Din tâmpla mea, câte s-au scurs
M-am căutat în cer, în noapte
Din câte-s, nimic nu-s
Și rostul mi-e departe
Din ochii mei, câte-au căzut
Pe solul putred de rugină
Căci simt că nu am vină
Din pieptul meu, azi multe-apasă
Pe sacrificiul rănii
Când toate-n jurul meu mă lasă
Prada însingurări
Dragostea nu este egoistă...nu crește, nu îngenunchează...mai presus de toate dă o bătaie de inimă
Am crezut că vreau pace până când mi-ai arătat haosul unei inimi iubitoare
Cineva m-a întrebat de te iubesc
Și de ce nu încetez să te privesc
E bine, poate te cred un Prometeu sau poate chiar un Zeu
Poate că pe lângă tine mă simt în largul meu
Poate că zâmbetul tău încet mă cucerește
Și sufletul încet mi-l iubește
Sau poate sunt ochii tăi o pădure fără sfârșit
Care mă fac să mă pierd în ei ca într-un basm fericit
Ce este iubirea?
Dorința de a fii tu în ochii celuilalt
Să te vezi acolo înainte ca genele Să se așeze una peste alta
Să fii primul gând și ultimul
Prima atingere
Primul sărut
Și toate să țină pe eternitate
Să fie nemuritoare
N.A: Poezia nu e a mea, să se știe în caz că o vedeți undeva într-o carte.
Iubesc aceste versuri, mai ales faptul că cel care a scris-o a reușit să surprindă un moment al iubirii, momentul când îți dai seama de ceva. Efectiv atrage atenția cititorului.
Versurile sunt găsite în câte un capitol dintr-o carte de pe Wattpad. Din păcate nu-mi amintesc cine e autorul și nici numele cărții de unde am găsit-o.
