Abisul Adevarului

Capitolul 1

   Julian stătea pe marginea patului său, greutatea jurnalului apăsându-i în poală. Cuvintele pe care le citise cu o seară înainte încă îi răsunau în minte, fiecare frază o șoaptă întunecată care încă îl bântuia cu mult după ce soarele răsărise. A trasat marginea jurnalului cu degetele tremurătoare. Pielea aspră, îmbătrânită, rece sub atingerea lui. Ideea ritualului prinsese rădăcini în mintea lui, crescând ca o viță de vie răsucită, înfășurându-și gândurile până când devenise o obsesie.

   „Ce ar putea merge prost?" gândi el, dar un sentiment neliniștit îl roade. O voce liniștită adânc înăuntru care îl avertizează că ar fi mai bine să lase unele lucruri nerezolvate. Cu toate acestea, atracția necunoscutului, promisiunea a ceva mai mult, era prea puternică pentru a fi ignorată. Cuvintele jurnalului aveau o atracție ciudată, o forță magnetică căreia Julian nu i-a putut rezista.

   Și-a imaginat cum ar fi să i se împlinească cele mai profunde dorințe. Ideea era amețitoare. Puterea de a-și schimba viața, de a modela realitatea după dorințele lui, era ispititoare. Dar, pe măsură ce se gândea la asta, un fior i-a străbătut șira spinării. Avertismentele jurnalului îi răsunau în minte, trimițându-i fiori prin vene.

   Petele de cerneală, împrăștiate la întâmplare pe pagini, păreau mai mult decât pete. Erau ca niște vânătăi întunecate pe hârtie, de parcă jurnalul însuși ar fi fost rănit. Iar scrisul dezordonat și grăbit nu a făcut decât să aducă sentimentul de neliniște. Era ceva străvechi și răuvoitor în acele cuvinte, ceva care îi șoptește din umbra propriilor îndoieli.

   În timp ce Julian stătea acolo, pierdut în gânduri, a simțit o senzație ciudată înțepătându-i ceafa. Parcă jurnalul era viu, cuvintele sale vibrând cu o energie sinistră. Aproape că le auzea, nu doar cu urechile, ci chiar în adâncul sufletului său.

   În mintea lui, două voci se luptau pentru control. Într-un colț întunecat, un diavol cu ​​coarne însângerate și un rânjet crud șopti, îndemnându-l să acționeze.

   – Haide, fă ritualul, îl convinge diavolul, cu vocea dulce ca otrava. Ce ai de pierdut? Gândește-te la putere, la posibilități. Vei avea tot ce ți-ai dorit vreodată.

   În celălalt colț, scăldat într-o lumină moale, eterică, un înger cu aripi albe pufoase și o aura de frunze aurii vorbea blând, o prezență liniștitoare în mijlocul haosului.

   – Nu o face, Julian, a avertizat îngerul, cu vocea ca un balsam liniștitor împotriva furtunii în creștere. Cuvintele jurnalului sunt clare – "Dorințele au un preț, iar adevărul o povara."

   Diavolul batjocori, fluturând o mână disprețuitoare. 

   – Nu-l asculta pe dobitocul asta. Ești mai puternic decât atât. Te poți descurca cu orice ți se întâmplă. Gândește-te doar la puterea pe care o vei avea!

   Expresia îngerului a rămas senină, dar ochii îi erau plini de tristețe.

   – Puterea vine întotdeauna cu un preț, Julian. Ține minte asta. Unele uși, odată deschise, nu pot fi niciodată închise.

   Julian închise ochii, încercând să alunge vocile, dar cuvintele lor prinseseră deja rădăcini. Tentația era prea puternică, curiozitatea prea mare. Trebuia să știe dacă ritualul va funcționa. Gandul ăsta l-a mistuit, până când a fost tot la ce se putea gândi.

   Mai târziu în acea dimineață, la școală, greutatea jurnalului și a secretelor lui încă mai atârna puternic asupra lui. Nu putea scăpa de sentimentul de spaimă care se instalase în pieptul lui, de o teamă îngrozitoare că ceva îngrozitor pândea abia din vedere. Trebuia să vorbească cu cineva despre asta, să împartă povara care îl înnebunea încet.