Trandafirul Roșu

Capitolul VI. Urmarire?

Eliza

Conduc pe străzile New York-ului spre căminul facultăți cu bagajul făcut pentru tot anul care mă așteaptă de mâine. Telefonul îmi sună, mă uit cu coada ochiului la ecran cu speranța să vad numele celui care mă apelează dar nu apare niciun nume se pare că e necunoscut. Opresc masina intr-o zonă ne circulată și uitată apoi mă dau jos din mașină, închid ușor portiera iar cu telefonul in mână răspund.
-Alo? spun eu. Cine sunteti? De ce m-ați sunat? întreb eu dar nu primesc niciun răspuns așa că închid.
-Pierdere de timp, spun eu și bag telefonul in buzunar mă întorc dar mă lovesc de cineva, îmbrăcat în negru iar parfumul lui puternic lemnos și cu rozmarin îmi inundă nările, îmi ridic capul iar el mă privește, ochii lui albaștri ai nopții, îl recunosc imediat mă îndepărtez de el dar el mă apropie din nou de el.
-Eu nu sunt o pierdere de timp, prințesă. spune el serios iar vocea lui are un ton taios.
-Esti, îi spun eu direct. Cine ești ori îți trag cagula, ce preferi să îmi dau singură seama cine ești sau să-mi spui tu de bună voie.
-N-ai îndrăzni.
Nu-i răspund, mâna mea îndreptându-se spre cagula lui dar el îmi prinde mâna înainte să aflu cine este.
-Prințesa credeai ca afli cine sunt niciodată nu vei afla dar eu te voi urmări de la distanță cum am făcut-o și până acum. spune el și pleacă.
Mă urc în mașină bag cheia în conectat și pornesc. Intru pe strada principală și îmi continui drumul spre facultate.

~~♡~~

Ajung în fața facultăți iar în spatele meu vine un motociclist îmbrăcat în negru intrând odată cu mine pe porțile facultăți. Își parchează motorul iar eu fac același lucru. Opresc motorul mașini, îmi i-au geanta după cobor din mașină, ușa mașini nu se deschide complet parcă ar fi ceva langa ea, mă strecor afară iar în fața mea e parcat un motor negru iar pe partea cealaltă se afla un barbat îmbrăcat în negru care zâmbește satisfăcut, îl ignor și mă îndrept către facultate dar mai întâi trebuie să merg la cămin să îmi las bagajul iar după terminarea orelor îl despachetez dacă nu voi fii obosită. I-au bagajul din portbagajul mașini și îl pas jos până când portbagajul se închide singur.

Îmi duc bagajul în camera de cămin iar când ies cineva mă pune la perete.
-Ce naiba, Anghel?
Nu spune nimic și își lipește buzele peste ale mele,mă trezesc prinsă într-un sărut neașteptat. Simt cum inima îmi bate frenetic în piept, iar întreaga mea lume pare să se oprească pentru o clipă.
Anghel mă ține ferm, dar nu pot spune că gestul lui este dur. E o ciudată combinație între pasiune și control, ceva ce nu mă așteptam să simt în prezența lui.Încerc să mă retrag, dar el își strânge mâinile în jurul meu, trăgându-mă și mai aproape. Sărutul lui e fierbinte, aproape mistuitor, și pentru o clipă simt că mă pierd în el, uitând de toate întrebările și nelămuririle care m-au urmărit de când l-am văzut prima dată astăzi.
Dar apoi îmi recâștig controlul asupra propriilor gânduri. Îl împing cu putere, iar el se retrage, lăsându-mă să respir din nou. Ochii lui strălucesc intens, o combinație de dorință și ceva ce nu pot desluși.
-Ce naiba te-a apucat? îl întreb eu cu respirația grea la fel ca a lui.
Anghel se uită la mine cu ochii aceia întunecați și adânci, parcă încercând să-mi citească gândurile. Răsuflarea lui e grea, iar tăcerea dintre noi devine tot mai apăsătoare. În cele din urmă, își trece mâna prin părul său negru și își întoarce privirea, de parcă ar căuta cuvintele potrivite.
-Am așteptat de prea multă vreme să te sărut, sunt nebun după tine. spune el cu o voce joasă iar cu două degete îmi ridică bărbia ca să-l privesc.
Inima îmi bate nebunește în piept, iar cuvintele lui par să se agațe de mine, lăsându-mă confuză și fără cuvinte pentru un moment. Cum adică a așteptat să mă sărute? Și de ce acum? Întrebările mi se îngrămădesc în minte, dar totuși, ceva în tonul vocii lui, în felul în care ochii lui par să ardă de dorință, mă face să mă simt vulnerabilă și expusă.
-Nebun după mine? repet, cu o voce aproape șoptită, încercând să-mi păstrez calmul.
Anghel face un pas spre mine, iar distanța dintre noi devine din nou aproape insesizabilă. Îmi pot simți respirația sincronizându-se cu a lui, iar parfumul lui lemnos mă învăluie din nou. Mă simt prinsă între dorința de a înțelege și impulsul de a mă depărta.
-Da nebun după tine, molie. spune el iar după pleacă și mă lasă acolo pierdută prin ganduri.
Rămân sprijinită de perete, privindu-l cum dispare în colțul holului, inima încă bătându-mi nebunește în piept. Încerc să-mi regăsesc calmul, dar fiecare gând pe care îl am se împletește cu imaginea lui Anghel, cu felul în care mă privise, cu intensitatea sărutului său. Ce se întâmplă cu mine? De ce mă las atât de ușor prinsă în mrejele lui, când știu că e ceva periculos în jurul său?
Îmi trec mâna prin păr, încercând să mă adun. Întrebările mi se învârtesc în minte, dar niciun răspuns nu pare să se contureze clar. De ce m-a sărutat? De ce acum, după atâta timp în care a stat departe?
Un amestec de frustrare și confuzie mă cuprinde, dar știu că nu pot rămâne aici, în fața camerei de cămin, pierdută în gânduri. Trebuie să mă adun, să mă concentrez pe ce am de făcut.În minte îmi repet că trebuie să mă concentrez pe începutul acestui nou an de facultate. Anghel poate să aștepte. Totul legat de el poate să aștepte. Dar, cu fiecare pas pe care-l fac, îmi dau seama cât de greu va fi să-mi respect promisiunea.
Mă uit la ceasul telefonului iar ceasul îmi spune că mai sunt 15 minute până se sună pentru prima oră. Îmi iau caietul și geanta și merg spre facultate grăbită.
Mă grăbesc spre clădirea facultății, încercând să alung gândurile despre Anghel. Pașii mei răsună pe holurile reci și impersonale, dar nimic din jurul meu nu reușește să-mi distragă atenția de la tumultul interior. De ce a apărut tocmai acum? Și, mai ales, de ce a ales să mă confrunte într-un mod atât de intens? Încerc să-mi ordonez gândurile, dar senzația sărutului lui încă arde pe buzele mele, de parcă ar fi un secret pe care doar noi doi îl cunoaștem.