Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Din departe în aproape, două adâncuri destrămate, Am ajuns să ne-mpletim viețile separate. Nimic n-am însemnat pe vreun cerc de soare, Ci pur și simplu, le-am îndurat pe toate.
Și o șoaptă de-o scot, nimeni n-ar înțelege, La multe tainice dureri tot tu pui petece. Doar de ne privim lucrurile-s clare, De parcă alb pe negru se desenează toate.
N-am crezut c-ar fi acestea cu putință, Să trăiesc cu viața plină de suferință. Gând la gând, căci toate s-au cam aranjat, Fiecare p-un drum s-a apucat și-a alergat.
Oriunde-am fi ș-oricât de negru-i cerul, Ochi în ochi de ne-am privi, s-ar duce gerul, Am citi în suflet și toate s-ar mai aranja; Ei, o putere d-asta de lumea ar avea!
Ce-ar rămâne atunci? Toți ar înțelege, N-ar mai lăsa loc la gânduri cu pereche; Printre vieți deșarte și stele 'mpleticite N-ar mai exista planete împletite.
N-ar mai fi nimic, niciun univers, Ne-am trezi brusc toți in același mers, N-ar mai exista nici rocă și nici soare, Care să ghideze două lumi departe.
