Dependența Mea [vol. II]

9. Un distrus

Darren

Mă trezesc la spital, unul din locurile pe care le urăsc cel mai mult. Pe deasupra, am o durere cumplită de cap, dar realizez brusc faptul că nu se datorează tulburării mele. Dimpotrivă, atunci când îmi duc mâna în zona care mă doare, realizez că fruntea îmi e bandajată, iar asta declanșează cele mai recente amintiri: Cearta cu Mimi, plecarea mea furtunoasă, bătaia cu tipii ăia care și-o căutau cu lumânarea, încercările lui Axel de a mă ajuta... Și parcă mai îmi scapă ceva, dar încă nu știu ce anume.

Brusc, ușa camerei în care mă aflu se deschide, pe ea intrând o asistentă roșcată, având un carnețel și un pix pe care le ține la piept. Mă privește pentru câteva secunde, iar apoi se apropie și studiază aparatul de lângă mine.

-- Bine că te-ai trezit. Voi chema de îndată doctorul. -- îmi spune asistenta, dar pe mine mă interesează un singur lucru.

-- Iubita mea e aici? Numele ei e Miriam Regazzi. --

Femeia își întoarce din nou privirea spre mine, dar, de data asta, afișând o expresie tristă. Dumnezeule, ce se întâmplă? A pățit ceva Mimi? Nu se poate să...

O altă amintire parcă mă lovește din plin: Iubita mea, stând lângă mine, întinsă și ea pe jos și înconjurați de nenorociții ăia din bar. Întreaga scenă îmi e destul de neclară, având în vedere că eram pe jumătate inconștient, dar reușesc să-mi amintesc cum unul din indivizi, cel cu cicatrici, o lovește pe Mimi, lăsând-o și pe ea inconștientă. Amintirea asta mă face să văd roșu în fața ochilor, dorind cu disperare să-i trag o bătaie tipului ăluia până îl omor, deoarece nimeni, dar absolut nimeni, nu-mi atinge iubita!

Dau să mă ridic, dar constat că îmi e imposibil, din moment ce brațul meu drept e legat de stativul unde se află perfuzia. La naiba cu toate!

-- Domnule Carson, am să vă rog să vă calmați. -- îmi cere asistenta, cu un ușor ton de iritare, dar mie nici că mi-ar păsa mai puțin de ordinele ei.

Încearcă să mă culce la loc pe patul de spital, dar eu mă smucesc de lângă ea și strig:

-- Unde e Mimi? Trebuie s-o văd! Spune-mi în secunda asta! --

O apuc de umeri și o scutur, fiindcă nu pare că ar vrea să-mi răspundă. În schimb, acum mă privește cu niște ochi îngroziți, complet luată prin surprindere de izbucnirea mea. O altă asistentă intră în încăpere, fiind urmată de un bărbat în halat, care presupun că e doctorul. Acesta se repede la mine, luând-o pe asistenta roșcată de lângă mine. Aceasta fuge din cameră, dar atenția mea nu mai e concentrată pe ea, ci pe bărbatul de vârstă mijlocie ce se află acum în fața mea.

-- Domnule Carson, vă sugerez să vă liniștiți, altfel vom fi nevoiți să vă sedăm. -- îmi zice doctorul.

-- Atunci ați face bine să-mi spuneți unde e iubita mea! -- insist în continuare, căci nu voi avea pace până când n-o voi vedea pe Mimi.

-- Domnișoara Regazzi e bine, s-a trezit mai repede decât dumneavoastră, dar încă se află și ea sub observație. --

-- Dar e bine, nu-i așa? --

Doctorul schimbă o privire cu cealaltă asistentă, după care îmi răspunde:

-- Este bine, a suferit doar o contuzie minoră. --

Și, atunci, de ce a trebuit să faci schimbi de priviri cu asistenta, ca și cum ar fi urmat să-mi dai o veste proastă? Aș fi vrut să-l întreb asta, dar, în schimb, decid să mă focusez pe Mimi.

-- Pot s-o văd? --

-- Momentan, nu e cu putință, având în vedere că abia ce v-ați trezit și dumneavoastră. Mai întâi, vă vom face câteva analize, după care vom mai discuta. --