Dalton - În rescriere

Capitolul 25

— Crezi că nu sunt suficient de bun pentru tine?

Mă întâmpină vocea lui Dean din depărtare. El îmi mai lipsea in momentul ăsta. Se potrivește fix ca un ghimpe în coastă.

— Poftim? mă opresc pe alee și mă întorc pentru al privi.

Ochii lui negri mă cercetează din cap până în picioare în timp ce se apropie mai mult.

— Ce ai auzit, Reyna! N-am chef să repet de două ori același lucru.

— Problema e că am auzit ceea ce ai zis dar n-am înțeles ce vrei să insinuezi cu asta, mă încrunt atunci când își azvârle brațul peste umerii mei.

Înaintăm mai mult spre un loc mai retras. Ne așezăm lângă un copac și ne întoarcem unul spre altul.

— Ce e intre tine și Dalton?

Îmi măresc imediat ochii la cuvintele spuse de el. Ce ar trebui să-i spun?

— Păi...suntem doar prieteni, Dean, îi spun. Nici nu îmi doresc să fie altceva între mine și el.

— Minți! spune în timp ce îmi indica cu capul spre scările din fata liceului. Daca într-adevăr sunteti doar prieteni, înseamnă că ea nu se numără printre ei.

Acolo se afla Dalton și Nicole. El îi ținea talia cu ambele mâini în timp ce ea îi aplică câte un sărut pe fiecare porțiune a gâtului.

Ăsta e un coșmar.

O picătura caldă se scurge din ochii mei și se prelinge de-a lungul feței. Imediat altele își fac apariția invadându-mi complet irisurile frumos colorate.

Dean se aproprie mai mult de mine și mă strânge într-o îmbrățișare. Lacrimile tot nu incetrază din a ieși una după alta.

Dalton, băiatul de care începeam să mă îndrăgostesc, ținea în brațele lui o altă fată. Ce e și mai rău este că a promis că nu se va mai apropiat vreodată de ea, iar eu ca o naivă chiar l-am crezut. Am crezut fiecare cuvânt scos de el.

Cât de naivă sunt.

— Reyna, n-are rost să-ți pătezi ochii ăstia frumoși pentru un om atât de naiv, spune și mă pupa părintește pe frunte.

— Mulțumesc Dean pentru încurajare, mă desprind de pieptul lui. Și îți mulțumesc că ești aici pentru mine.

Îi zâmbesc și mă întorc spre cei doi. Pașii mă poartă tot mai aproape de ei. Aud cum Dean începe să bolborosească ceva dar nu sesizez ce.

Ajung lângă ei dar cei doi nu-mi sesizează apariția.

— Sunteți cel mai frumos cuplu pe care l-am văzut vreodată, le zâmbesc. Ați ajuns sa fiți preferații mei.

Amândoi se întorc spre mine. Dalton ii dă drumul lui Nicole în timp ce ea râde drăcește.

— Oh, Reyna, nu te-am mai văzut de mult, îmi vorbește Nicole.

— Nici eu nu te-am mai văzut de mult, Nicole, dar pe mine chiar mă încântă asta.

Îi zâmbesc la rândul meu. Când decid să mă uit spre Dalton acesta se uită deja la mine. Îl disprețuiesc prea tare in momentul ăsta ca să mă uit prea mult în ochii lui, așa că-mi întorc privirea din nou spre Nicole.

— Nicole, pleacă! Vreau să vorbesc cu el un minut.

— Nu voi...

— Ba da, Nicole, vei pleca.

De data asta cel care a vorbit este Dalton. Aceasta se uită cârcotaș la el înainte de a-și lua tălpășița.

— Ce-i asta, Dalton? îi vorbesc fără să-l privesc în ochi.

— Uită-te la mine, Reyna.

Nu pot sa fac asta. Nu-l pot privi în momentul ăsta fără a incepe să plâng.

— Nu te credeam așa...

Mă opresc. In momentul ăsta sunt in stare să-i arunc cele mai disprețuitoare cuvinte.

— Așa cum, Reyna? Dacă începi niște propoziții termină-le naibii.

— Așa fustangiu! îi zbier in față. Ieri cu mine, astăzi cu Nicole, mâine cu cine mai urmează?

Lacrimile îmi cădeau pe obraji ca o cascadă, însă el nu făcea nimic ca să le oprească.

— Ei bine, de-abia acum ai observat cum sunt de fapt? mă întreabă. Asta e viața mea, Reyna.

— Nu ești așa, Dalton.

— Ba da, Reyna, exact așa sunt dar tu preferi sa te minți singură în fiecare zi.

Eu nu-l cunosc pe tipul ăsta. Nu l-am cunoscut niciodată pe tipul ăsta. El nu e Dalton al meu.

— Ți-am făcut ceva?

— Te disprețuiesc, Reyna! Ce naibii nu înțelegi?

Cuvintele astea sunt exact ca un cuțit în rană. Atât mi-a trebuie să izbucnesc într-un plâns teribil.

Dar el nu făcea din nou nimic. Doar stătea cu mâinile în buzunar și se uita cum mă înec cu lacrimile.

N-am crezut niciodată că Dalton poate fi atât de crud. De nemilos. El nu e omul pe care l-am cunoscut eu acum câteva luni. Cel care mereu avea grijă de mine și de felul în care mă simt. Cel care era în stare să omoare pe oricine mă făcea să plâng.

Acum, el e motivul lacrimilor mele.

— Măcar ai avut sentimente reale față de mine? îl întreb încercând să-mi potolesc lacrimile.

— E mult spus sentimente. Îmi erai doar draga, atât Reyna.

Normal că îi eram doar dragă. Dacă avea cu adevărat sentimente față de mine nu mă făcea să mă simt așa.

— Măcar ai incercat să minți frumos, rostesc cu lacrimi in ochi.

— Tu măcar ai incercat să mă crezi.

— Nu am incercat, chiar te-am crezut, iar asta mă doare cel mai tare.

Bună la toată lumea! Îmi pare rău că a trebuit să așteptați atât, dar am zis să vă mai bucurați puțin de momentele frumoase împreună cu ei.