Sub acoperirea minciunilor

CAPITOLUL 10: Secretul din camera de hotel

I

     Camera de hotel era mică, însă primitoare și drăguță. Nuanța de albastru pal în care erau vopsiți pereții dădea încăperii o senzație de liniște și relaxare, alături de tabloul cu peisaj atârnat deasupra patului, ce aducea o mică pată de natură în acel spațiu. Lampa de pe noptiera micuță de lângă pat rămăsese aprinsă, împrăștiind o lumină difuză, caldă, în încăperea în ale cărei geamuri începeau să bată primele raze de soare ale dimineții.

     Freya deschise ochii și privi preț de câteva clipe lenjeria albă și pernele moi din jurul ei. Își dădu părul ciufulit de pe față și, încercând să se ridice în fund, constată dezastrul. Privirea ei scană rapid camera de hotel și se opri asupra lui, care dormea la câțiva centimetri de ea, cu o mână întinsă sub perna ei.

     – Ce am făcut?! își zise ea îngrijorată și cuprinsă de un sentiment profund de vinovăție, privind cămașa lui cu care era îmbrăcată ea. Cum s-a întâmplat asta?

     Se dădu jos din pat cu grijă să nu îl trezească, cântărind în minte opțiunile pe care le avea. Să plece de acolo fără să spună nimic sau să îl trezească și să înfrunte situația penibilă în care se afla? Își culese rochia aruncată pe jos și intră în baie, unde începu să o tragă pe ea agitată, în timp ce în gând i se derulară frânturi de propoziții din seara precedentă.

     „...am venit aici să ne distrăm, nu să fim supărați, nu-i așa?"

     „Doar puțină șampanie, nu în fiecare zi fac optsprezece ani!"

     „...putem să luăm un taxi până acasă."

     „Arăți foarte bine în rochia asta. Ți-am zis că lila e culoarea mea preferată?"  

     După ce încheie fermoarul așa cum putu, tânăra se ridică în picioare și se privi în oglindă. Avea ochii roșii și părul încâlcit, iar buza inferioară părea să îi fie ușor umflată. Porni robinetul și se spălă cu apă rece pe față, apoi, când dădu să iasă din baie, se întoarse brusc și se lăsă în genunchi lângă vasul de toaletă.

     „Ce dracu' am făcut aseară?" se întrebă, ieșind din baie în liniște. Își găsi gentuța agățată în cuier, iar pe jos dădu peste portofelul lui, pe care îl ridică și îl deschise, studiind atent buletinul său. După alte câteva clipe, își luă pantofii într-o mână și se îndreptă către ușă, nerăbdătoare să plece de acolo cât mai repede.

     – Să înțeleg că nu ți-a plăcut aseară! spuse o voce buimacă, în momentul în care ea apăsă pe clanță.

     Oftă și, deși își dorea nespus de mult să plece, se întoarse către bărbatul care zâmbea la ea fără vreo urmă de remușcare pentru ceea ce se întâmplase.

     – William! strigă ea din răsputeri. Ești un nenorocit, ticălos, idiot și...

     – Ușor, ușor! De când îmi spui tu mie William? făcu el agasat, ridicându-se în fund.

     Plapuma căzu de pe pieptul său frumos lucrat la sală, dar Freya nu se lăsă distrasă.

     – Raymond! William! Perkins! strigă ea, aruncând pe rând cu geanta ei, cu portofelul lui și cu un pantof, după fiecare nume rostit. Ești un porc!

     – Mulțumesc, făcu el senin. Și tu ești drăguță. De fapt, chiar îți stă bine culoarea. Lila e o nuanță plăcută.

     Acea propoziție declanșă în mintea ei o serie de amintiri pe care își dori imediat să le fi putut șterge din memorie pentru totdeauna.