Fuck life . Fuck Everything . [18+]

Cap. VI: Răpită?

*Yuuki perspectivă*

Ridic capul de pe pernă și primul lucru la care mă gândesc e Kai. Dar bineînțeles că a plecat. Mă ridic în șezut și observ un bilețel. O dar vai, tu romantic incurabil ce ești. Îl iau și îl citesc cu atenție: "Ăsta-i numărul meu. Sună-mă dacă ai nevoie de mine. Ne vedem în curând." Îmi frec ochii cu palma, notez numărul în agenda telefonică și mă uit puțin în jur. Aceeași cameră dezastruoasă cu o nuanță albastru indigo și aceleași haine aruncate ca rămășițele unei capodopere într-un muzeu care merită toți banii: ambele rămân acolo sute de ani fără a le atinge nimeni. Trebuie să fac curat cât mai urgent posibil.. Îmi amintește subconștientul meu.

În cele din urmă, îmi aleg niște haine cât de cât bunicele pentru slujba mea part-time la o pizzerie din zonă pentru a face câțiva bănuți în plus și iau șapca inscripționată cu loggo-ul acesteia. Îmi prind părul într-o coadă de cal și bretonul îl las liber să cadă. Gen Ino Shippuden din Naruto.

De când părinții mei au murit, trebuia să mă ocup singură de casă. A fost greu pentru o fetiță de 14 ani să lucreze, dar m-am obișnuit.

Închid ușa casei mele de două ori și pornesc spre locul de muncă. 10 minute cu metroul cu oameni dubioși care se holbează la tine ca o bucată de friptură la reduceri e destul de nasol din perspectiva mea. Câteva stații și puțin mers pe jos mi-au făcut foarte bine, având în vedere că stau majoritatea timpului în casă.

După 5 ore de spălat vase și șters mese era și timpul să plec acasă. Înapoi la viața mea monotonă și deprimantă. Ies din restaurant și mă îndrept spre stația de metrou, când în fața mea parcau niște tipi îmbrăcați în negru cu AK-uri uitându-se și întreptându-le spre mine. Un fior rece pe șira spinării mă cuprinsese, uitând să mai și respir când o matahală urla inimaginabil de tare ceva în arabă cred, și toți și-au îndreptat armele spre mine. Ochii mi se făcuseră cât cepele și am simțit că mi se taie picioarele, simțind și cum bătăile inimii mi se accelerează. Toată lumea din jurul meu țipa speriată și fugea în toate părțile, acoperindu-și capul în același timp. Parcă eram într-un film vechi și prost. Doar că eu urma să fiu ucisă în următoarele 10 secunde. Doar am închis ochii și așteptam ca asta să se termine.

Brusc, un scârțâit de roți se auzea din spatele meu. O mașină neagră sport, țin să menționez că era una foarte frumoasă și impresionant de scumpă, oprise chiar un centimetru de piciorul meu. Nici nu am avut timp să ma uit bine la mașină, căci un tip mă trage puternic în ea și a pornit inediat ce am închis portiera. Sincronizare perfectă. Un țipăt scurt mi-a ieșit din gură și mi-am mușcat limba să stau cuminte, în timp ce mașina mergea pe puțin cu 100km/h.

Primele minute am fost în stare de șoc, până să realizez cine era defapt în mașină. Lângă mine, adică cel care m-a tras de mână era Nivan, un tip roșcat, ras pe o parte și cu un zâmbet larg pe față, mai mult un zâmbet de adolescent psihopat, apoi, pe scaunul din dreapta șoferului era Aeric, un bâiat înalt, și el ras pe o parte, brunet, cu o șuviță roșcată, ochi negri și ochelari, iar pe scaunul șoferului nu era decât unicul și inegalabilul Kai. Știți voi..Albăstrică..

A: -Mai repede! Sunt în urma noastră!

K: -Încerc să scap de ei, dar e imposibil.

Era incredibil ce calmi sunt într-o situație ca asta. Probabil că sunt obișnuiți.

N: -Fata, ești bine? Te-au împușcat? Zâmbind

-N..Nu... Dând negativ din cap

N: -Nu ești bine?

K: -Nivan, termină! O sperii și mai mult.

N: -Gomennasai...

Dintr-o dată, tipii au început să tragă în noi, spărgând parbrizul din spate. Nivan m-a luat în brațe astfel încât să mă protejeze de cioburile care zburau de-o parte și de alta a capului nostru.

K: -Aeric, în torpedou e o armă, trage în ei!

A: Nu credeam că mai spui asta odată. Zâmbește șarmant

Aeric a ascultat ordinele lui Kai, a scos capul pe geam și a descărcat arma trăgând după ei. Într-un final am scăpat de ei, anjungând pe un câmp departe de oraș. Când a oprit mașina, instinctul meu a fost de a deschide portiera și de a ieși afară. Voiam explicații. Și le cer imediat, după ce îmi revine pulsul la loc. Încă 5 minute. Poate 10.

K: -Yuuki! Țipând

Mă întorc cu fața la el și acesta mă ia într-o îmbrățișare de urs și mă sărută pe frunte ca un tată îngrijorat.

K: -Știu că ai multe întrebări. Și o să ți le răspund la toate. Promit. Dar nu aici. Nu acum.

Voiam să mai zic ceva, dar mă simțeam în siguranță în brațele lui. Cred că...Îl iubeam cumva..Sau partea drăguță și inocentă din mine. Nu credeam că există. Sau cel puțin nu o scoteam eu la suprafață, dar nu voiam să existe.

Mă ia de mână și mergem spre mașină.

A: -Shiiiiroooo! Ce ți-au făcut? Totul o să fie bine.. Pupând mașina

N: -Uneori mă întreb cum suntem prieteni..

K: Aia e mașina mea, frate. Rânjind

N: Lăsați mașina. Ce facem cu Yuuki? O vreme o să stea la noi, așa-i?

A: Normal că o să stea la noi. N-o mai putem pune în pericol.

-Păi stai...Și școala? zic eu hotărâtă

K: -De-asta ne vom ocupa noi. Zâmbind

-Ok..Dar îmi promiteți că îmi veți spune tot? Adică toooot. Mimând și gesticulând prin aer ca nebuna

K: -Promit. Acum hai. Îmi zâmbește șarmant, mă bagă cu grijă în mașină și pornim imediat.

Până la urmă nu am mai rezistat și am pus întrebarea destul de evidentă.

-Cine dracu erau ăia și ce voiau de la mine? Punându-mi mâinile la piept

Pe Aeric l-am făcut să pufnească și pe Nivan să-și întoarcă privirea pe fereastră. Cred că le-am atins o coardă sensibilă.

K: -Ți-am spus că îți voi spune totul. Dar ai puțină răbdare. Strângând volanul

-Daaaar...

Și-a îndreptat privirea spre mine și nu era chiar o expresie facială minunată. Am înțeles ce am de făcut și mi-am întors și eu privirea pe geam.

Am făcut vreo 10 minute până la casa lor. Aproape că leșinam de somn. Ceasul era trecut de 9:00, dar eram foarte obosită. Dar tot voiam explicații. Nu o să închid un ochi, sigur o să adorm. Si totul e în ceață de atunci.

To be continued ^^