Blackrose: Răzbunarea

Capitolul 4

-Ești de-a dreptul incredibilă! Șuieră Tara pentru a mia oară de când am intrat în Buticul Madame Elegance unde lucrează. Însă eu nu mă pot concentra decât la faptul că noaptea trecută am leșinat din cauza magiei și că un necunoscut a intrat în camera mea și mi-a lăsat câteva flacoane de medicamente și unguente pentru răni. Iar partea cea mai rea este că încerc în zadar să-mi amintesc cine ar putea fi, pentru ca singurii cu care m-am întâlnit aseară au fost Casimir și Tara, iar primul mai degrabă ar muri decât să mă ajute. Cât despre Tara...i-ar fi fost peste putința să-mi ofere unguentele acelea. Și oricum, dacă ar știi ca am leșinat din cauza magiei, acum nu m-ar mai certa din cauza că am amenințat un copil și pe mama acestuia după ce piticania nesuferită a aruncat cu mere în mine imediat ce am pășit în Sehrall, cartierul bogătașilor din Zillia, unde se află buticul.

Îi arunc o privire neafectată și mă joc cu ciucurii colorați ai șalului ei lăsat pe canapeaua elegantă din tafta crem.

-Repet, nu-l am amenințat pe el! Și nici pe mama lui! Adaug atunci când prietena mea mă săgetează cu privirea. Doar le-am reamintit faptul că ființele nemuritoare nu îndrăgesc odraslele nepoliticoase.

-ȘI I-AI SPUS FEMEII CĂ DATA VIITOARE VA AVEA UN MĂR ÎN LOC DE CAP!

Zâmbesc inocent.

-Așa am spus?

Tara îmi aruncă o privire amenințătoare și ridică întrebător o sprânceană subțire.

-Ce ai face dacă cineva mi-ar reaminti mie că nu-i plac copiii nepoliticoși?. De fapt, nu, lasă, spuse ridicând mâna delicată atunci când îmi dezvelesc dinții la amenințarea nevăzută. Știu deja răspunsul!

Tara își trecu frustrată degetele subțiri prin buclele roșcate și oftă. Se așază pe unul din scaunele capitonate elegant și mă privește învinsă cu acei ochi de culoarea pinului. Înghit în sec. Mai de grabă s-ar fi deschis o gaură în mijlocul podelei de piatră care să mă înghită chiar atunci, decât să văd acea expresie pe chipul ei frumos.

Simt ca mi s-a pus un nod în gât care mă împiedică să respir ori să înghit cum trebuie.

-Știu că este nedrept, dar încearcă să te controlezi, spuse prietena mea serioasă. Oamenii ăștia sunt nobili, Moira, oamenii mărunți nu au nicio șansă în fața lor.

Știu asta , a naibii să fiu dacă nu știu! Dar este peste puterile mele să înghit umilințele fără să crâcnesc.

Din nou, diferențele dintre noi mă lovesc din plin. Dacă Tara este  focul cel mai vesel și cea mai bună și prietenoasă ființă din Aurantia, atunci eu sunt gheața de pe meleagurile nordice, rece și fără suflet, foarte puțini fiind cei pe care-i plac cu adevărat.

Uneori mă întreb sincer cum de suntem prietene.

Din fericire, sunt scutită să spun ceva când o voce familiară vorbi în spatele meu..

-Îți bați capul degeaba, dragă Tara, oricum face ce vrea. Știi bine că pe o ureche îi intră pe alta îi iese.

Mă întorc lent spre femeia bătrână, însă elegantă care tocmai intrase. Mijesc ochii la ea, sperând că afișez o privire fioroasă, însă aceasta mă ignoră cu desăvârșire și se așeză pe scaunul de la biroul din lemn de palisandru.

Patroana Buticului Elegance, Florine Morgan, este încă o femeie frumoasă în ciuda anilor dificili care și-au lăsat amprenta pe chipul ei cândva fin și elegant și a mișcărilor încete și dureroase.

Oftez.

-Prea bine! spun învinsă. Am să încerc să mă controlez data viitoare. JUR, adaug sub privirea grea a celor doua femei.