Abisul Adevarului

Prolog

    „Adevărul e ca o umbră, Julian. Te urmărește, dar nu-l poți atinge niciodată." Cuvintele bunicii, rostite cu o voce tremurătoare înainte să moară, îi răsunau în minte ca un ecou sinistru.

   În acea noapte, cand luna plină își arunca razele argintii asupra orașului adormit, Julian se strecura în podul casei bunicii sale, un loc uitat de timp. Aerul era greu de mirosul de lemn umed și praf, iar umbrele dansau pe pereți, ca niște spectre dintr-o poveste uitată. Cu fiecare pas, podeaua scârțâia, parcă protestând împotriva intrusului.

   Era înconjurat de amintiri prăfuite. Lumina slabă a lanternelor scotea la iveală umbrele trecutului, iar mirosul de lemn vechi și mucegai îi umplea nările. Între cutiile pline de jucării abandonate și fotografii îngălbenite, ochii lui căzură asupra unui jurnal îngălbenit, legat cu o sfoară de in, purtând un sigiliu ciudat, un simbol pe care nu-l recunoștea.

   Își șterse mâinile de praf și deschise cu grijă coperta. Pagini îngălbenite, scrise cu o caligrafie elegantă, se desfășurau ca un pergament magic.

   "Dorințele au un preț, iar adevărul o povară" citea Julian cu voce tare scrisul cu cerneală neagră de pe prima pagină a jurnalului, iar un fior îi străbătu șirea spinării, ca și cand vantul îi mangaiase spatele și dispăru.

   Mici pete de cerneală erau împrăștiate peste tot, iar fiecare frază părea să pulseze cu o energie misterioasă, făcandu-i inima să bată cu mai multă putere.

   Cuvintele păreau să vibreze, umplând camera cu o energie palpabilă, iar vântul afară începu să sufle, ca și cum ar fi fost martor la un secret străvechi.

   Pe măsură ce răsfoia paginile, Julian se lăsa purtat de cuvintele care păreau să prindă viață.

   „În întuneric, dorințele devin umbre. Cei care cer, plătesc un preț. Fiecare dorință împlinită este o fereastră deschisă către un coșmar." Un tremur îi străbătu corpul, dar curiozitatea îl împingea să continue.

   „Am văzut cum adevărul se dezvăluie în cele mai întunecate colțuri ale sufletului. Am dorit să scap de tristețe, dar am descoperit că fiecare zâmbet maschează o lacrimă." Băiatul simțea cum inima îi bate mai tare. Era ca și cum jurnalul îi vorbea direct, dezvăluind nu doar dorințele autorului, ci și temerile sale cele mai profunde.

   „Fetița din vis nu este doar o iluzie. Ea este un ecou al trecutului, o amintire uitată care bântuie. Ajut-o, sau vei fi condamnat să trăiești cu greutatea secretelor." O frică inexplicabilă se instala în pieptul lui, iar vântul se intensifică, făcând feroneria ușilor să scârțâie.

   Când ajunse la o pagină marcată cu cerneală roșie, ochii lui se opriră asupra unui pasaj înfricoșător: „Cine își dorește fericirea, să fie pregătit pentru întuneric. Fiecare dorință împlinită va dezvălui un secret întunecat, iar adevărul va veni cu prețul suferinței." O senzație de neliniște îl cuprinse, ca și cum forțele nevăzute ale universului se adunau împotriva lui.

   Pe pagina următoare, descoperi un ritual explicat, cu scris lăbărțat și dezordonat, probabil scris în grabă de către autorul jurnalului: „Pentru a chema adevărul, desenează un cerc cu sare și aprinde o lumânare neagră. Roagă-te în numele celor pierduți, dar nu uita, orice dorință aduce un adevăr al trecutului..." Julian simțea că un fior rece îi străbate spatele, iar vântul părea să murmure un avertisment.

   În acel moment, o atingere bruscă, ca de gheață, îi străbătu brațul, iar jurnalul îi alunecă din mână. Cu inima bătându-i cu putere, aruncă cartea departe, iar paginile se deschiseră ca niște aripi negre, lăsând în urmă un miros de mucegai și mister. O umbră părea să danseze pe pereți, iar Julian simți că întunericul se strângea în jurul său, iar pereții ca îl strivesc.

   Julian își dădu seama că ceea ce avea în față nu era doar un jurnal, ci o carte a blestemului. Fiecare cuvânt părea să-l atragă într-o capcană din care nu putea scăpa. „Dorințele sunt un joc periculos, iar cei care joacă trebuie să fie pregătiți să piardă."

   În acel moment, o imagine îi apăru în minte: fetița cu ochi mari, plini de tristețe, care părea să-l privească din întuneric. „Ajută-mă," șopti ea, iar ecoul vocii sale se pierdu în adâncurile minții lui. Julian simțea că fiecare pagină pe care o răsfoia îl atrăgea mai adânc într-o lume de mistere și secrete, o lume în care dorințele nu erau niciodată gratuite.

   Fără să știe, Julian se pregătea să deschidă o ușă către un trecut uitat, unde dorințele împlinite se transformau în coșmaruri, iar adevărul se ascundea în umbra unei oglinzi străvechi. În acea noapte, destinul său avea să se schimbe pentru totdeauna.