Cu 11 în urmă:
Era mohorât, normal pentru o zi din octombrie, așa eram și eu pentru că cel mai bun prieten se mută. Ultimele cutii și părinții lui vorbeau cu șoferul care le transporta lucrurile; a mai rămas un adio și poate ne vom revedea... cândva... Numele lui este Robert Anghel, brunet cu ochii căprui, este mai înalt ca mine, și la vârstă și la înălțime. Îl îmbrățișez și îi spun:
-Chiar trebuie să pleci? spun eu tristă și uitându-mă în ochii lui.
-Da, dar uite un lănțișor. Dacă ne vom întâlni, vom ști că noi suntem, da? spune el.
-Da, Robert, îți vei aminti de mine? spun forțându-mă să zâmbesc.
-Normal,ca cadou îți dau un lănțișor, spune el zâmbind. Ma uit la lănțișorul care are o inimă mică și era din argint, mi-l pune la gât și îi zambesc.
-Promiți? spun eu.
-Promit, spune el și ne îmbrățișăm pentru ultima dată. Îl îmbrățișez și el se urcă în mașină, mama lui îl striga deja pentru a cincea oară. Îl privesc în urmă și îl îmbrățișez pe tata. Mama mă mângâie pe cap și îmi spune că o să îl văd într-o zi.
După plecarea lui, au apărut și bârfele; era nefiresc să nu apară ele în peisaj. Bârfele erau așa interesante încât credeai că-s adevărate. Pe lângă bârfe, veneau fetele „bune” care încercau să vină lângă tine, să te întrebe „Te-a părăsit Robert?” sau „Suferi?”. După câteva luni, apele și bârfele au dispărut și totul s-a uitat, de parcă Robert n-ar fi existat. Era mai bine așa.
Au trecut anii și nu l-am mai văzut pe Robert. Mi-am făcut alți prieteni, dar lănțișorul de la Robert încă îl port pentru că poate, într-o zi, ne vom revedea...
CITEȘTI
Trandafirul Roșu
أدب المراهقينPrietenii din copilărie care se despart dar se reîntâlnesc după 10 ani. Eliza Lion în vârstă de 20 de ani își revede prietenul din copilărie la facultatea pe care o visa de când era mică.Robert Anghel în vârstă de 20 de ani care era îndrăgostit de e...
