Nu te mai întorci!

Capitolul 10

-A sosit clipa, Eva! 

Ochii mi se marira, iar in secunda 2 am adormit instantaneu. Vedeam doar negru in fata ochilor.

M-am trezit cu greu, crezand ca totul a fost un vis, dar nu a fost asa. In fata mea plutea Ella, iar in spatele ei erau toti colegii mei de clasa (cei care au mai ramas) asezati pe niste scaune vechi, din lemn, legati pedeles. Eu eram asezata in fata lor, legata de scaun, privindu-mi cea mai buna prietena cum vrea sa imi faca felul. 

-De ce faci asta, Ella? Ce ti-am facut de vrei sa te razbuni pe mine in acest fel?

-Pentru ca nu vreau ca tu sa stai in calea mea! Oooo, si apropo: Prietena ta Ella nu mai este aici!

-Unde ai dus-o? intreb eu scrasnind din dinti.

-Acolo unde vei ajunge si tu!

Totul mi se facuse clar in fata ochilor. Stiam ca prietena mea cea mai buna nu mi-ar face niciodata vreun rau. "Alexandru avea dreptate, Ella chiar era posedata!"

-Sa inceapa tortura! Striga corpul Ellei. 

-Nuuu!!! am strigat cu totii in cor.

Am inceput sa plang amarnic, privindu-i pe toti cu se uitau la mine cu ochii scaldati in lacrimi. Eram neputincioasa in fata unui demon. Am inceput sa ma zbat nebuneste, in incervarea de a scapa dar nu am reusit.

-Cu care sa incepem? spuse Ella examinandu-i pe toti. Cred ca voi incepe cu el!

Ella se indrepta cu o viteza uluitoare catre Alexandru, si cu o miscare ii rupse capul bietului baiat. Am ramas fara cuvinte. Nu imi venea sa cred de ce este un demon in stare sa faca.

-Iti pace Eva? ma intreba ea, plina de sange pe maini.

-Nuuu! Am tipat eu ingrozita. Ce rau ti-a facut acest baiat?

-Niciunul! Dar am nevoie de hrana, si se pare ca astazi o sa mananc din belsug! spuse ea, apoi scoase un ras malefic. Le voi face ceea ce le-am facut si copiilor mei!

-Ce le-ai facut copiilor tai?

-I-am omorat si apoi i-am mancat!

-Dumnezeule! ce suflet ai!

-Sa vedem pe cine sa mai aleg?

Se repezi catre Ancuta, facand acelas lucru pe care il facuse si cu Alexandru.

Eram ingrozita! Imi priveam colegii cum mureau rand pe rand. Eram neputincioasa! Am inceput sa plang, si din cauza atator lacrimi si atata amaraciune, mi-am pierdut cunostinta si am lesinat.