Sub acoperirea minciunilor

CAPITOLUL 3: Secretul lui Andon

I

     A doua zi, părinții lui Andon își luară la revedere, iar Raymond se oferi să îi ducă cu mașina sa până la aeroport. Domnul și doamna Werner locuiau în Germania de aproape zece ani, susținând că acolo aveau parte de un trai mai bun. Freyei i se părea ciudat că unchiul și mătușa ei deciseseră să plece din țară, căci în general copiii sunt cei care fac această alegere, în ciuda protestelor părinților.

     Tatăl lui Andon și tatăl Freyei erau frați și crescuseră în acea casă, având parte de copilării superbe și de un acces la educație cum rar se întâmpla la sat, iar totul i se datora lui Henry Werner, tatăl lor. Acesta fusese un om bogat, care construise cu mâna lui acea casă și care își iubise soția nemărginit, suferind enorm pierderea ei, chiar în anul în care Andon și Celia divorțaseră, iar Agnes fusese adusă în casă. Fusese iubitor, de asemenea, cu nepoții și cu strănepoții săi, iar Freya avusese pentru el o afecțiune aparte, considerându-l un model și dorindu-și întotdeauna să îl impresioneze și să îl facă mândru. Tatăl Freyei, Mark, fusese mezinul familiei, simțindu-se mereu eclipsat de fratele său, care înființase o afacere pe care o lăsase mai apoi pe mâinile fiului său. Freya își descoperise singură atracția pentru criminalistică, iar părinții ei o sprijiniseră mereu de la distanță, fără a se implica în mod direct în alegerile ei. Plecaseră din casa lui Henry Werner înainte ca Freya să înceapă școala primară, pentru a-i oferi posibilitatea de a învăța într-un oraș mare, în timp ce verișorul ei și părinții săi rămăseseră mereu în casa bunicului, care îi revenise mai apoi lui Andon.

     Cumva, această plecare a lui Oscar și a soției sale, Rheea, în Germania, lăsându-și fiul singur la conducerea firmei, fusese o mare surpriză pentru întreaga familie, iar din momentul plecării lor, familia nu se mai întâlnise în întregime decât atunci când murise Henry.

II

     În casa Werner, lucrurile reveniseră la normal în acea după-amiază. Celia și fratele ei ieșiseră în oraș, Charles lucra în biroul său la un proiect pentru facultate, Daphne citea în camera ei, iar Felix se juca pe tabletă, singura activitate care îi ținea mintea cu adevărat ocupată.

     Agnes și Freya se plimbau prin curte cu pași mici, împingând din când în când cu piciorul frunzele care căzuseră pe alee. Vremea era mohorâtă și plouase peste noapte, ceea ce nu o ajuta pe văduvă mai deloc să își revină, ba chiar o întrista și mai mult.

     – Cel târziu poimâine ar trebui să plec și eu, zise Freya, după o perioadă destul de lungă de tăcere. Trebuie să mă întorc la muncă.

     Agnes se opri din mers și privi în jos, strângând din buze.

     – Aș vrea tare mult să mai rămâi.

     Freya fu ușor luată prin surprindere de răspunsul femeii, însă acest lucru nu depindea în totalitate de ea. Dădu să deschidă gura pentru a spune ceva, însă Agnes continuă cu vocea ușor tremurândă:

     – Uite, trebuie să îți spun ceva...

     Se uită adânc în ochii tinerei fete și o prinse de mână.

     – Eu nu cred că a fost un accident.

     – Cum? făcu Freya surprinsă. De ce spui asta?

     – Pentru că... pur și simplu știu că nu a fost un accident. Simt asta.

     – Draga mea, știu că e greu de crezut, dar te vei vindeca mult mai repede dacă vei accepta lucrurile așa cum sunt... Astfel de lucruri se întâmplă în fiecare zi.