Afară e frig
Pașii săi, un mic declin,
Între noi un zid s-așterne
Asemenea unui munte, de neclintit.
Cândva am crezut,
Cu atâta putere,
Ceva ce-al meu suflet nu-l cunoaște.
Un amalgam de emoții
Griji, dureri, bucurii, tristeți,
Un chip ce știe doar a zâmbi,
Un zâmbet împietrit, nimic real.
Inima, doar o umbră a ce-a fost cândva,
E acum înecată în propriile-i dureri,
Pierdută într-o luptă fără de sfârșit.
N.A.: Știu, nu-i chiar reușită, însă merge.
