Exact ceea ce ai nevoie

Capitolul 1

A fost o zi grea. Sau poate câteva săptămâni grele. Coșmarurile lui Cillian, pline de momente din război, deveniseră mai agresive, punându-l într-o dispoziție și mai proastă decât de obicei. Nu că ar fi fost vreodată un far de optimism, dar totuși, starea lui de spirit s-a înrăutățit vizibil.

Cillian stătea în Marea Sală, centrul operațiunilor lor, ca întotdeauna. Era absorbit în calculele de resurse, asigurându-se de siguranță și pregătind planuri pentru eventuale atacuri. Marea Sală devenise a doua lui casă, un loc în care petrecea mai mult timp decât în propria cameră. Auzind pe cineva intrând, scoase un oftat și își dădu ochii peste cap.

"Ce vrei?" întrebă el, vocea-i plină de iritare.

Totuși, expresia lui se înmuiă ușor când văzu că era Zoey. În ciuda încruntării și a greutății responsabilităților pe care le purta, lăsă stiloul jos și împinse hârtiile deoparte, luându-și un moment pentru a lăsa deoparte îndatoririle de Director de Operațiuni. Trecând o mână prin părul său tuns scurt și decolorat, ochii săi albaștri și obosiți se fixară asupra ei.

"Um... ești ocupat?" întrebă Zoey.

"Nu, nu fac nimic" răspunse Cillian sarcastic, aruncându-i o privire pe sub gene. În ciuda sarcasmului, în ochii lui se putea citi oboseala, și se rezemă de cel mai apropiat stâlp.

"Pare că faci ceva..."

"Trebuie să sacrific ceva timp dacă vreau să știu cum va decurge ziua de azi sau cum vor arăta următoarele zile," spuse el, tonul său obosit. "Știi cum funcționează asta." Îi aruncă o privire, încrucișându-și brațele și dându-și ochii peste cap, gesticulând spre hârtiile împrăștiate.

"Da... eu am nevoie de tine acum"

Cillian ridică o sprânceană, cuvintele ei captându-i atenția. Un zâmbet amuzat apăru pe fața lui în timp ce se rezemă de stâlp, privind-o intens. "Ai nevoie de mine, huh? Și de ce ai nevoie de mine?"

"Am nevoie de ajutorul tău cu... um... E o poveste amuzantă, de fapt" spuse Zoey, evident nervoasă.

"Continuă, te ascult" o încurajă Cillian, curiozitatea lui stârnindu-se. Se împinse de pe stâlp, făcând câțiva pași lenți spre ea, ochii săi albaștri studiindu-i limbajul corpului cu atenție.

Zoey trase adânc aer în piept, încercând să se calmeze. "Știi că eram responsabilă de un grup de copii? I-am dus în pădure așa cum era scris în program, doar că... am pierdut unul."

Ochii lui Cillian se măriră de șoc. Se uită pe ușă și apoi înapoi la ea, ciupindu-și puntea nasului pentru a se abține de la un reproș. "Ești proastă?! Ai pierdut un copil?! Dumnezeule—ce?"

Zoey închise ochii, umerii ei căzând. "Știu că sună rău dar—"

"Nu dar! Ai pierdut un copil în pădure! Cine știe ce fel de monștri sunt acolo? Dumnezeule—unde erai când făceai drumeția?"

"Pe poteca verde, e în regulă"

"Nu, nu e deloc în regulă că ai pierdut un copil pe 'poteca verde'," spuse Cillian, făcând ghilimele în aer cu degetele. Începu să se plimbe, frecându-și fruntea. "Câți ani avea copilul?"

"Doisprezece"

Cillian făcu o dublă verificare. Un copil de doisprezece ani era destul de mare pentru a se descurca în sălbăticie, dar totuși, un copil singur? "Era băiat sau fată?"

"Băiat."

"Un băiat, bine" mormăi el, încercând să găsească o soluție. "Ai vreo idee unde ar fi putut merge? Era în grupul tău, nu?"

"Da, era în grup dar apoi a dispărut... cred."

"Crezi?" repetă Cillian cu un oftat, clătinând din cap și murmurând câteva înjurături printre dinți. Scoase un ușor oftat, brațele lui odihnindu-se pe șolduri. Zoey nu răspunse, doar privindu-și picioarele.

"Doamne, când vor realiza că oamenii pe care îi pun să conducă tabăra sunt niște idioți compleți" mormăi el, frustrarea clară în vocea lui.

"Mă poți ajuta să-l găsesc pe Adam?" întrebă Zoey, ochii ei rugători ridicându-se spre el.

Cillian se opri, luând în considerare cererea ei. Știa că ar fi fost prost să refuze, și nu avea nimic mai important de făcut. Plus, nu putea spune niciodată nu ochilor ei de cățeluș. "Bine, cred că pot să sacrific câteva ore să te ajut."

"Mulțumesc" spuse Zoey.

"Da, nu-mi mulțumi încă" spuse Cillian, încrucișându-și brațele. Își dădu ochii peste cap înainte de a da din cap spre ușă. "Hai să mergem. Avem un copil dispărut de găsit."