Șoaptele Iubirii

Capitolul 7

Evelyn
Stingeți cineva soarele!
Am mai zis că urăsc diminețile?
Ei bine urăsc la pătrat diminețile în care sunt mahmură și soarele nu are alt ceva de făcut decât să îmi bată mie în ochi...de ce nu am tras eu draperiile aseară?
Ia stai...și atunci îmi revin brusc realizând că nu sunt în camera mea, port doar un tricou alb oversize, și habar nu am cum am ajuns aici...
La o scurtă analizare observ că nu am nici un fel de dureri în zona V sau alt fel de urme pe corp așa că nu am cum să fi fost violată...Însă cum și de ce sunt aici? Și unde anume este acel aici?
Îmi storc creerii și nu găsesc nici un indiciu a ce naiba fac eu aici...tot ce reușesc să îmi amintesc e că iar m-am enervat pe idiotul ală bipolar, apoi am dansat cu Chloe...și cu niște  tipi...și ceață...
Nu reușesc să îmi revin bine în simțiri că ușa se deschide și intră o păpușică mică strigând cât o țin plămânii:
-Bună dimineața Dily, apoi mă zărește și se uită ciudat la mine..., tu nu iești Dily al meu...
-Nici tu nu esti un Americano cu lapte da eu nu mă uit urăt...îi spun cât pot eu de drăguț avănd în vedere situația în care sunt.
-Nu mă uit urăt, doar încerc să înțeleg...în fine eu sunt Mia, iar tu ești?
-Eu sunt Evie, apropo ești foarte drăguța, și credemă nici eu nu înțeleg...
Și atunci se dechide din nou ușa de data asta intrând un Blaze foarte ud și foarte gol...
-Să-mi bag...se pornește acesta să exclame cănd ne opservă însă nu reușește să termine că păpușica asta drăguță se aruncă spre el
-Bună dimineața, Dily, nuștiu cine e tanti da e tare drăguță, și a zis că nu sunt un Americano cu lapte dar sunt foarte drăguța, a și îmi datorezi 5 dolari pentru semi înjurătură,spune toate astea dintr-o răsuflare și vorbind foarte bine pentru vârsta sa.
Blaze încă în stare de șoc îi dă fetiței 5 dolari ea fugind repede pe ușă, iar atunci îi observ pumnii roși și îmi revin fracturi din seara trecută, când idiotul ăla nu își putea ține mâinile acasă și Blaze l-a luat la bătaie...și iar ceață, nu mai  beau în viața mea....
-Scuze pentru....Mia.....
-Nu ai de ce, în toată situația asta ea a fost singura cu adevărat drăguță, este a ta?, nuștiu de ce dar gândul ăsta mă întristează...
-Ce? Nu, adică da...este sora mea mai mică...
-Și pot să știu și eu cum am ajuns în ipostaza de a mă trezi dimineața cu sora ta lângă mine? Sau asta e o nouă metodă de agățat? Aduci fete acasă să îți cunoască sora și apoi de dragul ei să îti rabde comportamentul tău de psiho-maniac? Ia stai dacă sunt la tine acasă parinții tăi sunt aici...ce naiba Evie acum ajungi în casele străinilor și îi lași să te vadă mahmură și fară haine..apropo știi unde îmi sunt hainele că sunt un dezastru si nu imi aduc aminte mai nimic și....și nu mai reușesc să scot un cuvânt că îi simt buzele lipite de ale mele reducândumă la tăcere în cel mai dulce și drăguț mod posibil, nu ce naiba spun el nu e dulce și nici drăguț, dar săruturile lui să-mi bag picioarele dacă nu îmi fură mințile, și nici de gând nu am să le cer înapoi. 
-Bună dimineața, spune el zâmbind ca în ziua de Crăciun, te las 5 minute, apoi te aștept jos să-ți bei americano-ul cu lapte. Dau să-l întrerup, obiectând, când parcă îmi citește gândurile și continuă: Nu e nimeni în casă în afară de Mia, pe care deja ai cunoscut-o.
Neștiind ce să-i mai spun și nici de unde a apărut acest Blaze simpatic și calm, doar dau aprobator din cap, urmărind cum dă să iasă pe ușă când brusc se întoarce spre mine:
-Baia e a doua ușă pe stânga, iar hainele tale sunt în uscător. Erau pline de... ăăă... vomă, așa că le-am spălat...
Ce dracu? De vomă? Cât am băut? Și revin la întrebarea anterioară: de unde acest Blaze drăguț și calm... poate are febră, mh, da, asta e...
După ce mă asigur că a plecat și nu mai e nimeni pe hol, îmi afund fața în prima pernă pe care o găsesc, țipând cât îmi permite gura și durerea asta idioată de cap. Imediat ce termin, plec spre baie, fac repede un duș, reușind cumva să-mi prind părul într-un mod cât de cât agreabil, îmi spăl fața, ce la momentul ăsta e cât poate fi ea de umflată, și încerc să-mi fac respirația suportabilă... Atât s-a putut, nu aveți dreptul să judecați.
Pe măsură ce cobor scările, simt mirosul divin de cafea care mă invită spre bucătărie, unde îl văd pe el, îmbrăcat doar într-un șorț scurt, cu părul încă ud de după duș, încercând să ungă feliile de pâine prăjită cu gem. Spun „încercând” pentru că feliile de pâine sunt jumătate cât palma lui, iar cuțitul abia i se vede din palmă, ceea ce face întregul tablou mult mai drăguț. Ajută-mă, Doamne, că mă topesc aici.
- Bună dimineața, spun mai mult rușinată de situația în care mă aflu.
- Neața, cafeaua ta. Nu prea știu dacă poți să le combini, dar uite și o aspirină. A, și asta ar trebui să fie dejunul tău, spune împingându-mi feliile de pâine.
- Mulțumesc pentru tot... Adică, pe bune... nu obișnuiesc să fac din astea după... Și când realizez ce aveam să spun, sar repede, acoperindu-mi gafa. Mulțumesc mult că nu ai... știi tu, profitat de... Da... Taci fă din gură, că te faci de tot rahatul.
-Ai  roșit?
-Nu, ți se pare, în fine...Dyly?
Se uită la mine cu aerul ăla nevinovat și îmi vine să sar pe el chiar aici. NU, nu eu am zis asta...la dracu, nu, nu e nici adorabil nici drăguț, și mie chiar nu îmi plac băieții de genul lui, dar...totuși...
-De la Dylan, numele meu e Dylan, dar doar familia îmi spune așa...nu prea pot risca să mi se afle numele pe la docuri...aș, să spunem doar că sunt multe în joc
-Dylan deci...ți se potrivește, zic și eu....nu că îmi place sau ceva, doar ți se potrivește....
- Știi, ești adorabilă așa... fără  tupeu și agitație și...