Spune-mi cum să te distrug

CAP 27 - Decizii proaste

2 ore.Atât a trecut de când am părăsit cartierul în cătușe.Și nimeni nu a îndrăznit să intre pe nenorocita aia de ușă și să îmi spună ceva.Făcusem atâtea cercuri în sală,că am ajuns să mă simt ca un animal prins într-o cușcă.

Am tot încercat mânerul uși,sperând că se va deschide la un moment dat,dar soarta era a naibii de crudă.Nu avea de gând să mă lase să scap atât de ușor de data asta.

M-am lipit de perete,cu brațele strânse la piept și cu privirea ațintită asupra camerei de supraveghere,care a fost pornită încă din momentul în care acel ofițer de poliție m-a împins înăuntru.

Privirea lui Wayley era al dracului de ciudată.Tot drumul spre secție s-a uitat ba la mine,ba la drum.Parcă încerca să rezolve nu știu ce enigmă.Dacă știe motivul pentru care l-am ucis,ar trebui să știe că am făcut-o pentru Jace.

Datorii trebuie plătite,așa cum spunea nemernicul ăla.I-am salvat viața,dar pe mine cine mama mă-sii ar trebui să mă salveze? El? Pentru că nu pare genul "eroul tuturor domnițelor aflate la ananghie".Mai de grabă,genul "tu o încasezi pentru mine,eu fug cât mă țin picioarele".

Viața mea era și așa un mare dezastru când am ajuns aici,dar,cunoscându-l pe el,mi-am dat seama că i-am spus povestea omului greșit.Pentru că totul era mult prea greșit la el.Fiul unui comisar,băgat în rahaturi până la gât.Și în loc să fugă de ele,se ascundă și mai mult.Și îi place.

Tina s-a târât singură prin rahat din cauza dragostei.El o face doar de distracție.În secunda asta,aveam impresia că nimeni nu avea atât de multă nevoie de mine.Nu știu de ce a spus ce a spus în dimineața asta,dar nu îl credeam.

Habar n-are ce înseamnă să simți durerea până în măduva oaselor,dar să alegi să te îneci cu ea,pentru că nu îi puteai spune nimănui despre asta.Uram să fiu atât de prinsă între gânduri,încât să nu mai pot fi atentă la ce dracului se întâmplă în jurul meu.

Nici măcar nu mi-am dat seama când ușa aia nenorocită s-a deschis,iar nodul din stomacul meu s-a format.Mă aflam pentru a două oară în camera de interogatoriu.Doar că,de data asta,nu mai aveam să ies de aici nevinovată.

Comisarul Wayley a pășit înăuntru,cu un dosar într-o mână și o cafea în cealaltă.A închis ușa în urma s-a cu cotul,apoi s-a îndreptat spre masă,făcându-mi semn să fac la fel.

-O să stau în picioare,îi spun.

Acesta nu a spus nimic și a luat loc.Și-a așezat lucrurile pe masă,inclusiv un pistol,pe care,de altfel,la încărcat chiar în fața mea,dându-mi de înțeles că,dacă voi încerca să ies de aici,va trage.Și ceva îmi spune că o va face.Și nu va ezita.

-Pentru o puștoaică de 17 ani,își drege el glasul,vorbindu-mi peste umăr,ai un cazier al naibii de plin.

Am strâns din ploape și am pufnit ușor pe nas.Mi-am strâns brațele la piept și mi-am lăsat privirea în podea preț de cateva minute.

-Aceea era vechea eu,simt nevoia să vin cu un răspuns.

-Și cum este noua tu? mă întreabă.

-Sunt cea care îi datorează fiul tău viața ei.Și vice versa.

Comisarul s-a lăsat în jos,sprijinindu-și cotul de spătarul scaunului și sorbind încet din paharul de cafea.Așteptarea asta mă omora pe dinăuntru.Voiam cu dispare să pot avea măcar 5 minute cu mama,să îi pot explica de ce fiica ei a făcut ce a făcut.

-Furt,agresiune,încălcarea proporții,ordine de restricție,crimă,spune ultimul cuvânt cu aciditate în glas.Mai bine de 3000 de dolari cheltuiți pe cauțiuni.Ce Dumnezeu ai pățit în Manhattan? se răsucește pe scaun ca să mă privească.