"Chiar și cele mai frumoase povesti de dragoste au un sfârșit..."
Reyna Shelton nu duce tocmai un trai bun la vechiul liceu, iar părinții săi dornici să o vadă fericită o înscriu la un liceu de primă clasă. Acolo viața i se schimbă radical odată cu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Vă vine să credeți că am scăpat de Dalton pentru 2 săptămâni? Da, nici mie.
Am auzit astăzi de la Allan că s-a accidentat ieri la antrenamentul pentru competiție. Sincer, chiar îmi pare rău de el.
Acum stau în fața liceului și o aștept pe Jennifer. Am decis la ultima oră că vom pleca amândouă.
- Mă gândeam că ai plecat fără mine, rostește aceasta atunci când ajunge lângă mine.
- În sfârșit te-ai gândit să apari, o dojenesc după ce o luăm la pas.
- Am avut oră cu aia de bio, Reyna. Nu ne-a lăsat până nu a terminat de predat lecția. O scorpie!
Dacă ar auzi-o doamna Stone probabil ar călca-o în picioare. Mult mai convenabil decât să o lase corigentă la materia ei.
- Dalton cum se mai simte?
Întrebarea îmi alunecă pe buze. Seara trecută m-am gândit tot timpul la el.
- Nu îl mai doare piciorul așa tare, mă informează aceasta. De ce nu vii chiar tu să vezi? M-a întrebat încontinuu aseară de tine.
Dacă aș fi singură aș țopăi în sus de fericire. Dalton chiar a întrebat de mine!
Adevărul e că apariția lui în viața mea m-a schimbat cu totul. N-am crezut că pot îndrăgi o persoană așa mult.
- Ai dreptate. Vin!
Dacă părinții mei ar fi acasă nu cred că s-ar bucura atât de tare să mă vadă în preajma lor. Sigur ar crede că sunt o influență proastă asupra mea. Ei asta cred despre toată lumea.
Peste câteva minute ajungem în fața casei lor. Ar fi ridicol să-i zic prietenei mele că e pentru prima dată când o văd. .
- Haide! Intră!
Mă îndeamnă să intru după ce deschide ușa. Adidași pe care i-a purtat astăzi îi pune pe măsuța unde se află încălțămintea, același lucru făcându-l și eu. Ne lăsăm ghiozdanele pe canapea și mergem spre scări.
La etajul clădirii nu am fost, așa că îmi arunc ochii pe fiecare detaliu în parte. Se aflau trei uși. Una cred că ar fi baia, a doua camera a lui Jenni iar ultima camera a lui Dalton. Pașii ne îndrumă spre cea de la capătul holului. Șatena pune mâna pe cleanță iar un scârțâit incomod îndoapă liniștea.
Primele culori pe care le văd sunt alb și negru. Pereții erau de un alb imaculat iar pe patul ce îl vedeai imediat ce intrai pe ușă era un cearceaf negru. Practic în toată camera predominau culori de alb și negru. Ceva obișnuit pentru el.
Dalton stătea întins pe patul imens, un ghips alb acoperindu-i piciorul. Era sprijinit cu spatele de o bucată din lemn și ne privea.
- Ai adus musafiri? o întreabă pe sora lui așezându-se mai bine pe pat.
- Tot același umor de doi bani are, îmi șoptește șatena. Nu s-a schimbat nimic în legătură cu el.
- Puteai spune cu voce tare. Oricum am auzit tot.
Murmură brunetul cu un zâmbet, făcând-o pe șatenă să se strâmbe în direcția lui.
Mă apropi de pat fără să le întrerup schimbul de priviri. Sunt sigură că Jennifer se uită acum la mine ca la o ciudată, chiar dacă nu o pot vedea. În schimb, îmi fixez ochii pe Dalton. Un zâmbet mic îmi apare dar atunci când îmi dau seama de gestul meu mi-l stăpânesc.
Mă așez pe marginea patului analizându-i mai bine piciorul. Ușa din spatele meu se închide zgomotos în semn că Jenni a tulit-o din cameră.
Mâna mea se așează pe ghipsul lui, începând să-mi trec mâna de jur împrejurul lui. Brusc, o căldură plăpândă îmi traversează corpul cu fiecare mișcare pe care o fac.
- Crezi că ajută?
Întrebarea lui mă face să-mi ridic capul spre el. Aș fi vrut să-i zic că da. Ne ajută pe amândoi, dar în schimb aleg să tac. Poate ar fi prea mult să-i zic asta.
- Te-am întrebat ceva, Reyna. Crezi că ajută?
Își repetă întrebarea în speranța ca de data asta să-i răspund.
- Nu știu, murmur încet. Asta depinde de tine.
- Ce depinde de mine?
- Ceea ce simți tu când fac asta.
- Cuvintele sunt prea complicate, blondo. Dacă aș încerca să-ți zic ce fiori trezești în mine... n-aș mai putea rezista.
Palma mea se oprește pe piciorul lui atunci când analizez fiecare cuvânt. Capul mi se înalță din nou spre al lui și observ un zâmbet în colțul gurii lui.
- De ce ai venit, Reyna?
- Voiam să văd cum te simți.
- De ce ai ales să rămâi?
Mă încrunt atunci când aud vorbele lui.
- Ce?
- Ce ai auzit. De ce ai ales să rămâi când toți au plecat?
Îl analizez câteva secunde. Nu știu.
- Pentru că...eu nu sunt "toți". Ori sufletul meu e prea mare, ori...
