Dependența Mea [vol. II]

4. Secrete și înșelăciuni

Mimi

Urăsc să-l mint pe Darren. Indiferent cât încerc să mă conving că e cel mai bine să nu știe ce-am făcut, în adâncul sufletului meu, știu că procedez total greșit. Încă de la divorțul meu și al lui Beau, am avut parte de minciuni și trădări din partea persoanelor celor mai dragi din viața mea, și anume părinții mei. Ei, care se presupune că trebuie să fie protectorii mei, au devenit, în schimb, persoane în care nu voi mai putea avea niciodată încredere, chiar dacă mă doare să recunosc asta.

Tocmai de asta nu l-am putut vizita nici măcar o dată pe tata de când a fost închis. Cât despre mama, în ciuda faptului că nu mai vreau să am niciun fel de relație cu ea, am vorbit cu detectivul Gerald, un bun prieten de-al lui Darren și Axel, pentru a o scoate pe mama din arest. Știu că a greșit la fel de mult ca și tata, fiind complice la mușamalizare, însă pur și simplu n-am putut suporta ideea ca ambii mei părinți să fie la închisoare. Iar pentru mama, bineînțeles, s-au putut face negocieri, astfel că a fost eliberată cu condiția să lucreze în folosul comunității. A însemnat mult pentru mine ceea ce a făcut Gerald, dar, precum am menționat anterior, nu sunt absolut deloc dornică în a relua legătura cu femeia aceea. După multe încercări, a priceput și ea, într-un final, mesajul, așa că nu m-a mai contactat. În prezent, n-am nicio idee unde stă și ce face, dar îmi tot repet că e mai bine așa.

Totuși, nu pot să nu mă întreb cu ce sunt mai bună decât părinții mei, sau chiar decât Beau, dacă e până acolo. Îmi mint în continuare, cu nerușinare chiar, iubitul, singura persoană în care mai pot să am încredere și care îmi oferă fericire necondiționată, ceva ce n-am crezut că voi mai putea avea vreodată. Și eu ce fac, în schimb? Țin secret o faptă de neiertat, până la urmă. Ce e cel mai rău e că îmi pot da seama că știe că îi ascund ceva, iar sentimentul de vinovăție începe să mă cuprindă din ce în ce mai tare, până când va ajunge, în cele din urmă, să mă sufoce. Pur și simplu nu mai suport să am povara asta pe umeri. Nici măcar Oliviei nu pot să-i povestesc, astfel încât să mă îndrume cu vreun sfat. Oricum, nu trebuie să fiu terapeut pentru a ști ce anume trebuie să fac ca să îndrept situația. Trebuie să-i spun adevărul lui Darren.

Aseară era cât pe ce să mă descopere, dar am reușit să-i distrag atenția, cel puțin în măsura în care am putut. Însă, nu mai pot continua așa. Nu e corect față de el, mai ales după promisiunea pe care ne-am făcut-o. Merită să știe ce-am făcut, indiferent dacă va fi capabil să mă ierte sau nu. Nu vreau să ajung ca și părinții mei, umblând cu secrete și înșelăciuni.

Însă, întâi de toate, trebuie să aflu ce informații are Lars despre fostul meu soț. Sper, totuși, că nu e nimic de care trebuie să ne facem griji, dar, din păcate, cu Beau nu știi niciodată. Am învățat lucrul ăsta pe propria piele.

Mă întâlnesc cu Lars la cafeneaua unde am stabilit să ne vedem. De îndată ce intru în local, îl zăresc la una din mesele din capăt, ferite de ochii lumii. Inspir adânc și mă îndrept spre el, așezându-mă în fața lui. Chelnerul vine să-mi ia comanda, iar după ce pleacă, îl țintuiesc pe Lars cu privirea.

-- Deci, spune-mi: Ce e cu Beau? -- îl întreb, trecând direct la subiect.

Nu suport să fiu aici, cu el, având în vedere că a trebuit să-l mint pe Darren cu privire la locul în care merg, și anume la terapeuta mea. Ce-i drept, urmează să merg și la ea, căci, într-adevăr, am programare, însă i-am zis că trebuie să ajung mai repede. Mă doare că l-am mințit din nou, mai ales usurința cu care am făcut-o. Chiar trebuie să fiu sinceră cu el, iar asta cât mai repede posibil.

-- Mai ții minte când ți-am spus că-l voi monitoriza pe Beau pentru a fi la curent cu activitatea și comportamentul său? -- mă întreabă, la rândul lui, Lars.