Încredere fără urmă

Capitol IV : Întâlnire cu trecutul

După-amiaza târzie se așezase ca o pătură grea peste oraș, iar în casa Elenei domnea o liniște ciudată, aproape încordată, ca un calm înaintea furtunii. În ciuda curiozității crescânde și a micilor fiori de neliniște care îi dădeau târcoale, nu putea să nu gândească rațional. Crescuse într-o familie pragmatică, unde misticismul și supranaturalul nu făceau parte din preocupările zilnice. Pentru ea, cristalele și ierburile erau doar niște relicve ale unor credințe vechi, poate valoroase pentru cei care credeau în ele, dar fără vreo putere reală.

Elena avea dubii serioase în legătură cu a face sau nu un ritual, mai ales având în vedere că nu credea cu adevărat în astfel de lucruri. Își aminti de Hades, pisica ei, care era neliniștită în ultimele zile. O parte din ea se întreba dacă nu cumva comportamentul lui Hades avea legătură cu cutia. Această idee o făcea să fie mai precaută. Încet, începu să își dea seama că nu era pregătită să încerce vreun ritual. Nu voia să riște să se implice într-un proces pe care nu îl înțelegea pe deplin și de care, sinceră să fie, nici nu era interesată. Mai mult, nu voia să-l pună pe Hades în pericol sau să aducă vreo schimbare negativă în casa ei. Așa că, după câteva minute de reflecție, luă o decizie: va urca cutia în pod și o va lăsa acolo. Dacă o păstra departe, poate că lucrurile se vor calma.

Închise laptopul și se ridică, cu hotărârea de a rezolva această problemă înainte să se răzgândească. Își strânse părul într-un coc lejer, își îmbrăcă un hanorac și luă cutia cu ambele mâini. Urcă scările spre pod, fiecare pas amplificându-i ușor sentimentul de neliniște. Odată ajunsă sus, se opri un moment pentru a se obișnui cu întunericul și cu aerul rece care îi lovea fața. Aprinse lanterna și păși încet în pod, printre obiectele vechi care o înconjurau ca niște umbre ale trecutului. Găsi dulapul mic unde păstrase bibelourile vechi și deschise ușa lui cu un scârțâit lung și sinistru. În lumina slabă, locul părea mai înfricoșător decât și-l amintea, dar Elena nu se lăsă intimidată. Cu grijă, așeză cutia lângă bibelouri, încercând să o împingă cât mai în spate, astfel încât să nu fie ușor accesibilă.

Odată ce cutia era la locul ei, Elena închise dulapul și se dădu câțiva pași înapoi, lăsând lanterna să lumineze încă o dată întreaga încăpere. Nu simțea nimic neobișnuit, doar un ușor gol în stomac, ca și cum o parte din ea încă se întreba dacă a făcut alegerea corectă. Coborî încet scările din pod, simțindu-se un pic mai ușurată că lăsase cutia acolo. Speranța ei era ca Hades să se calmeze acum că cutia nu mai era în apropiere, iar casa să revină la liniștea de dinainte. Elena se îndreptă spre dormitor, unde lăsase cheia cutiei pe masa de machiaj. O luă, strângând-o în mână cu o ușoară strângere de inimă, și se gândi că trebuie să o pună la loc sigur. Cu o decizie rapidă, merge la bucătărie și deschide un sertar mic din bufet, situat în partea de jos. Acolo, își așeză cheia cu grijă, alături de alte obiecte de valoare pe care le păstra acolo.

După ce închise sertarul, Elena se simți un pic mai liniștită. Se întoarse în camera de zi, unde Hades o urmărea cu o curiozitate aproape umană, privind-o dintr-un colț al încăperii.

Pentru a-și limpezi mintea, se gândi că ar fi bine să-și ia laptopul și notițele și să iasă puțin în oraș. Mall-ul situat la aproximativ o oră de casa ei, părea destinația perfectă. Acolo, ar putea lua masa la fast food-ul ei preferat și, în același timp, să mai lucreze la proiectul ei.

Îi pregăti lucrurile pentru Hades, asigurându-se că avea tot ce îi trebuia pentru a fi confortabil și bine îngrijit pe parcursul timpului în care ea urma să fie plecată. Îi umplu bolul cu hrană și lăsă, de asemenea, o jucărie de pluș lângă patul său, pentru a-i oferi distracție suplimentară în timp ce era singur.