prea târziu. Eram în rahat până peste cap!
Am făcut o cruce, niciodată nu pusesem atâtea rugăciuni în gestul acesta. Ochii mi s-au întors pentru o clipă înspre camera de filmat care părea să înregistreze.
