Luna: Începuturi

CAPITOLUL 6

Urc pe scaunul din față a mașinii lui și el trântește portiera în urma mea. În capul meu este doar gândul că aș putea fugi pur și simplu în timpul în care el traversează prin fața mașinii, dar cel mai probabil nu aș ajunge prea departe și m-ar prinde din nou. Prietenii mei au văzut cu cine am plecat, Sky chiar a fost agresat de tipul ăsta și dacă aș dispărea în noaptea asta, Hades ar fi suspectul principal. În principiu, aceste gânduri nu ar trebui să îmi aducă liniștea, însă sunt sigură că nu are de gând să mă ucidă...cel puțin nu în noaptea asta.

— Puneți centura!

Tonul lui grav și ușor agresiv mă face să tresar, ieșind din propria sesiune de gândit și făcându-mă să-mi trag centura. Motorul se aude imediat și mașina pleacă de pe loc cu un scârțâit puternic de roți.

— La naiba, poșeta mea a rămas acolo!

Privesc înapoi spre clubul din care tocmai am fost răpită. Spun răpită pentru că, tot ce se întâmplă acum și se va întâmpla de acum înainte este strict fără consimțământul meu. Mă întorc descumpănită cu privirea spre parbrizul mașinii și oftez zgomotos, trecându-mi mâinile prin părul deja încurcat ca naiba.

— Unde mă duci?

Vocea mea răsună din nou în mașină, în timp ce el conduce ca un maniac pe străzile din Boston, lăsând în urmă mașină după mașină. Deși este un bărbat atrăgător cu maxilarul lui încordat, barba ce pare nerasă de câteva zile, părul negru și ciufulit, brațele puternice, încordate într-un stil dureros în timp ce strânge cu putere volanul, dar și buzele pline, tricoul alb simplu și pantalonii negri; toate astea laolaltă și faptul că a picat parcă din cer în viața mea, mă înspăimântă teribil.

Ca de obicei, tipul ăsta continuă să mă ignore pe mine și întrebările mele, continuând să privească stric în față și să scrâșnească din dinți din când în când. De parcă, ce tocmai s-a întâmplat în club l-a enervat atât de tare, încât este nevoie să își ia un moment în care să își potolească furia ce mocnește în el. Dar totodată, îmi dă impresia că își contestă decizia de a mă lua cu el de acolo, pentru că mă privește o secundă și apoi își trece frustrat mâinile prin păr.

— Dacă te-ai calmat, îmi spui unde naiba mergem?

Deja sătulă de ignoranța lui și tensiunea ce s-a strâns în jurul nostru, tonul meu nu mai este unul calm și prietenos. Alcoolul din sânge sigur îmi oferă curajul de care am nevoie în acest moment, însă ca și mai devreme, nenorocitul ăsta mă ignoră total și își continuă condusul, luând o curbă la dreapta ca mai apoi în fața mea să se afișeze pădurea. Nu băgasem de seamă ca ieșisem din aglomerația orașului, nici nu am fost atentă când drumul a devenit mai puțin aglomerat. Tot timpul l-am privit pe el și am fost atentă la reacțiile lui, însă un sentiment de teamă îmi cuprinde stomacul și știu că o să vomit dacă nu oprește acum.

O să mă violeze, o să mă ucidă și o să mă îngroape în pădure.

— Oprește naibii mașina, urlu și el îmi aruncă o simplă privire ignorantă.

Alcoolul și anxietatea mea nenorocită nu fac niciodată echipă bună. De fapt, având în vedere situația în care mă aflu, probabil s-ar fi ajuns în același punct și dacă nu aș fi băut nimic. Cu gândurile făcute vraiște, cu lacrimi care amenință să curgă și cu un curaj tâmpit dat de alcoolul din sânge, apuc de volan și trag cât de tare pot spre mine. Șocul din privirea lui mă face să îmi doresc și mai tare să vomit, mașina se sucește puternic și se lovește de un copac de pe marginea drumului.
Impactul are loc pe partea mea de mașină și simt cum tot aerul îmi părăsește plămânii și o lovitură îmi face urechile să țiuie și capul să îmi amorțească. Ochii mi se închid ușor, privirea mi se încețoșează și îl văd pe el cum își prinde centura și o scoate înainte de a îmi simți tot corpul moale și a mă lăsa pradă întunericului.