Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă urăsc că te iubesc,
Că nu am cale de scăpare,
Că sufletul meu te-a ales
Orbit de a lui tău suflare.
Doare cât de dor îmi e
De ale tale gene lungi,
De focul nostru din priviri,
De tot ceea ce n-a fost spus.
Vreau să nu și, totuși, ești
Răspuns în final de povești,
În gânduri slova nerostită,
În viață ființa neîmplinită.
Nu ți-a ajuns inima mea,
Nici eu, nici ea, nici alteia.
Eu am vrut doar iubirea ta,
Tu habar n-ai ce este ea.
Habar nu ai cum e de dor
Să te uraști, să sufli mort,
Să nu poți să traiești o zi
Fără pofta inimii.
Să te tarăști ca prin moloz
Și prin tranșee să traiești
Că așa au hotărât toți,
Ca pentru tine să trăiești.
Să înoți într-un abis
Al existenței de rahat,
Să te trezești, de tot, din vis,
Vis ce seamăn-a coșmar.
Să fie totul roz și tu
Să vezi doar pete negre
Și pe tine, dragă,
Cea mai urâtă dintre ele.
Să traiești și tu în negru,
Așa cum ești, de fapt.
Dar mie de ce, oare,
Mi-ai făcut sufletul praf?
Să te prindă primavara,
Să te prindă toata viața
Cum admiri ce azi putea
Să îți fie chiar mireasa.
Nu poți să o mai prinzi.
Și să te văd tot suferind,
Să te urăști plin de venin,
Cum mă urasc că te-am iubit.
