Încredere fără urmă

Capitol VI : Sub Lumina Reflectoarelor

A doua zi dimineață, lucrurile păreau să revină la normal. Hades, care în ultimele zile fusese extrem de agitat, părea acum mai liniștit. Mângâindu-l pe spate înainte de a pleca, Elena simțea că poate totul se va îndrepta de la sine. Apoi, și-a luat rucsacul și a plecat spre facultate.

Drumul spre universitate era plăcut. Aerul proaspăt al dimineții îi răcorea fața, iar lumina soarelui îi mângâia pielea. Începea să simtă că anxietatea care o cuprinsese în ultimele zile se risipea treptat. Pe măsură ce se apropia de facultate, gândurile îi erau focalizate asupra prezentării. În minte, repeta punctele esențiale și încerca să își imagineze cum va decurge totul. Își dorise mereu să iasă în evidență prin inteligența și creativitatea sa, și simțea că acest proiect era o șansă perfectă pentru asta.

Ajunsă în fața clădirii facultății, îl observă pe Ethan:

-Bună dimineața! zâmbind călduros spre el.

Ethan, sprijinit de motocicleta sa neagră, îi întoarse zâmbetul. Era îmbrăcat într-o geacă de piele neagră, cu un tricou alb pe dedesubt și o pereche de blugi închiși la culoare. Geaca îi accentua umerii lați și postura relaxată, dându-i un aer de încredere și nonșalanță. Casca neagră era agățată de mânerul motocicletei, iar prezența lui emană un amestec de mister și atracție.

-Bună, bună pregătită de prezentare? spune el cu o blândețe în voce.

-Pe cât se poate, mă bazez totuși pe Maria în caz de mă pierd.

-E bine că tu ai pe cine să te bazezi, oftă Ethan, vocea lui trădând o ușoară tristețe.

-De ce zici asta? Te-a lăsat Liam la greu?

Ethan rânji ușor, dar în ochii lui se simțea o ușoară dezamăgire:

-Dacă nu stăteam cu gura pe el, restanță scria pe noi, râse cu o ușoara tristețe băiatul

-Serios? Am crezut ca e invers , glumește Elena jucăuș pentru a-i mai ridica moralul.

-Așa pare din exterior? Așa băiat rău par?

El începu să râdă cu poftă, iar Elena se simți mai relaxată, lăsându-se purtată de atmosfera degajată dintre ei. Prezența lui avea într-adevăr un efect calmant asupra ei, reușind să o facă să uite, măcar pentru câteva momente, de grijile și neliniștile din ultimele zile.

Schimbul lor de replici, pline de umor și complicitate, adusese un zâmbet pe chipul ei, iar atmosfera era degajată.

— Nu, nu, chiar deloc, spuse Elena râzând. Doar că aveți voi, băieții, o reputație de a face totul pe ultima sută de metri.

Ethan ridică din umeri, cu un zâmbet ușor ironic pe buze.

— Poate că e mai palpitant așa. Îți ține adrenalina la cote maxime. Dar să nu mă înțelegi greșit și eu am avut de câteva ori nevoie de cineva care să-mi amintească ce e de făcut. Poate că n-ar strica să am și eu o "Maria" a mea, continuă el, făcând aluzie la colega ei de echipă.

— Nu-i niciodată prea târziu să îți faci una, replică Elena, simțindu-se tot mai în largul ei.

— Așa-i. O să mă gândesc la asta, răspunse el cu un zâmbet cald.

Ethan își aranjă geaca de piele și pentru o clipă, privirea lui deveni mai serioasă, ca și cum ar fi vrut să spună ceva important, dar se răzgândi și lăsă conversația să curgă mai departe.

— Să știi că am încredere în tine, Elena. O să te descurci de minune la prezentare. Și dacă tot e nevoie de un backup, Maria va fi acolo, dar nu cred că va fi cazul.