Alexa
Atâta opulenta văzusem numai in filme. De la lemnul masiv de un maro strălucitor la picturile scumpe de pe pereți. Casa asta părea scoasă dintr-un film cu bogătași.
Camera in care gorila ma condusese era enorma, luminata de doua veioze mari așezate de o parte si de cealaltă a patului mult prea mare pentru o singura persoana. Dulapul era gol cu excepția unor prosoape , iar masuta de toaleta avea strictul necesar. O crema hidratanta, o loțiune de corp , deodorant si un parfum mult prea scump pentru mine.
Pe lenjeria de pat din satin de culoare albastru închis era o pijama albă si o pereche de papuci pufoși.
Ceasul de pe noptiera arată ora zece seara, mult prea târziu pentru mine. Dar cine ar fi putut sa doarmă?
Ce căutam eu aici, defapt?
Nu-mi mai văzusem tatăl de ani buni, nici măcar nu aveam numărul lui de telefon. Speram ca murise pe undeva , singur si mizerabil, mâncat de vieri si animale sălbatice așa cum merita.
Probabil ca o persoana nu poate gândi așa despre un părinte. Dar el nu era un părinte. Faptul ca participase la conceperea mea nu-l făcea tata! Nu după tot chinul tras de mama. Nu după ce-mi făcuse mie.
Numai amintirea acelor vremuri îmi făcea cele doua cicatrici de pe spate sa ma înțepe. Un tata nu poate avea atât cruzime încât sa-si ardă fiica cu tigarea pentru ca ii adusese o cafea rece.
De ce sa fiu eu aici pentru ceva ce el a făcut? De ce trebuia sa plătesc pentru el?
Am intrat in baia la fel de opulenta ca si camera si am pornit apa dușului. Nu aveam sa plâng! Nu aveam sa mai plâng! O sa-l conving pe criminalul asta ca nu am niciun amestec si ca nu merit sa ma țină prizoniera! Rahatul asta avea sa se termine rapid.
Mi-am aranjat hainele pe un scaun si am intrat sub apa fierbinte lansând-o sa-mi ia oboseala si panica simțită mai devreme. Își făcu treaba mai bine decât ma așteptăm. In ciuda faptului ca eram in casa unui mafiot eram extrem de relaxat si ma simțeam incredibil de in siguranța, oricât de ironic ar fi sunat si pentru mine.
Ieșita din dus am pus pe mine pijamaua din material fin si m-am așezat pe marginea patului. Mâine ar trebui sa fiu la munca, or sa-si dea seama ca lipsesc si or sa sune. Denisa avea sa înnebunească de grija. Trebuia sa vorbesc cu ea. Dar cum?
Îmi luase tot. Pana si bijuteriile , nu aveam cine știe ce oricum, cerceii si un lănțișor de argint. Ce puteam sa fac cu el oricum? Sa ma spânzur?
Usa se deschise făcându-ma sa tresar. Cris apăru in toată splendoarea cu un zâmbet ironic pe fata. Trebuia sa recunosc, arată incredibil de bine pentru orice femeie, corpul bine lucrat , tenul închis in contrast cu ochii verzi îl făceau sa arate ca un model. Pacat ca avea mâinile pana la cot in afaceri atât de murdare.
- Cum ar trebui sa lucrezi?
- Poftim?
- Ce e așa de greu? Cum ar trebui sa lucrezi la spital?
- Mâine...
- Si după?
- Nu știu...normal doua cu doua, dar se schimba tot timpul. Am spus ridicând din umeri.
- Când lipsești pe cine anunți?
- Nu lipsesc!
Ma privi cu o oarecare iritare.
- Ok! Dacă s-ar întâmpla sa lipsești pe cine ar trebui sa anunți?
- Asistenta șefa...
- Cum o ai in telefon?
- Mara Călin.
- O sa ii trimit un mesaj, o sa o anunț ca nu ai sa ajungi in următoarele zile pentru ca te simți rău...ai pe cineva apropiat?
- De ce? Vrei sa mai răpesti pe cineva?
Un zâmbet arogant ii aparu in colțul gurii.
- Eu cred ca tu nu realizezi cât ești de norocoasa.
- Norocoasa? Ma ți prizoniera aici!
Abea când își ridica o mâna avertizându-ma sa ma opresc am realizat ca sarisem de la locul meu si mergeam nervoasa către el. Am incremeneti înainte sa fac ceva ce puteam sa regret.
- Ești! Locul in care trebuia sa fi tu acum era păzit de șobolani, in primul rând. In al doilea rând , puteai la fel de bine sa fi tranșata si trimisa pe bucăți oriunde s-ar afla jegul tău de tata!
Ochii lui aruncau fulgere către mine si cu fiecare cuvânt de al lui inima mea bătea mai tare. Dar nu aveam de gând sa ma las înspăimântată de el. Dacă chiar intenționa sa facă asta eram deja moarta.
- Si de unde atât bunătate la tine? Am întrebat ridicat mâinile către pereții camerei.
- Ai noroc ca spre deosebite de tatăl meu am înțeles ca nu ai nici un fel de contact cu al tău! Considera ca asta e doar un gest de bun simt!
- Ce a făcut tatăl meu ca eu sa fiu amenințat cu o arma?
- A împrumutat niște bani doar ca sa nu-i mai dea înapoi, iar acum se ascunde.
- Câți?
- 50 de mii!
- Ok! Îmi vând garsoniera si îți dau eu banii!
Ma priviri amuzat pentru câteva secunde apoi reveni la starea lui de iritare.
- Nu merge așa...trebuie sa plătească.
- Dacă se ascunde nu are bani sa plătească!
Chipul lui capătă un aer drăcesc.
- Nu va mai fi nevoie de bani oricum!
- Omori un om pentru 50 de mii? Am întrebat in batjocura.
- Omor oameni pentru mai puțin de atâta, Draga mea!
Wow! Si o mai si recunoaște cu atâta nonșalantă. Doamne, unde am ajuns? Pe mâinile cui ma aflu?
- Si dacă nu apare?
Nu-mi raspunse. Se întoarse cu spatele si se îndrepta spre usa.
- Răspunde!
Își puse o mâna pe clanța fără sa ma privească.
- Atunci ma tem ca o sa plătești tu!
Răspunsul lui suna cu ecou in capul meu in Timp ce camera incepu sa se învârtă. Si deșii am încercat sa ma împotrivesc , ultimul lucru ce mi-l amintesc este podeaua apropiindu-se de mine.
CITEȘTI
Capul mafiei - Prima parte
Ficción GeneralAerul rece părea ca-mi biciuie pielea goală a picioarelor, iar zgomotul bătăilor inimii mele era atat de puternic încât îmi spărgea timpanul. Multumita adrenalinei eram încă in stare sa alerg , nu îndeajuns de repede incat sa ma îndepărtez de el. ...
