Exact ceea ce ai nevoie

Capitolul 2

Cillian ieși din cameră, cu mâinile băgate în buzunare și o încruntare bine fixată pe față. Începu să meargă, așteptând ca Zoey să-l urmeze. Nu se uită la ea, ținându-și privirea înainte.

"Deci ai spus că ai mers pe'poteca verde'?" întrebă el, vocea lui fiind plină de scepticism.

"Asta trebuia să fac conform programului. Jason a pus steaguri verzi ca să nu mă pierd pe drum," explică Zoey.

"Și totuși ai reușit să pierzi un copil?" Cillian scoase un oftat, fluturând iritat mâna în aer. "Adu-mi aminte să nu te mai pun niciodată responsabilă de un grup de copii."

"A dispărut! Nu l-am pierdut!" insistă Zoey, frustrarea strecurându-se în vocea ei.

Cillian clătină din cap, nevenindu-i să creadă, și-și strânse podul nasului. "Nu a dispărut pur și simplu în aer! Nu așa funcționează lucrurile!"

"Nu știu..."

Cillian bombăni sub respirație, scanând zona înconjurătoare pentru orice semn al copilului. "Doamne, tabăra asta o să mă omoare într-o zi."

***

După ce au petrecut ore întregi căutând pe traseu, Cillian începea să fie foarte îngrijorat. Copilul dispăruse fără urmă. De asemenea, devenea din ce în ce mai frustrat cu Zoey pentru că l-a pierdut. În timp ce mergeau, aruncă o privire spre ea.

"Ești absolut sigură că ai verificat peste tot?" întrebă el, tonul lui fiind ușor iritat.

"Ce vrei să spui?" răspunse Zoey.

"Adică, ești complet sigură că ai verificat fiecare parte a traseului?" clarifică Cillian, cu o mână pe șold, iritarea clară pe fața lui.

"Desigur! Nu sunt proastă!" izbucni Zoey, ochii ei scânteind de indignare.

Cillian îi aruncă o privire îndoielnică, încrucișându-și brațele. "Ești sigură de asta?"

"Despre faptul că am verificat peste tot sau că sunt proastă?" replică Zoey, vocea ei tremurând ușor de frustrare.

"Ambele," răspunse Cillian fără ezitare, ochii lui îngustându-se. Nu credea că ea a verificat cu adevărat întregul traseu.

Zoey oftă, continuând să caute prin pădure. "Tabăra va afla despre asta, știi" spuse Cillian, urmând-o, bombănind în tăcere despre situație. Avea lucruri mult mai importante de făcut.

"Ce? Nu, nu, nu" protestă Zoey, panica strecurându-se în vocea ei.

"Crezi că nu o să menționez că ai pierdut un copil în pădure?" Cillian scoase un oftat, dând ochii peste cap. "E cel mai evident lucru din lume."

"Dar îl voi găsi!" insistă Zoey, vocea ei fiind disperată.

"Da, și ce se întâmplă dacă nu?" răspunse Cillian furios, întorcându-se să-i arunce o privire fermă. Gândul de a nu găsi copilul îl îngrijora.

"...îl voi găsi," repetă Zoey, vocea ei tremurând.

"Ești sigură de asta?" ridică Cillian o sprânceană.

"Nu crezi că îl vom găsi?" întrebă Zoey, vocea ei frângându-se.

"Mă pricep să prezic chestii, deci..." spuse Cillian pe un ton direct, înainte de a bombăni sub respirație, "Nu cred."

Zoey oftă și începu din nou să strige numele lui Adam prin pădure. În timp ce ea striga, Cillian o urmă liniștit. Mintea lui alerga cu scenarii posibile și locuri unde copilul ar putea fi.

"Doamne, am verificat deja zona asta de cel puțin două ori" murmură el, frustrarea strecurându-se în vocea lui.

"Nu, nu, nu, trebuie să fie aici... trebuie să fie aici..." vocea lui Zoey tremura, aproape de panică.

Cillian văzu cum ea începea să se panicheze. Puse o mână fermă pe umărul ei, încercând să o calmeze. "Doamne, relaxează-te" spuse el, vocea lui fiind calmă.

Zoey se retrase la atingerea lui și făcu un pas înapoi, prefăcându-se că nimic nu s-a întâmplat. Continuă să meargă, ochii ei scanând pădurea.

"Hei, uită-te la mine o secundă" spuse Cillian, ridicând o sprânceană. Observă tresărirea ei, dar decise să nu insiste. În schimb, vorbi pe un ton mai blând decât folosise toată ziua, "Am spus, uită-te la mine."

Zoey continuă să meargă, ignorând cererea lui. Cillian oftă și se puse în fața ei, blocându-i calea. Puse mâinile pe umerii ei, făcând-o să se întoarcă spre el. Ea tresări din nou, respirând greu.

"Trebuie să te calmezi... uită-te la mine. Concentrează-te pe mine, bine?" spuse el, un mic hohot de râs scăpându-i în timp ce își puse ușor o mână pe obrazul ei, aducându-i fața la nivelul său. "Doame, ești în panică."

Zoey privi în jos, clătinând din cap. "Nu."

Strânsoarea lui Cillian pe umerii ei se înăspri ușor. "Nu. Uită-te la mine. Acum," spuse el ferm, cealaltă mână ducându-se sub bărbia ei și ridicându-i încet capul.

"Sunt chiar aici. Doar respiră... ascultă sunetul vocii mele" spuse el încet, cealaltă mână urcând să-i frece brațul într-un mod liniștitor.