Trandafirul Roșu

Capitolul.III. Casa Albă

Robert

Ies din camera ei, întrebându-mă de unde am avut atâta putere să mă abțin să nu o ating? Rochia aia nenorocită îi expunea prea multă piele. Îmi trece prin minte imaginea cu ea și Eric Torres, care se dă drept verișorul meu, deși nu este. E verișor doar cu Luna și Xander, fratele ei și al meu. Caroline Torres, frumoasa lui nevastă, pare să fie prietenă cu Eliza. Mă întorc în camera mea, hotărât să-i pun Elizei câteva întrebări dimineață.

~~~~✬~~~~

Ce naiba, s-a trezit deja? Mă ridic din pat somnoros și mă îndrept către ușă. O deschid și văd un bărbat îmbrăcat în negru îndreptându-se spre camera Elizei. Fug repede și, înainte ca bărbatul să ajungă să deschidă ușa, îi trag un pumn în față, trântindu-l cu fața către perete.
- Cine ești? spun eu nervos, ținându-l strâns.
- Am venit să o văd doar pe Eliza, Anghel, spune el cu calm.
- Mai pronunță-i numele și te omor, spun eu cu voce joasă, amenințătoare, simțind cum furia îmi pulsează în vene.
Bărbatul nu se mișcă, dar în ochii lui văd o sclipire de sfidare. Inima îmi bate cu putere în piept, iar mintea îmi aleargă. Cine este acest om și ce vrea cu Eliza? În acel moment, iese Eliza și încremenește. Îl cunoaște?
- Robert...?
- Prințesă! spune nenorocitul, iar eu devin mai furios. Îl întorc cu fața către mine.
- Nu-i spune așa sau astea sunt ultimele tale cuvinte, spun eu strângând din dinți. Îl cunoști, molie? spun eu fără să-mi iau privirea de la bărbat. Mi-a șoptit o păsărică că cineva a venit în camera voastră de cămin. El e molie? spun eu și mă uit cu coada ochiului la ea.
- Are ochii albaștri...? spune ea prinzând curaj. Mă uit la el și are ochii albaștri.
- Da, el e?
Ea dă aprobator din cap, iar eu îmi întorc privirea către el și îmi strâng maxilarul.
- Cine ești? întreb. Ce cauți aici?
- Asta nu te interesează, Anghel. Am venit să îmi văd prințesa, spune el zâmbind batjocoritor.
- Ai văzut-o, e întreagă, te las și pleci dracului de aici, înțeles? îi spun eu, iar el nu-mi spune nimic și pleacă.
Mergem în bucătărie, iar ea se așează pe scaun.
- Ai putea să mă duci la cămin? întreabă ea cu coatele pe masă.
- Te duc după ce mănânci, spun eu.
Ea se ridică de la masă și ia cheile motorului, îndreptându-se către ușă.
- Dacă nu mă duci tu, mă duc singură, spune ea, iar eu alerg către ea.
- Nu știi să conduci un motor.
- Ce poate fi așa greu? E ca mașina, spune ea și se urcă pe motor. Cedez și urc cu ea.
- Bine, te duc acasă, regino, spun eu și îi dau casca.
Își pune casca și zâmbește mulțumită că a câștigat doar de data asta. Pornesc motorul și ies din curte. Drumul este liniștit și îi simt mâinile în jurul taliei mele cum mă strânge și pot să jur că are capul pe spatele meu. Ajungem în curtea căminului, iar ea sare arsă de pe motor și se îndreaptă către mașina ei. O îmbrățișează, mângâie, iar eu o privesc amuzat. Cunosc sentimentul, pentru că și eu am fost așa când am primit-o pe frumusețea asta. Am primit-o cadou de la tatăl meu înainte să moară. Mama a fost extrem de fericită că putea să fie cu Torres și, desigur, moștenirea îi rămâne ei, apoi la Luca, fratele meu mai mare care preferă să tacă din gură, idiotul.
- Mersi, acum poți pleca, spune ea și îmi face cu mâna.
Rămân acolo șocat că mă gonește după ce am adus-o acasă și pe mașina ei.
- Pleacă, ordonă ea de parcă aș fi servitorul ei.
Mă îndrept către ea, o pun sprijinită pe mașina ei, iar după mă aplec către urechea ei.
- Nu-mi ordini mie ce să fac, molie, spun eu la urechea ei cu o voce joasă.
- Anghel, pleacă din fața mea... sau...
- Sau ce? întreb eu cu o voce joasă.
- Sau te vei aștepta la cel mai rău, spune ea hotărâtă.
- Serios? întreb eu curios.
- Da, spune ea încă hotărâtă.
- De unde atâta curaj? spun eu, dar în acel moment primesc un mesaj de la Eric.
"Vino la Casa Albă"
Mă îndepărtez de ea și mă îndrept către motor. Mă urc pe motor și pornesc către Casa Albă. Eliza rămâne șocată, sprijinită de mașina ei. După se întoarce și nici nu strigă să mă întorc sau să mă întrebe de ce plec, dar nici n-aș vrea să îi dau explicații.
Casa Albă nu e doar un nume, casa asta a fost a tatălui meu, care își petrecea cea mai mare parte a timpului aici, iar el a numit-o așa pentru că aici nu puteai să minți, doar adevărul. Mereu când cineva mințea, îl aducea aici. Cei care ajungeau în casa asta se simțeau ca la un interviu cu un polițist.
Casa Albă sau casa morții, așa cum obișnuiau să o numească acei oameni care nu spuneau adevărul și mințeau aici. Ajungeau să fie omorâți aici chiar la privirea angajaților care mențineau casa curată și exteriorul mereu îngrijit, ca o casă normală pentru străini.
Ajung la minunata casă care te întâmpină cu o grădină de trandafiri albi, preferați mamei și bunicii. Intru în curte și îmi parchez motorul, iar după mă duc înăuntru. Înăuntru erau menajere îmbrăcate în roz... ce naiba... angajații trebuie să poarte mereu negru sau alb, în niciun caz culori țipătoare. E ceva putred la mijloc.
Mă îndrept către bucătărie, acolo unde erau Xander, Luca, Eric și un necunoscut. Toți patru stau la masă și vorbesc... ce dracu...
- De ce era menajera îmbrăcată în roz? întreb eu și mă așez la masă.
Nimeni nu răspunde, iar întrebarea mea rămâne în aer.
- De ce menajera e în roz?! strig eu furios și dau cu pumnul în masă, iar în casă se aude ca un ecou. Răspundeți! spun eu nervos. Sau veți ajunge sub doi metri de pământ!
Toți angajații au rămas nemișcați și acești proști stau să se uite unul la altul. Într-un final, Eric spune:
- Pentru că așa a vrut el, spune și arată către necunoscutul care era îmbrăcat ca un clovn.
- Clovnul ăsta vrea să schimbe casa tatei? Cine se crede el să schimbe ce a lăsat tata? spun eu și mă ridic în picioare, sprijinindu-mă de blatul bucătăriei cu brațele încrucișate.
- Leo Armando, spune clovnul și întinde mâna, dar eu îl ignor.
- Clovn rămâi, te îmbraci de parcă a vomitat un unicorn pe tine, spun eu cu o voce joasă, maxilarul încleștat.
Luca și Xander se abțin să nu râdă, iar Eric oftează și își duce mâna la ochi. Xander e fratele Lunei și al meu vitreg, cel mai mare dintre mine și Luna. Luca, fratele meu real, are 27 de ani, părul blond și ochii verzi ca ai mamei, și comportamentul ei blând. Dar când îl calci pe coadă, el este cel mai periculos dintre noi trei.
Leo Armando vorbește ceva, dar îl ignor total. Cei trei crai de la răsărit îl ascultă de parcă ar avea idei bune. Părul lui blond este împărțit în două părți și are ochii verzi de smarald. E îmbrăcat într-o cămașă albastră ca cerul în timpul verii, pantaloni verzi deschiși și poartă converse roșii deschiși.
- Și ce ai vrea să schimbi, Armando? întreb eu intrând în conversația lor
- Să fie colorată și să nu mai fie oamenii speriați de această casă, spune el. Și aș vrea să o vând. Fratele tău mi-a dat acordul să o vând.
Rămân șocat și mă îndrept către Luca, furios. Ce naiba a fost în capul lui?
- Ești prost? Cum să o vinzi?! întreb eu furios. E casa tatei, deșteptule, ultimul lucru de la el! Iar tu îl arunci așa, ca pe un gunoi?! spun eu, simțind cum fierb de nervi.
- Ți-am spus că nu e o idee bună... îl aud pe Xander spunându-i lui Luca.
- Normal că nu e! spun eu, după care ies afară, simțind că mă sufoc la gândul că această casă ar putea fi vândută și plină de culori țipătoare.
Trântesc ușa de la bucătărie care duce în curtea din spatele casei. Mă plimb cu brațele încrucișate pe lângă piscina mare, de formă pătrată. Simt că mă sufoc, iar sângele îmi pulsează prin vene. Mă așez pe șezlong, întins, și mă uit la cerul noros, în timp ce vântul bate. Aud pași care se apropie și îl văd pe Eric venind spre mine.
- Robert... casa asta e veche, iar angajații sunt sătui să facă curățenie într-o casă în care nu stă nimeni.
- Stau ei, casa asta rămâne. Dacă idiotul nu are creier, îi dau eu jumătate din al meu. Tata, mai presus de toate, e unchiul tău. A lăsat casa asta cu o istorie pe care o cunoaște tot orașul, iar clovnul vrea să o schimbe? spun eu și râd forțat, apoi zâmbesc. Nu. spun și devin serios.
- Robert... nu vreau să afli asta de la mine, dar Leo...
- Ce e cu clovnul? întreb eu curios.
- E fostul iubit al Elizei... prietena lui Caroline.

- Clovnul e fostul iubit al Elizei? întreb eu șocat
El dă aprobator din cap iar după se ridică și pleacă.