Moira Blackrose credea că a scăpat de trecut, că l-a îngropat atât de adânc încât nici dacă s-ar surpa pământul nu ar putea să o mai afecteze. Dar trecutul nu iartă și nu dispare dacă rămân lucruri neîncheiate. Așa că atunci când un personaj dintr-u...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
TRECUTUL NU IARTĂ!
,,Răzbunarea este o mărturisire a durerii" Proverb latin.
Dacă puneai la socoteală cele trei perechi de ochi care mă condamnau pe sub gluga grea de culoarea cernelii, ai fi zis că urma o execuție. Sau poate că așa o fi, la urma urmei Prim-Valahul Vrăjitoarelor nu-și părăsea castelul din fildeș decât pentru inchiziții absolut necesare ori pentru a spulbera cei mai nenorociți dușmani ai coroanei, iar spre nemulțumirea mea, dat fiind faptul că și eu sunt pe jumătate una de-a lor, aceia erau cu precădere spiriduși.
Totuși, făcusem față provocărilor lui Brandon Dartagan, Maestrul Mercenarilor din Alldah, vreme de patru ani. Ticăloșii care mi-au invadat casă sunt mici gângănii nesuferite în comparație cu cei patru ani de sclavie. Zâmbesc fără să-mi mișc colțurile gurii prea mult și las calmul ucigător să mă învăluie într-un cocon protector care mă poartă lin spre fotoliul pufos, dar elegant, de lângă șemineul din piatră unde trosnesc liniștite câteva flăcări verzui.
Îmi mențin zâmbetul încrezut când mă așez mândră ca o regină, aranjându-mi cu multă grijă mantia neagră plină de praf și sânge în așa fel încât cei trei să vadă centura din piele de la șold și multele arme care sclipesc ca diamantele în lumina difuză. Chiar dacă nu le pot vedea, tot le simt privirile dezgustate arzându-mi pieptul chiar acolo unde amuleta în formă de semilună tăiată de un trandafir din topaz îmi trimite impulsuri înghețate care să-mi calmeze repulsia față de conducătorul din Yeoria, dar și teama surdă care se împrăștie prin venele mele ca cerneala prin apă, făcându-mi cicatricea urâtă de pe chip să mă usture îngrozitor, aproape făcându-mi ochii să lăcrimeze. Totuși, nu-i las să vadă cum mă afectează vizita lor inoportună, pentru că de-a lungul anilor am învățat pe propria piele că frica sau nesiguranța atrage prădătorii ca un magnet, dându-le putere asupra ta. Iar ca să supraviețuiești, acest lucru este strict interzis. Așa că, îmi împing teama cleioasă în străfundul inimii într-o cutie prăfuită și-mi trec plictisită o șuviță argintie și prăfuită după ureche, astfel încât musafirii mei să vadă că nu mă tem de ei expunându-mi urechile ascuțite.
De data această zâmbesc cu toți dinții când le vorbesc pe un ton malițios care-le face pe cele trei santinele să scrâșnească din măsele. Cu atât mai mult cu cât îmi sprijin cizmele murdare de diverse lucruri pe măsuța de cafea, pe care doamna Lambert o iubește la nebunie.
-Aveți fix două minte! Le spun curățându-mi unghiile cu vârful pumnalului din onix extrem de subțire și ascuțit, numai bun pentru lovituri mortale, în ciuda celor trei rune yeoriene despre virtute, bunătate și onoare gravate pe lama acestuia.
Una dintre santinelele regelui păși în față, arătându-și colții strălucitori pe sub glugă.
-Ai grijă la ton, corcitură! Sâsâi el printre dinți. În fața ta stă Majestatea Sa...
