𝐒𝐚𝐥𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐮

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟔

  𝐌𝐢𝐫𝐫𝐢𝐚𝐦

Mă aflu din nou pe același scaun al mașinii sale, doar că ironia face că acum suntem cu totul și cu totul într-o altă atmosferă.
Muzica răsună în boxele mașinii, ploaia lovește în parbriz iar ștergătoarele luptă împotriva sa încercând sa facă față. Acum că stau și îl privesc și îl analizez mai bine, îmi dau seama că până la urmă nu e așa de nesuferit sau dobitoc. E liniștit, relaxat și fumează cu poftă din țigara sa. Are o expresie facială care deși pare nepăsătoare, ascunde multe lucruri în spatele său. E misterios, neștiind la ce să te aștepți din partea sa, dar e și la fel de curajos. Adică, a sărit într-o piscină la o petrecere după o necunoscută, și m-a salvat. Chiar, m-a salvat !

— Și... acum suntem bine ..? Întreb în șoaptă nevrând să stric ceva.
Habar n-am cum ar putea reacționa dar tot nu-mi pot astâmpăra curiozitatea.
Lasă privirea spre mine și mă privește timp de câteva secunde până își reîntoarce ochii la șosea. Doar acum realizez că eu n-am fost deloc atentă la drum și m-ar putea duce oriunde, dar ce să vezi că nici nu mă sperie ideea, gândul meu e concentrat acum pe altceva, de parcă micile detalii nici nu mai există.

Îi observ rânjetul și cum se abține să nu râdă de mine, din nou.

— Am fost vreodată rău, chica ?
Tonul său e mult mai diferit și aproape că mă sperie, parcă e.. flirt ?
Nu, imposibil. De ce ar flirta cu mine ? Sunt doar o ciudată care l-a urmărit și i-a făcut doar probleme de când a ajuns aici. În plus, îi plac mai mult blondele și sunt sigură că deja are telefonul plin de mesaje de la ea. Gândul ăsta m-a făcut să uit de întrebarea lui și îmi dau seama că deja mă comport ciudat în momentul în care observ că ne-am oprit iar el stă întors pe jumătate către mine analizându-mă din cap până în picioare. Nu-i suport privirea pe mine, mai ales atunci când se uită fără rușine chiar și atunci când observă că mă eschivez.

— Nu.. nu mai contează, las-o baltă ! Spun rapid și mă întorc gata să ies din mașină.
M-am panicat, recunosc. Cum să-i spun că totuși după toate astea parcă mie mi-ar plăcea să rămânem prieteni și nu vreau să ajungem în punctul în care nici să nu ne mai salutăm ? De fapt, nici nu știu de ce în interiorul meu e tot un sentiment de vinovăție. Până acum am crezut că e din cauza faptului că m-am comportat urât, dar de aici în colo deja nu mai înțeleg nimic.
Îmi prinde mișcarea de la jumătate și mă întoarce spre el, acum fiind atât de aproape încât simt că o să-mi ia tot aerul și am să mă sufoc.

— Spune-mi, de ce te interesează atât de mult relația dintre noi ?
Îmi analizează fiecare mișcare, fiecare răsuflare, privire, își plimbă ochii negri pe fața mea încercând să-mi citească gândurile înainte ca să le dau glas.

  — Nu,.. nu știu. Bine ? Cred că ți-i se pare, nu mai contează oricum.
Cedez prima din contactul vizual deoarece nu pot să-i susțin ochii ăia atât de negri care ascund atâtea.

Ca răspuns la negarea mea, mă strânge mai tare de încheietură și mă trage și mai aproape, gata ca nasurile să ni se atingă.

  — Serios ? Atunci de ce mă întrebi lucrul ăsta aproape de fiecare dată când ne vedem, de ce mereu îți ceri scuze, de ce te interesezi de la toată lumea pe unde sunt sau dacă sunt supărat ? Ba chiar mai mult, de ce ai sute de conversații cu prietena ta în care a apărut mai mult numele meu decât al tău ? Să mai continui, domnișoară Smith ?
Rânjește satisfăcut după tot interogatoriul său, iar eu sunt gata să intru în pământ. De unde naiba știe toate astea ? Faptul că îmi cer scuze mereu și mă interesez de starea lui aproape de fiecare dată când ne vedem o recunosc, dar de unde a aflat de conversațiile mele cu Tania ?! Asta doar dacă..