Sub acoperirea minciunilor

CAPITOLUL 9: Secretul lui Daphne

I

     Era dimineața zilei de sâmbătă, iar Freya se pregătea în camera Celiei pentru marea petrecere, pentru a-i oferi sărbătoritei spațiul necesar. Dimineața începuse cu multe zâmbete și râsete și cu sufrageria plină de cadouri, din care Daphne apucase să deschidă numai jumătate, de teama că nu i-ar fi rămas suficient timp pentru a se aranja. Luaseră micul dejun în familie, iar acum fata era în camera ei și își aranja părul, ajutată de mama ei.

     În timp ce trăgea pe ea rochia pentru prima oară, Freya rememoră un vis din noaptea anterioară, în care ea și Celia erau ieșite la cumpărături și intraseră într-un magazin de firmă, luând în vizor ținuta de culoare lila. În visul ei, o angajată îmbrăcată la costum și care purta mănuși le prezenta rochia printr-un monolog pe care Celia îl asculta cu cea mai mare atenție.

     „Am pentru dumneavoastră această rochie lungă și elegantă, care emană o aură de rafinament și feminitate. Este confecționată dintr-un material fin și fluid, care se mulează perfect pe formele feminine, accentuând contururile corpului. Decolteul este elegant, subliniind grația liniei gâtului. Mânecile lungi și vaporoase adaugă un element distinctiv și stilat. Culoarea emană o aură de mister și eleganță. Nuanța lila este vibrantă, dar delicată, adăugând o notă subtilă de romantism și sofisticare întregii ținute. Este perfectă pentru ocazii speciale, cum ar fi baluri, ceremonii sau petreceri elegante, fiind un adevărat simbol al stilului și gustului impecabil."

     Probabil că Celia nu ar fi rezistat niciodată în viața reală să rămână tăcută atât de mult timp, gând care o amuză pe tânăra care tocmai trăsese rochia pe ea și încerca să își încheie singură fermoarul de la spate, lucru care se dovedi imposibil.

     – Celia! strigă ea, căci fusese lăsată singură în dormitorul acesteia.

     În timp ce aștepta, se privi în oglindă și decise că îi plăcea ce vedea. Mărimea părea bună, dar mai rămânea să vadă cum se așeza rochia pe ea odată încheiată. Culoarea chiar era plăcută, iar materialul moale și fin. Nu îmbrăcase niciodată o rochie mulată și avusese emoții că ar fi putut să o strângă, dar acest lucru nu părea să se întâmple. Pielea ei albă și părul brunet se potriveau de minune cu nuanța ținutei, iar acum Freyei începea să îi pară rău că refuzase oferta Celiei de a o ajuta să își facă manichiura.

     Ușa dormitorului se deschise și Freya spuse, privindu-se în oglindă:

     – Mă poți ajuta te rog cu fermoarul? Nu reușesc să îl ridic până sus și nu vreau să îl stric.

     – Hmm, sigur.

     Vocea care îi dăduse acest răspuns era în mod categoric mult prea groasă pentru a-i aparține unei femei, iar Freya se întoarse brusc către Raymond, care întinsese o mână spre ea pentru a o ajuta.

     – Ce îți închipui că faci?! strigă ea nervoasă. Ieși afară!

     Bărbatul ridică mâinile în aer și făcu doi pași în spate, fără să-și ascundă admirația față de frumusețea ei.

     – Am auzit că ai strigat.

     – Da, pe Celia! Dispari de aici!

     – E în baie. Te pot ajuta eu să...

     – Nu, stai pe loc! îl opri Freya. Mă descurc singură. Pleacă!

     – Ok, scuze! Nu știam că ești dezbrăcată! zise el, întorcându-se spre ieșire.

     – Nu sunt dezbrăcată, idiotule! N-ai văzut nimic! se enervă ea și mai mult. Închide ușa după tine!

     Rămase singură în încăpere cu proprii nervi preț de zece minute, când Celia se întoarse și o ajută cu fermoarul.