INFERNO

Douăzeci și șase

Vernon

Două zile m-ai târziu, înainte de nuntă, la miezul nopții la unu fix stăteam și mă uitam la Heaven cum doarme. Fiecare răsuflare a ei...fiecare mișcare ușoară pe care o făcea o sorbeam din priviri. Avea umerii goi și părul răvășit pe pernă. Dormea adânc ceea ce îmi permitea să mă apropii suficient de ea și să îi dau plapuma la o parte.

În mod normal, aș putea oricând să dorm cu ea, nu ar fi nimic ieșit din comun, însă... nu-mi stătea în fire, și pe lângă asta, ceea ce e pe spatele meu îi va stârni întrebări la care nu vreau să răspund și la care au un singur răspuns.

Stau minute îndelungate holbându-mă la frumusețea ei. Nu puteam să dorm, cred că insomnia mea ajunsese la un alt nivel, eram obosit și câteodată, adormeam o oră sau cât puteam înainte să revin din nou în personajul meu.

Revenind la frumoasa mea soție, încă mă luptam cu proprii demoni. O voiam, o voiam mult, într-un sens care să dovedească tuturor că îmi aparține,dar și într-un sens de a ...- firar - o proteja.

Era îngerul meu. Un înger pe care nu l-aș înlocui niciodată. Un paradis pe care l-am distrus dar care încă are o cale spre lumină. Tot ce-mi stârnea Heaven erau sentimente pe care nu credeam că o să le am vreodată.

În seara în care am ademenit-o în câmpul cu maci, a fost doar o manevră de a fi singur cu ea, aveam douăzeci de ani, pe când ea avea cinsprezece. Era încă minoră, nu o puteam avea, de aceea am acționat.

Planul fusese doar ca să o sperii puțin, să mă joc cu mintea ei, nu să o ucid. Amintirea asta mă bântuie de ani buni și tocmai de aia uram ce-am devenit.

Îi dau pătura la o parte și plec închizând ușa încet.

♡♡♡

În ziua următoare, beau cafeaua mea fără zahăr - ca de obicei - în timp ce Heaven mănâncă din bolul ei cu terci. Este tăcută, amândoi suntem, dar nu ezit să mă uit la ea.

— Știu că ai fost aseară în camera mea...

Murmură ea într-un final fără să mă privească.

Scap un rânjet.

— De unde ști că eu am fost? Poate n-am fost?

— Pătura mea era pe jos!...

Se răstește ea puțin la mine.

—...din nou.

Râd gutural sorbind din ceașcă. Îmi sprijin brațul pe masă uitându-mă la ea cu satisfacție.

— Și, cum ai dormit?

Oftează exasperată.

— Nu schimba subiectul Vernon...

Vocea îi e mai calmă acum.

— ... mă speri când știu că vi la mine în cameră și îmi dai pătura jos. Dorm încordată.

A da? Aseară dormeai ca un cățeluș în puf.

Dar am refuzat să dau frâu gândului ăstuia cu voce tare.

— N-ai de ce să-ți fie teamă iubito...

Murmur eu ridicându-mă de pe scaun și venind lângă ea.

Heaven mă urmărește cu ochii până când ridică capul uitându-se la mine. Îi i-au obrazul în palmă simțindu-i pielea fină la atingere.

—... nimeni nu o să-ți facă rău atâta timp cât eu voi fi lângă tine.