Nu te mai întorci!

Epilog

-Eva! Eva! Trezeste-te pentru ati putea aplica pedeapsa!

M-am chinuit mult timp sa imi deschid ochii, iar atunci cand i-am deschis in fata mea statea Ella, plina de sange din cap pana in picioare. Era ingrozitor de scarboasa. Eu care daca intalneam un film in care isi facea aparitia sangele vomitam o zi intreaga, acum un demon sta in fata mea plin de sange, deci eu acuma ar trebui sa mor de scarba.

-Ti-a sosit sfarsitul Eva! imi spuse Ella, privindu-ma cu un zambet demonic pe fata.

Am privit camera care era plina de trupuri fara viata si sange. Nici un coleg de al meu nu mai exista. Am inceput sa plang amarnic, nu din cauza ca si eu trebuia sa imi gasesc sfarsitul, ceea ce m-ar fi bucurat enorm de mult pentru ca nu ar mai trebui sa vad atatea trupuri pline de sange pe langa mine, ci din cauza ca cei mai buni colegi de-ai mei acum nu mai existau. Ore ce ar spune mama daca ar sti ca fica ei este pe cale sa isi gaseasca sfarsitul? Presupun ca ar veni pe jos pana aicea ca sa ma salveze, pentru ca dragostea de mama este enorma. Ce bine ar fi daca as putea sa ii spun mamei ultimele cuvinte, ca o iubesc enorm de mult, dar nu puteam face asta. Nu i-am mai dat un semn de viata de o saptamana. Biata de ea!

Ella se apropia de mine si isi intinse mana pentru a ma sufoca.

-Te rog Ella, nu imi face asta! Lasa-ma sa traiesc!

-Iti mai repet inca o data: Eu nu sunt Ella! urla ea si brusc ochii i se inegrira de tot.Nu te mai intorci acasa, Eva!

Lacrimile imi invadara obrajii, si asteptam clipa in care sufletul meu va pleca la cele vesnice. Mi-am inchis ochii si am simtit mana umeda si rece a Ellei care imi atinse gatul, apoi il stranse atat de tare incat sa ma lese fara aer. Era cumplit! Incercam sa ma zbat in cautarea unui firicel de are, dar in zadar. Un val negru imi aparu in fata ochilor si am inceput sa vad ceea ce facusem eu in urama cu o saptamana. Oare asta simti cand mori? In secunda 2 m-am trezit deasupra corpului meu plin de sange pe care Ella inca il mai stangea de gat. Puteam sa zbor pe unde vroiam! Am zburat rapid spre usa conacului care era inchisa. Am incercat din ras puteri sa o deschid dar in zadar.

Intr-o camera alaturata i-am zarit pe colegii mei adunati, de parca ma asteptau. Am zburat cu viteza spre ei, iar ei au venit sa ma inbratiseze. Am zarit sufletul Ellei care venea spre mine. Un val de sentimente triste ma cuprinsera, iar ea ma imbratisa atat de tare incat daca as fi fost om mai mult ca sigur imi gaseam sfarsitul.

- Imi cer scuze pentru cum s-a comportat trupul meu cu tine, dar sa sti ca nu eu am fost acolo.

- Stiu Ella! Credema chiar am uitat de suferinta prin care am trecut! Aici este mult mai bine decat atunci cand eram captiva in corpul meu.

Brusc usa conacului se descise si un val de lumina ne ademenea afara. Am iesit cu totii in graba, iar primul lucru pe care l-am facut cu totii era sa mergem la casele unde parintii nostri asteptau cu sufletul la gura venirea noastra, dar nu in acest fel ci cu trup omenes. Nu puteam sa imi salut perintii, dar o privire era de ajuns pentru mine, pentru ca stiam ca ei sunt bine in afara de faptul ca ei erau foarte ingrijorati ca noi nu aparem acasa.

Hei sper ca va placut prima mea carte. Scuze pentru finalul trist al cartii dar vroiam sa fiu originala. Daca va placut, va rog sa dati un like si daca vreti puteti sa imi lasati si un com.Va multumesc ! :*