Moira Blackrose credea că a scăpat de trecut, că l-a îngropat atât de adânc încât nici dacă s-ar surpa pământul nu ar putea să o mai afecteze. Dar trecutul nu iartă și nu dispare dacă rămân lucruri neîncheiate. Așa că atunci când un personaj dintr-u...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Chiar și fără ca urechile ascuțite ori, tunica verde smarald și pantalonii negri, ambele din material fin, scump și elegante, să-i îmbrace trupul zvelt și musculos, știai că masculul nu e ființă umană. Acea frumusețe mortală îl învăluia precum razele soarelui la fel și înțepenirea nefirească care-l dădea de gol că nu era un simplu negustor sau nobil, ci un adevărat prădător.
-Ai întârziat! Spuse aspru atunci când mă apropii alene de el. Deja ai început cu stângul.
Zâmbesc dulce și-mi așez mai bine desaga pe umăr, atentă să nu zgâlțâi armele ascunse printre haine. Mă opresc la o distanță considerabilă de monstruozitățile de cai- atât de frumoase și de înalte încât, dacă m-aș forța aș putea trece pe sub ei.
-O haide, doar știi cât îi ia unei doamne respectabile să se pregătească pentru marea ei intrare în regatul abundenței și eleganței, spun arătând spre cămașa albastră brodată cu fir de argint în modele complicate pe pieptar și manșete și spre pantalonii negri, simpli de călărie. Dar, desigur, mă poți elibera și ai să vezi cum dispare ghinionul!
Ochii lui de culoarea vinului întunecat mă studiază leneș, zâmbind cu colțul gurii din când în când. Când în sfârșit privirile ni se întâlnesc, pot vedea scânteia de amuzament și viclenie din ochii lui speciali. Până și tonul vocii sale căpătă o nuanță jucăușă, ce aduce periculos de mult a flirt ieftin.
-Nu văd niciun motiv destul de bun încât să fac o asemenea prostie. Ești pur și simplu minunată!
Îmi dau ochii peste cap. Mă întreb dacă o să mai creadă asta și când am să-i las regatul în flăcări.
.-Eu nu urc pe așa ceva! Spun în schimb și arăt spre celebrii cai, pe care lordul îi ține strâns de hățuri.
Shadowvillieni, caii zeilor, de două ori mai mari și mai rapizi decât orice cal normal, valorează o adevărată avere și doar spiridușii cu bani mulți pot să-i cumpere. Desmond însuși era un adevărat împătimit al acelor drăcii, el și Bastian, prietenul său cel mai bun, trăncăneau într-una despre acele animale legendare care atrăseseră atenția până și celor mai mari regi ai timpului prin frumusețea și grația lor nemuritoare. Drace, dacă fratele meu m-ar vedea acum călărind un shadowvillian ar plesni de invidie și mândrie.
Ignor unda de durere care mi-se cuibări în suflet, atunci când Lordul ridică o sprânceană, amuzat.
-De ce nu?
Îmi încrucișez brațele la piept, o mică binecuvântare din partea zeilor, cel mai probabil, căci toate rănile mi s-au vindecat destul de repede, lăsând în urma lor doar cicatrici palide din cauza sării pe care Casimir o presărase după fiecare lovitură.
-Pentru că probabilitatea de a cădea de pe ei și de am rupe gâtul este foarte mare! Evidențiez apăsat, arătând spre ei și înlătur funigeii amintirilor. Prefer sa merg pe jos.
