Capitolul 17

812 28 7
                                    

Capitolul este dedicat pentru AndreeaNastase492 și liviapauna

ATENȚIE! CAPITOLUL ARE SCENE 18+ , CITIȚI PE PROPRIA RĂSPUNDERE.

Eva

Ma trezesc destul de odihnită avand în vedere ce s-a întâmplat ieri.

Ceasul arată ora 14:50.

Damien nu e cu mine ,asa ca ma gândesc să îmi fac rutina apoi merg sa iau micul dejun.

După ce mă trezesc mai bine , văd că pe podeaua camerei , sunt presărate petale de trandafiri albi, preferații mei.

Cand ajung în baie , încercând sa nu calc pe vreo petala,vad ca pe chiuveta am o scrisoare împăturită frumos.

Decid sa termin sa îmi fac rutina ,apoi o voi deschide.

                     ***

Un prosop minuscul care nu acoperă prea multe, atârnă împrejurul corpului meu.

Iau scrisoarea și vad un scris bărbătesc,dar ordonat.

"Mergi acolo unde ieri ne-am reîntâlnit."

Hmm..oare sufrageria e raspunsul?

Decid sa ma îmbrac si să merg în fugă pe scări.

Cand ajung,un întuneric sumbru acoperă tot ce ține de sufragerie, bucatărie si tot ce mai este pe aici.

O frică ma cuprinde când simt un fior pe șira spinării,venind de nicăieri.

-D- Damien? Unde ești? întreb eu cu o voce scadată cand frica ma paralizează.

Nu apuc sa mai zic nimic deoarece toate luminile se aprind și îi vad pe toți, inclusiv servitorii si animăluțele de companie.

-La mulți ani,Eva! strigă toți in cor.

Cred ca voi începe să îmi formez rădăcini în podea la cat de paralizată sunt.

Unde este Damien?

-Mulțumesc mult tuturor! zic zambindu-le când îi vad triști.

Mă îndrept spre părinții și frații lui Damien care stau în fața tuturor și îi întreb:

-Damien unde este? întreb cu o mică speranța in glas.

-A spus că nu poate venii,dar se va revanșa. Îmi pare rau ca nu este aici , scumpo. zice Raven venind să ma ia in brațe.

Nu mai zic nimic.Imi aud inimă bătând puternic sub stern.Simt că daca voi spune ceva , în glasul meu se va simți suferința si dezamăgirea pe care le simt că ma vor mânca de vie.

Toți merg să se destreze ,si să petreacă în frumoasa cameră decorată, însă eu merg să stau pe canapea.

Mă dezamăgește faptul că nu este aici.

Mă dezamăgește faptul ca nu pot sta fără el.

Ochii mei se umplu de lacrimi, lacrimi pe care le vărs pentru cel ce încep să îl iubesc mai mult ca pe mine dar și pentru altcineva ce îmi lipsește enorm.

După aproximativ 5 minute de cand stau si plang in liniște,pe canapea,cu genunchii la piept,aud cum ușa se deschide.

Nu dau mare importanță, probabil cineva a ieșit la vreo pauză de țigară.

Toți se opresc din ceea ce făceau.

Imi șterg rapid ochii când nu se aude nimic .

Damien vine spre mine cu un buchet de trandafiri albi.

Născută la miezul nopții (Vol. I)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum