INFERNO

Epilog

Vernon

— Unde e? Cât durează? De ce nu iese? Este bine? De ce e acolo? Când iese?

Meredith mă tot bombardează cu întrebări în sala de așteptare, în timp ce îl supraveghez pe Marcus care stă lângă mine pe scaun jucându-se cu o mașinuță.

Cel puțin el stă locului.

Sunt încordat, n-am dormit toată noaptea, mă tot gândeam la starea lui Heaven, și acum, uite-mă la spital cu doi copii.

— Mami încă nu a terminat. Doctorița se ocupă de ea.

— Și ce-i face? A? Îi taie burta ca să iasă bebelușul?

Oftez și o așez în poala mea.

Meredith are patru ani, și a început perioada întrebărilor cu ,,de ce".

— Mami are doi bebeluși acolo, și doctorița o să ne cheme când o să o ajute pe mami să îi nască.

— De ce să-i nască?

— Pentru că așa apar copii. Prin naștere.

— De ce?

Închid ochii câteva clipe apoi răsucesc capul spre fiul meu de doi ani care îmi mișcă mașinuța pe braț scoțând sunete de motor.

— Haideți să nu punem întrebări, curând o să-i vedem pe noua voastră surioară și noul vostru frățior.

— Eu nu vreau un frățior.

Clipesc.

— Meredith... să ai un frățior este foarte distractiv, tu o să fi ce-a responsabilă.

Îi explic eu.

— Nu. Eu o să-l împing de pe pat.

— Nu-i frumos, de unde ai auzit așa ceva?

Sunt șocat că fiica mea a scos cuvintele astea pe gură. De obicei, eu și Heaven suntem foarte prudenți la ce vorbim în prezența copiilor.

— Vreau să rămână fără păr în cap.

— Iubito, nu-i frumos ce spui. Marcus este aici și poate să audă.

— Și dacă aude?

— Păi...o să repete după tine.

— Și dacă o să repete?

Of Doamne, când naște o dată Heaven?

— O să spună cuvinte urâte, și nu-i frumos.

Mă rog ca Meredith să tacă din gură, pentru că câteodată, nu știu ce să-i m-ai răspund. Găsește tot felul de întrebări.

— De ce nu-i frumos?

La naiba!

Dau să răspund însă doctorița iese din salon și se apropie de noi. O las pe Meredith jos și îl i-au pe Marcus în brațe.

— Cum se simte?

Întreb eu numaidecât.

— Ce pot să spun...a fost puternică, nu a fost o sarcină ușoară.

Mă relaxez.

— Putem să o vedem.

— Sigur, doar să faceți liniște.

Dau din cap și pășesc spre salonul unde Heaven se află. Când întru o zăresc pe un pat cu ochii ușor închiși și zburlită. Inima mi se înmoaie când zăresc cele două ființe umane minuscule de pe pieptul ei.