Nu te mai întorci!

Capitolul 7

      Am adormit foarte repede in acea noapte.Nici macar nu imi amintesc cand m-am pus sa dorm.

      Deodata somnul mi-a fost intrerupt de un zgomot foarte ciudat.Semana cu un horcait de porc.

-Ella, Ella! Ai auzit si tu? o intreb soptind.

-Lasa-ma in pace! imi raspunde ea mai mult adormita.

        M-am asezat pe spate, uitandu-ma pe tavan. Aveam o expresie foarte speriata. Brusc gandul mi-a zburat spre familia mea, la cum stau ei linistiti in acest moment, la sora mea care se fataia in pat, singura, iar eu trebuie sa stau inghesuita aici.

       Deodata tacerea se rupse, iar untipat ingrozitor de baiat intrerupse tacerea noptii.

      M-am ridicat ca si curentata in capul oaselor, am aprins lanterna si am zis:

-Fetelorr! Ati auzit?

       Toate fetele se trezira din pricina luminii, frecandu-se la ochi:

-Evaa! Ce este cu tine? se revolta Ancuta. Culca-te te rogg!! Lasa-ne sa dormim.

-Ok. raspund eu dezamagita.

        Am adormit destul de greu.

        Dimineata m-am trezit ultima. Toti restul erau foarte stresati.

-Ce s-a intamplat? intreb eu frecandu-mi ochii care refuzau sa stea deschisi

-Paul!! A disparut! imi raspunde Stelian.

      Brusc, ochii mi s-au marit.

-Cum asa? il intreb eu, facandu-mi riduri pe frunte.

-Nu il gasim nicaieri! Pe patul sau lenjeria este zvarcolita, iar Andrei (cel cu care Paul impartea patul) spune ca nu isi aminteste nimic.

-Dumnezeule! spun eu lovindu-ma pe frunte. Eu azi noapte am auzit un zgomot foarte ciudat, iar apoi un urlet de baiat!

-Evaa!! Termina cu astea! Asta este o treaba serioasa! Noi nu am auzit nimic azi noapte! Ai o imaginatie destul de bogata!

-Nuu... serios! Chiar am auzit ca....

-Las-o balta! spuse Stelian, intorcandu-mi spatele.

         Am ramas cu privirea indreptata spre el. Dece nu ma crede nimeni? Oare doar eu aud aceste lucruri?

       M-am dus spre camera mea, suparata si in acelas timp nervoasa. M-am asezat in pat si am luat telefonul pentru a-mi suna parintii. Semnalul nu era prezent, iar bateria era descarcata. M-am intins in pat, uitandu-ma spre fereastra. Brusc, un tipat imi deranjase gandurile.

      Am iesit intr-un suflet pe holul lung si intunecos.M-am repezit spre Ella, care statea intinsa pe jos, tipand in continuare.

-Ce s-a intamplat?

-Am vazut o umbra care venea cu viteza spre mine, iar apoi, brusc, a inceput sa ma doara stomacul.

-Iti aduc o cana cu apa. Vin imediat Ok? o intreb eu ingrijorata.

-Bine!

      Am cautat o ceasca, am umplut-o cu apa si am fugit intr-un suflet spre ea.

-Uite! Bea niste apa!

     Ea lua ceasca, dar ceva sau cineva nu o lasa sa bea.

-Nu am nevoie de ajutorul tau! spuse ea cu o alta voce si cu o privire furioasa.

     Am fugit de langa Ella cat am putut eu de repede. Stiam ca ceva nu este in neregula cu ea.

      Cautarile incetasera deoarece Paul era de negasit. Eram foarte speriati.

      Ne-am adunat cu totii sa luam cina. Ella statea la o distanta foarte mare de mine. Era total schimbata. Fata ei fina, lipsita de vreo imperfectiune, acum era plina de zgarieturi si de cearcane. Ma privea cu o ura mare in privire. M-am holbat la ea intrebatoare pe toata durata cinei. Ea nu mancase nimic.